Tudose deșartă sacul cu promisiuni pentru mineri

Premierul Mihai Tudose a declarat, sâmbătă, în Valea Jiului, că Guvernul va încerca să nu mai închidă mine, ci dimpotrivă să deschidă, menționând că nu mai dorește ca în anul 2018 “să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă”, la fel ca în acest an.

Tudose a mers în județul Hunedoara, în contextul în care locuitorii din municipiul Deva își aleg pe 5 noiembrie un nou primar.

După ce a descins în piața din Deva, a făcut o scurtă vizită în orașul Hunedoara, premierul a plecat în Valea Jiului, pentru a discuta cu sindicaliștii și cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara pe tema mineritului.

“Am discutat despre siguranța în exploatare, siguranța oamenilor, trecând prin recunoașterea mineritului și a energiei produse pe cărbune ca element de siguranță națională și ajungând la intrarea minelor, și Complexului Energetic Hunedoara, dar este valabil și pentru Complexul Oltenia, a retehnologizării și a aducerii exploatării în zona de competivitate. Nu mai dorim ca la anul să fim în situația în care suntem anul acesta, când trebuie să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă. Acesta a fost sensul discuțiilor. Mulțumesc sindicatelor că sunt partenere în acest demers. Vom încerca să nu mai închidem mine, ci, dimpotrivă, să deschidem mine, iar Mintia și Paroșeni să devină elemente de siguranță în acest sistem energetic pentru zona aceasta a țării”, a declarat Mihai Tudose.

Premierul a spus că, în aproximativ o lună, așteaptă la Guvern un plan de reorganizare al Complexului Energetic Hunedoara.

“Secretarul de stat Doru Vișan (din cadrul Ministerului Energiei – n.r. ) s-a angajat și are în sarcină ca într-o lună, împreună cu conducerea Complexului Energetic, împreună cu sindicatele, să avem la Guvern un plan de reorganizare pe termen lung al societății, din punct de vedere al retehnologizării, al planului de activități pe termen mediu și lung”, a conchis Mihai Tudose.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Campanie interna in partidul mincinosilor .Timpul pentru redeschiderea unei mine este imens in conditii normale ,dar acum poate stranepotii lui tudose vor fi contemporani cu asta .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.