Nicolae Vlad, asasinul studentei japoneze, a fost condamnat joi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la închisoare pe viaţă, fiind acuzat de săvârşirea a trei crime şi şapte violuri.
Sentinţa nu este însă definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În același dosar, poliţistul Gică Ştefănache a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Vlad, trei ani pentru fals, doi ani pentru uz de fals şi alţi doi ani pentru abuz în serviciu.
În 8 noiembrie anul trecut, Nicolae Vlad şi Gică Ştefănache au fost trimişi în judecată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Vlad Nicolae a fost acuzat trei fapte de omor calificat şi deosebit de grav, cinci fapte de tâlhărie, şapte fapte de viol şi violare de domiciliu, două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe, precum şi de distrugere.
Gică Ştefănache, ofiţer de poliţie judiciară la Poliţia Oraşului Otopeni la data comiterii faptelor, a fost acuzat de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte comise de acesta în instrumentarea unui dosar penal înregistrat la Parchetul Judecătoriei Buftea în care era cercetat Vlad Nicolae, fiind acuzat că l-a favorizat pe acesta.
Poliţistul a avut de soluţionat un dosar în care se făceau cercetări legate de faptul că, în noaptea de 19 spre 20 iulie 2012, Vlad Nicolae a intrat, prin spargerea unui geam, în locuinţa unei femei în vârstă de 75 de ani, imobilizată la pat, care locuia singură, în localitatea Baloteşti, judeţul Ilfov, iar prin exercitarea de violenţe a întreţinut acte sexuale cu aceasta. Cauza investigată de ofiţerul Gică Ştefănache avea ca obiect infracţiunile de viol, violare de domiciliu şi distrugere săvârşite de Nicolae.
Potrivit anchetatorilor, în perioada mai 2010 – august 2012, Nicolae Vlad a comis mai multe infracţiuni de violenţă în localitatea ilfoveană Baloteşti şi în Bucureşti.
Nicolae Vlad este acuzat că, în seara zilei de 15 august 2012, ar fi abordat-o pe japoneza Yurika Masuno, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni-Bucureşti, oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi care să o ducă la Gara de Nord, de unde aceasta ar fi trebuit să ia un tren către Craiova. Două zile mai târziu, în 17 august, în locul respectiv a fost descoperit cadavrul studentei, acoperit cu frunze şi prezentând urme de violenţă.