”Trebuie să înfruntăm adevărul. Între președintele american și mașinăria imperială americană a izbucnit un război. Membrii NATO, statele europene și aliații americani, la fel și rivalii lor, sunt acum prinși între tirurile acestui conflict intern american. Guvernele străine sunt încă loiale stăpânilor lor americani, cei care au creat o imagine a lui Trump care încă rezistă: violator, autocrat și nazist.
Gândiți-vă ce reacție au oficialii internaționali în asemenea situații. Cel mai apropiat aliat al tău, liderul NATO, are oficiali care ți-au spus mereu ”crede-mă, nu-l asculta pe Trump, el nu va rămâne mult la putere din cauza scandalului Russiagate, a evaziunii, a corupției, a scandalului sexual. Gândiți-vă în ce situație se află liderii străini după ce președintele supraviețuiește acestor scandaluri (tuturor proceselor) și tuturor operațiunilor mediatice împotriva sa”, scrie Pippa Malmgren, fost asistent special al președintelui George W. Bush, membră a Council on Foreign Relations.
Sunt două paragrafe care sintetizează cea mai mare durere de cap a guvernelor europene, în special ale celor tradițional influențate, dacă nu chiar conduse direct, de la Washington. Nu este Ucraina cea mai mare problemă, ci războiul de la Washington între actuala administrație și statul profund, servicii și neoconservatorii duri care au dominat politica americană în ultimele trei decenii. Statele Unite intră într-o eră a „glasnostului”, iar în țările satelite nivelul derutei creste exponențial.
Pippa Malmgren ne arată „pădurea”. Dacă este să ne uităm prin această lentilă la „copacii” din România, putem desprinde o idee despre ascensiunea meteorică a lui Calin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidențiale și căderea acestui personaj, despre victoria (deschizătoare de drum pentru un soi de democrație post-electorală) a lui Nicușor Dan și despre mize. Nu a fost vorba despre vreo răscruce pentru economia României, pentru contractul social. Buzunarul cetățenilor, pensii, TVA, accize, decapitări la vârful direcțiilor și agențiilor, austeritatea – toate s-ar fi întâmplat sub orice nouă guvernare. Miza a fost doar loialitatea statului roman – nu fașă de Rusia sau Vest, ci față de statul profund american neoconservator și adept al doctrinei hegemoniei SUA (o viziune împărtășită acum conjunctural și de Europa von der Leyen) sau față de administrația Trump.
Nu s-a inovat mare lucru în România finalului de an 2024, cu anularea alegerilor. S-a distrus imaginea țării. În SUA, în ultimele zile de mandat Obama, alegerile prezidențiale americane erau decretate ”infrastructură critică” și astfel statul a început să cenzureze și să interzică punctele de vedere care contraziceau poziția guvernului Obama. A fost punctul de plecare al unor vaste operațiuni împotriva unei administrații alese democratic, operațiuni bazate pe fabricare de informații și campanii de presa. Alegerile au fost „infrastructură critică” și în România și au urmat campanii de același tip. Ele continuă. Sunt conduse de români care ”știu mai bine”, care știu că președinții americani vin și pleacă, însă serviciile americane, oamenii lui Nuland, Clinton, Graham rămân si le vor șopti pe mai departe în cască. Ei știu că războiul împotriva ”populismului” este cartea câștigătoare. Este totuși un pariu: trumpismul poate câștiga din nou în 2028 și nu numai în SUA, ci în multe alte state relevante.
Până atunci, așa cum scrie Pippa Malmgren, disidența va fi penalizată, catalogată drept ”război hibrid”, chiar trădare, Europa se va înarma cu tunuri și tancuri în vreme ce războiul se duce cu criptomonede și mesaje, iar alegătorul va ajunge să dezvolte un sindrom Stockholm ce-i va permite să mai treacă peste TVA, pensii, CAS si CASS, bâlciurile și inchizițiile televizate, război și haosul politic.
Glasnostul american și Sindromul Stockholm
”A fost o revelație să fiu la Stockholm și Helsinki chiar când președintele Putin și președintele Trump se întâlneau în Alaska. Nu este o întâmplare că negocierile de pace au început în Nord. Războiul fierbinte are loc în zonele reci ale Globului. Nu este doar în Ucraina. Celor din nord le pasă mult de Ucraina. Ei cred că vor fi următorii pe listă. Am participat la Helsinki Geoeconomic Week, unde au fost mai mulți americani și britanici războinici care recitau discursuri care să-l submineze pe Trump. Insistau că războiul din Ucraina trebuie dus până la capăt. Pentru ei, nimic din ce face președintele Trump nu are vreun sens. Îi ascultam vorbind despre crearea unor academii militare care să-i instruiască pe adolescenții de 15 ani din țările NATO pentru a fi „gata să lupte în Ucraina peste trei ani”. Mi-am dat seama că suferim cu toții de un soi de sindrom Stockholm care ne împiedică să înțelegem sau să gestionăm geopolitica în aceste zile”, scrie Malmgren.
”În plus, conflictul geopolitic nu este în Ucraina, ci și în alte zone, în Nord. În plus, ne este greu să înțelegem că armele acestui război nu mai sunt tunurile și tancurile. Sunt mesajele, politica bitcoin a SUA, criptomonedele stabile.
Cleveland Clinic spune că ”sindromul Stockholm este un mecanism de gestionare a unui abuz”. Dacă nu poți scăpa de cel care de abuzează, încerci să te salvezi insistând că acea persoana acționează în interesul tău. ”Oamenii cu acest sindrom dezvoltă o conexiune psihologică cu cei care îi abuzează și încep să-i simpatizeze”. Despre cine vorbesc aici? Vorbesc despre mașinăria imperială americană care este condusă de serviciile americane și de politica externă și care se exprimă prin influență și controlul unor canale de influență directa asupra politicienilor străini și a factorilor de decizie străini și prin controlul mesajelor transmise publicului. Există și puterea de a interzice ”dezinformarea” și de a interzice punctele de vedere alternative.
Avem o problemă de a înțelege acest fenomen. Această problemă este negarea existenței. O a doua problemă este ca diferite ramuri ale guvernului SUA pot acționa împotriva politicii guvernului ales. O a treia problema este ideea că angajații sau organele guvernului SUA pot să folosească chiar împotriva americanilor propaganda utilizată pentru a da jos guverne străine. Tehnic, acest lucru ar trebui să fie ilegal – supravegherea fără mandat și folosirea directă a propagandei. Mașinăria imperială americană folosește propaganda și armele mediatice începând de la Legea Smith-Mundt din 1948, care a fost abrogată în 2013. Până atunci, era perfect legal să încurajezi folosirea instrumentelor statului, inclusiv propaganda, cenzura, tacticile acoperite și multe altele împotriva unor regimuri străine, pentru a obține ceea ce mașinăria imperială considera că este în interesul național american (care poate coincide sau poate sau nu cu ceea ce președintele și Congresul stabilesc că este interesul național american).
De aceea a fost creat USAID, spre exemplu. Scopul era să desfășoare activități pe care Congresul și președintele nu le-ar fi aprobat. Aceștia sunt oamenii care ne-au adus multe Revoluții Portocalii și de Catifea în ultimii ani. Una dintre ele a fost Revoluția Maidan din Ucraina, lucru pe care presa de mainstream pare să înceapă să-l înțeleagă.
Până în 2013, spun unii, aceste instrumente de influență au fost folosite și împotriva americanilor. Este greu pentru americani să creadă că au fost supuși acelorași instrumente de influențare folosite împotriva lumii comuniste. Cine este inamicul, până la urmă?
De aici și apariția sindromului Stockholm pe scena politică. Americanii trăiesc oare într-o țară unde guvernul este ales de popor pentru popor, așa cum spunea președintele Lincoln? Daca nu este așa, trebuie să existe un motiv forate grav. Un asemenea raționament nu a aduce a sindrom Stockholm?
Acțiunile de eliminare a vocilor alternative a început cam în acest fel. Prin 2021, abordarea a început să se vadă în politici și în legile adoptate. Jen Easterly, pe atunci director al agenției pentru securitatea cibernetică și a infrastructurii de securitate si fost consilier special al președintelui Obama, spunea: ”Lucrăm în domeniul infrastructurii critice și cea mai critică infrastructură este cea cognitivă. Prin urmare, rezistența la dezinformare este incredibil de importantă”.
Primul Amendament al Constituției SUA, privind dreptul la libertatea de exprimare, a fost astfel contrazis de ceea ce fostul consilier al lui Trump, Mike Benz, numea ”arme de distrugere a maselor”. Le putem spune și ”arme de fabricare a informațiilor”. Infrastructura noastră cognitivă este atacată, bombardată de prea multa informație, dar este atacată și de viziuni foarte diferite despre ceea ce înseamnă dezinformare.
Unde este punctul în care sistemul imperial american intră în conflict cu arhitectura civilă? Contează oare că CIA oferă informații șefilor tuturor marilor bănci americane (și ai multor bănci neamericane)? Contează oare că sistemul imperial conduce el însuși bănci, în mod secret și ilicit? America nu știe încă cu adevărat ce s-a întâmplat în afacerea Iran-Contra, nici măcar cu scandalul Wirecard și cu multe alte scandaluri financiare.
Dar ce se poate spune despre faptul că The New York Times a primit informații secrete despre scandalul Russiagate? Noile documente declasificate arată că informațiile acestea erau oferite chiar de oficialii care inventau acuzațiile împotriva președintelui Trump, iar apoi New York Times câștiga Premiul Pulitzer pentru că a scris despre o operațiune a serviciilor secrete împotriva președintelui SUA. Acum putem să ne dăm seama de ce alegerile au fost catalogate drept „infrastructură critică”, pe 6 ianuarie 2017, sub administrația Obama, ceea ce le-a dat autorităților mână liberă să cenzureze și să interzică punctele de vedere care contraziceau poziția guvernului Obama. Cronologia este șocantă. Președintele Trump a devenit oficial președinte la ora 13:41. La 17:59, în aceeași zi, Departamentul Securității Interne a catalogat alegerile drept ”infrastructură critică” și astfel a început o perioadă în care americanii trebuie să sufere de sindromul Stockholm; daca nu ar suferi, ar trebui să facă ceva împotriva celor care au încălcat atât de grosolan Constituția.
Este perioada vacanțelor. Nimeni nu vrea să se gândească la toate astea. Este ca și cum am fi într-o relație în care partenerul îți ia toți bani și îți îndepărtează toți prietenii, spunându-ți că este în interesul tău. Iar noi spunem ”dar el mă iubește”.
Gândiți-vă ce reacție au oficialii internaționali în asemenea situații. Cel mai apropiat aliat al tău, liderul NATO, are oficiali care ți-au spus mereu ”crede-mă, nu-l asculta pe Trump, el nu va rămâne mult la putere din cauza scandalului Russiagate, a evaziunii, a corupției, a scandalului sexual. Gândiți-vă în ce situație se află liderii străini după ce președintele supraviețuiește acestor scandaluri (tuturor proceselor) și tuturor operațiunilor mediatice împotriva sa.
Imaginați-vă șocul produs în întreaga lume când șeful CIA și alți șefi din guvern și din Congres sunt aduși în fața justiției. Cum va reacționa lumea la citațiile pe numele a doi foști președinți (Obama și Clinton) și pe numele senatoarei Clinton, pe numele fostului director CIA John Brennan, al fostului șef FBI Robert Mueller (care este într-un sanatoriu Alzheimer acum), pe numele fostului director FBI James Comey, al fostului șef NSA James Clapper, al senatorului Adam Schiff. Acuzația este că ei au inventat probele care au dus la Russiagate, dar și la povestea armelor de distrugere în masă din Irak, la revoluția Maidan din Ucraina. Unii, printre care senatorul Schiff, vor fi investigați nu numai pentru că au fabricat informații, ci și pentru ca au publicat informații clasificate autentice.
Trebuie să înfruntăm adevărul. Între președintele american și mașinăria imperială americană a izbucnit un război. Membrii NATO, statele europene și aliații americani, la fel și rivalii lor, sunt acum prinși între tirurile acestui conflict intern american. Guvernele străine sunt încă loiale stăpânilor lor americani, cei care au creat o imagine a lui Trump care încă rezistă: violator, autocrat și nazist.
Acest lucru este destabilizator pentru structurile de putere din alte țări, pentru că cetățenii acestor țări înclină spre schimbarea regimurilor. Populismul pe care sistemul american a încercat să-l elimine se dezvoltă acum în întreaga lume. Alegătorii din întreaga lume devin adepți ai lui Trump. Războiul dintre sistem și anti-sistem pe care l-am văzut in SUA se extinde în întreaga lume. Crossfire Huricane, campania de dezinformare împotriva președintelui Trump în primul mandat, devine acum un uragan de categoria 5 care cuprinde restul lumii.
Când este să analizăm ce s-a întâmplat între Putin și Trump în Alaska, trebuie să înțelegem acest război civil care are loc acum în SUA și trebuie să înțelegem sindromul Stockholm care îl însoțește. Este foarte greu ca americanii și aliații lor să-l creadă pe Trump – în parte din cauza campaniilor duse împotriva sa, în parte din cauza faptului că este foarte dur cu atât de mulți lideri.
Pentru a înțelege situația, trebuie să ne îndepărtăm puțin de actualul uragan. Această luptă între sistem și președinte a început înainte de Al Doilea Război Mondial. Eisenhower ne-a avertizat în privința Complexului Militar-Industrial. John F. Kennedy a încercat să stăvilească extinderea a ceea ce acum numim statul profund și a plătit prețul suprem pentru asta (după cum încep să arate noile documente declasificate). Richard Nixon și Jimmy Carter au încercat fiecare în felul lui. Nixon s-a trezit implicat în Watergate. Jimmy Carter nu a reușit să încheie un acord de pace și să facă schimb de ostatici cu Iranul înainte de alegeri, pentru că echipa lui Reagan a încheiat un acord separat cu Iranul, cerând Teheranului să aștepte până când Reagan vine la putere.
Viziunea Sistemului este că președinții vin și pleacă, însă serviciile și diplomații rămân și ei știu mai bine ce și cum. Președintele nu poate concura cu Departamentul de Stat, cu USAID, cu un expert de la Harvard pe care, în calitate de președinte, de senator, de ministru, de ambasador, îl știi de decenii (un om care te-a educat poate chiar fără să-ți dai seama, vreme de decenii). Aceștia sunt oamenii care au dus războiul de guerillă împotriva comunismului în timpul Războiului Rece, care au dus războiul împotriva Rusiei și a Chinei în ultimii 20 de ani, aceștia sunt oamenii care au îndreptat toate armele împotriva populismului în SUA și Europa. Ei sunt cei care au lansat așa-numita cancel culture, imediat după Al Doilea Război Mondial. Daca nu ești de acord cu ei, te vor elimina ca persoană, companie, țară, fie distrugându-ți guvernul, fie distrugându-ți reputația personală. De regula, cei care colaborează cu Imperiul American nu știu că la Washington DC este un dosar cu numele lor. Dar, până la urmă, așa cum știm din cazurile Assange și Snowden, există câte un dosar pentru toată lumea, inclusiv pentru cetățenii americani. Asta se întâmplă și în cazul Ucrainei.”
Romania, nu va bateti joc de revolutia din ’89 si sangele de martir varsat atunci! Nu scoateti pe nas celor care au ramas in viata ca de ce au ramas in viata si n-au fost legionari la vremea bunicilor lor! Nu faceti lor aceasta mizerie de a-i ingropa si acoperi cu tavalugul dementului de Georgescu urmat de AUR!