Ucraina de fier și de ghips

Una dintre uriașele enigme ale invaziei ruse în Ucraina este și politica externă a țării invadate în special după anexarea Crimeei.

In subsidiar, nu aș trece peste politicile guvernamentale ale statului ucrainean, care vrea urgent în NATO și UE, față de minoritățile naționale supuse unui regim de inadmisibil fie față de normele ONU.

Politica externă a unui stat e mai mult decât chestiunile ministeriale, aceasta privește raportarea la drepturi, obligații, persoană dincolo de aspecte punctuale.

Suveranitatea Ucrainei pare în mod bizar să fi fost întemeiată excesiv pe o bunăvoință a Rusiei în condițiile în care UNIUNEA SOVIETICĂ s-a dezintegrat de la sine.

Derularea politicii interne și externe a Ucrainei „suverane” s-a aflat sub presiunile Moscovei, situație care nu a fost niciodată clarificată prin alegerile la vârful statului, deși era obligatorie având în vedere minoritatea de limbă rusă.

Nu a fost greu unui fost ofițer de informații și diversiuni, Vladimir Putin, instalat la putere aparent pe viață, să speculeze o asemenea situație supusă incidenței standardelor internaționale pentru a o transforma în conflict util puterii personale.

Asumându-și suveranitatea Ucraina avea obligația de a se manifesta responsabil ca un stat deplin integrat valorilor, ceea ce nu a făcut.

Astăzi când Ucraina cere și primește sprijin, cum nimeni nu a primit, are în continuare deficiențe majore care pot bloca o perspectivă certă în favoarea ei, iar această situație nu poate fi trecută cu vederea.

Pe de altă parte, dacă Ucraina ar recunoaște pretențiile lui V. Putin, noua ordine mondială de care vorbește Kremlinul, ar fi astfel legiferată.