Ucraina, sub asaltul gradelor de alertă teroristă

Ministerul Afacerilor Externe îi informează – printr-un comunicat de presă primit la redacție – pe cetăţenii români care doresc să călătorească în Ucraina că, la data de 12 august 2016, Serviciul de Securitate ucrainean a stabilit noi grade de alertă teroristă pentru toate regiunile țării, astfel:

· Nivel „roșu” (amenințare reală): regiunile Donețk, Lugansk și Peninsula Crimeea;

· Nivel „galben” (amenințare probabilă, se stabilește la existența unei informații sigure/confirmate de pregătire a unor acte teroriste): regiunile Zaporijie, Nikolaev, Odesa, Sumî, Harkov, Herson, Cernigov;

· Nivel „albastru” (amenințare potențială, se stabilește la existența unei informații, care necesită confirmarea, cu privire la pregătirea unor acte teroriste): regiunile Dnepropetrovsk, Transcarpatia, Rivne, Hmelnițk, Cerkasî, Cernigov, Kiev (orașul și regiunea);

· Nivel „gri” (amenințare posibilă, se stabilește în cazul existenței unor factori/condiții care ar putea conduce la acte teroriste): regiunile Vinița, Volîni, Jitomir, Ivano-Frankivsk, Kirovograd, Lvov, Poltava, Ternopil.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.