UDMR contestă regionalizarea

Opoziţia nu reuşeşte să îşi unească forţele. În timp ce PDL şi PPDD se luptă cu statutul parlamentarilor, UDMR are o altă prioritate. Deputatul Cseke Attila spune că regionalizarea României riscă să se transforme într-un dezastru, conform Antena3.ro.

„Din punctul meu de vedere, continuarea politicii de dezvoltare pe aceste opt regiuni, pe aceste configurări, eventual constituirea a opt regiuni administrative va condamna mare parte a României, dacă nu întreaga Românie în următorii 20 de ani”, este de părere udemeristul Cseke Attila.

În replică, Liviu Dragnea susţine că „este foarte greşită această apreciere, nu cifra 8 a fost cauza nedezvoltării echilibrate a acestei ţări, ci faptul că regiunile de dezvoltare actuale nu au avut şi nu au personalitate juridică, nu au avut şi nu au competenţe administrative şi competenţe de dezvoltare”.

România va avea 8 regiuni – Bucureşti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, Sud şi Sud-Est – care vor avea competenţe exclusive sau partajate cu cele ale statului, un buget multianual şi un preşedinte, în fruntea unui consiliu regional, potrivit proiectului Legii privind regiunile.

Proiectul prevede că teritoriul naţional al României este împărţit în opt regiuni, cu reşedinţele la Bucureşti, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Brăila, Timişoara, Craiova, Călăraşi, iar fiecare regiune este formată din două sau mai multe judeţe.

Regiunile prevăzute de proiect sunt: Regiunea Bucureşti-Ilfov – municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu reşedinţa în municipiul Bucureşti; Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, cu reşedinţa în municipiul Alba Iulia; Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, cu reşedinţa în municipiul Piatra Neamţ; Regiunea Nord-Vest: judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca; Regiunea Vest: judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, cu reşedinţa în municipiul Timişoara; Regiunea Sud-Vest: judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj, cu reşedinţa în municipiul Craiova; Regiunea Sud: judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, cu reşedinţa în municipiul Călăraşi; Regiunea Sud Est: judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, cu reşedinţa în municipiul Brăila.

Regiunile sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia regională şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice regionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.