Udrea îl dă în gât pe Coldea la Comisia SRI

Update: Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a afirmat, joi, după audierea Elenei Udrea, că fosta deputată a relatat în cadrul Comisiei că generalul Florian Coldea a spus că el a susţinut-o pe Laura Codruţa Kovesi pentru că ar fi fost utilă în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2009.

„ A mai spus un lucru pe care îl considerăm, cred, foarte grav, o declarație a domnului Coldea spusă doamnei Udrea atunci când a întrebat ‘dar de ce o susțineți atât de mult pe doamna Kovesi’, spunea, nu cred că greșesc, că a fost destul de utilă sau foarte utilă în perspectiva alegerilor din 2009, a alegerilor prezidențiale”, a spus Claudiu Manda.

Manda a povestit că Udrea a vorbit în fața comisiei despre „statul paralel”, culoarele din justiție și din media.   „Doamna Udrea ne-a explicat cum a apărut această construcție a statului paralel, când a apărut și cum au evoluat lucrurile, dându-ne exemple de persoane cu nume și prenume din tot ce înseamnă această relație a unor persoane din conducerea SRI cu unele persoane din Justiție. A explicat cum au fost create culoarele din Justiție, cum sunt culoarele din media, a dat inclusiv nume de persoane din Justiție sau nume de persoane din conducerea SRI”, a afirmat Claudiu Manda.

Elena Udrea s-a referit „la două, trei, patru persoane, ofițeri din conducerea SRI de la vremea respectivă”.

Președintele comisiei SRI a menționat că fosta deputată a povestit că, „în general se foloseau un fel de influenceri sau discuții directe cu factorii de decizie politici atunci când aveau nevoie de a pune în diferite poziții în Justiție astfel de persoane”.

„A mai dat  un exemplu (…) în care spune că un ofițer SRI i-a dat telefon doamnei Bica și i-a spus: ‘marți, să mergi să faci în cazul X, să soliciți arestarea persoanelor pe care le anchetați’, în contextul în care nu cred că era atributul SRI sau cel puțin așa ne-a transmis doamna Udrea”, a adăugat Manda.

„Ne-a mai prezentat și ne-a spus despre întâlnirile care aveau loc în perioada lui 2009, 2010 și după, întâlniri care erau precedate de chestiuni oficiale, după care erau succedate de întâlniri oarecum neoficiale și persoane din conducerea SRI, persoane din Justiție, persoane din mediul politic care participau la astfel de întâlniri. La aceste întâlniri informale spunea, spre exemplu, se contura ideea în anul 2010 că PSD era un partid foarte puternic și că ar trebui ajutat să nu mai ocupe atât spațiu în spectrul politic și că soluția ar fi ca baronii locali ai PSD să fie anchetați și deferiți Justiției. Mai degrabă o decizie, nu neapărat o chestiune că ar fi greșit cineva”, a mai spus Manda.

Potrivit lui Claudiu Manda, Udrea a prezentat și nume de persoane din media sau instituții din media care au o relație apropiată cu SRI sau care au fost finanțate la un moment dat de oameni de afaceri ca urmare a unor legături sau apropieri de SRI.

„Ne-a mai dat încă un exemplu în care președintele României ar fi fost dezinformat și spune că de data aceasta ar fi fost chiar o informație scrisă ajunsă la președintele României pe un anumit caz pe care o să-l punctăm și o să-l dezvoltăm cu președintele României. (…) A mai spus un lucru pe care îl considerăm, cred, foarte grav, o declarație a domnului Coldea spusă doamnei Udrea atunci când a întrebat ‘dar de ce o susțineți atât de mult pe doamna Kovesi’, spunea, nu cred că greșesc, că a fost destul de utilă sau foarte utilă în perspectiva alegerilor din 2009, a alegerilor prezidențiale”, a adăugat Claudiu Manda.

Manda a precizat că Elena Udrea s-a referit la nume de persoane din SRI, cum ar fi George Maior, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă.

 

 

Recomanda
Alexandru Visan 383 Articole
Author

16 Comentarii

  1. ceea ce s-a si-ntamplat … ne dorimsa ajungeti in cea mai potrivita postura, fara sprijinul celor fara chip, dar cu relatii puternice… ramaneti un exponent al mizeriei fardate, al utilizarii posturii pentru dobandirea neindreptatita de foloase si bunuri.

  2. Asta este vestita „independenta a justitiei” pentru care se lupta aceeasi tartori vechi,plus alti tartori noi,care tocmai ei incalca independenta justitiei si care vor ei ca nimeni sa nu le strice „jucaria” cu facaturi de dosare cu care preseaza si dreseaza clasa politica romaneasca,lucrare cu care isi servesc ei, stapanii, astfel incat sa nu se schimbe nimic, iar Romania sa fie,in continuare, o colonie cu sclaveti in beneficiul stapanilor tradatorilor astora,care traiesc ei si din ce resturi apuca de pe la masa stapanilor lor mafioti si evazionisti internationali.De aceea sar ei ca arsi,toti astia cu dubla comanda, cand aud de schimbarea legilor justitiei,de aceea nu mai stiu ce sa mai faca incat sa destructureze partidele de guvernamant,guvernarea si majoritatea parlamentara.

  3. mai pune cineva pret pa ce spune femeia asta ..doafr sa fii iresponsabil ori un personaj interesat da blonda…poi nun i asta creeatia basheshciana ..mandria politichiein romanesti..daca n ar fi fost precedentul Atgentina as spune ca suntem da rahat cand ciineva de statura morala al acestei femei ajunge sda candideze la …

  4. Este bine ca s-a deschis Dosar la DIICOT cu arhiva SIPA. Ma tem ca nu vor pati nimic cei vinovati. Ar fi bine sa se DESCHIDA DOSARE LA PARCHETUL MILITAR privind derapajele facute de SRI si DNA. (Sa nu uitam ca SRI este o institutie militarizata!) Ar fi bine sa fie inchisi cei care au DETURNAT rolul SRI.Acesta trebuie sa adune informatii pentru INTERESUL NASTIONAL! Undew sunt informatiile privind transferurile ilegale de valuta ale ROMANILOR BOGATi si ale MULTINATIONALELOR. Sau aceste sunt PROTEJATE DE COLONIZATORI! Nu cred ca noi n-ar trebui sa cunoastem date despree conturile din PARADISURILE FISCALE, mai ale ca in presa internationalaq au aparut informatii despre conturile unor bogatasi de ex. in Panama!SRI-ul ar trebui sa raspunda de aceste conturi din strainatate.V aduva

    • Corect!!! O escroqaca a ajuns sa fie crezuta cand e vorba de a arunca noroi asupra DNAului care s-a atins de ei! Stati sa vedeti ce va spune Basescu, el urmeaza!

  5. Considerați că doamna Elena Udrea a încercat să le demonstreze celor din comisie că Traian Băsescu nu ar fi câștigat alegerile din 2009, ci că ar fi fost „dezinformat” de cei de la SRI că le-ar fi „câștigat” ?

  6. Nu s-ar cuveni ca tuturor celor care fac destăinuiri importante despre mânăriile ”statului paralel” să li se asigure paza/securitatea 24/24 ore. Să nu-i lichideze ca pe reportera din Malta.

  7. Stimată doamnă Lili, o fi ea excroacă, dar ştie foarte multe şi face foarte bine că descarcă sacul. Cât priveşte „aruncatul cu noroi în DNA” (V-a apucat mila de DNA? Vi se vede mustaţa şi gradul de la o poştă, doamnă!)eu aş zice să se arunce tot DNA-ul în rahat,să se înnece în el, pentru că nu a combătut şi nu va combate niciodată corupţia, dimpotrivă. Păi, cum altfel? Corupţia este necesară ptr că numai aşa putem fi jucaţi pe deşte de serviciile străine (ale „prietenilor” americani etc etc) pe care îi servesc „zdrenţele” de Kovesi, Coldea et comp., Johannis etc. Toate „zdrenţele” sunt şantajabile, drept care au devenit trădătoare de ţară. DNA şi SRI nu mai pot fi recuperate, trebuie desfiinţate şi înlocuite cu alte instituţii adecvate scopului, sub un control riguros parlamentar permanent, cu aplicare drastică a legii în caz de mişmăşeli.Sorry de cei patrioţi (oare mai sunt şi de ăştia prin numitele instituţii?), dar şi ei sunt vinovaţi pentru complicitate prin tăcere.Bugetele lor să fie reduse cu 50% şi economiile să fie dirijate spre învăţământ şi sănătate. Trădătorii de patrie să fie dezonoraţi public şi condamnaţi la închisoare pe viaţă, edit

    • Doar ca ea spune ce-i CONVINE, ma INDOIESC eu ca ea spune TOT ce stie si ca NU protejeaza persoane apropiate, exemplu Traian Basescu!
      Daca E Udrea(am spus asta si la Ponta si Dragnea!) ar spune TOT ce stie despre unul sau altul, TOTI ar intra la puscarie!
      TOTI!
      Au furat si au calcat in picioare LEGEA, cum au vrut!
      NU am nici cea mai mica incredere in escroaca asta!

  8. Ceea ce spune Udrea este real , dar total incomplet:sefii binomului , Co-Ko , nu actionau de capul lor , ci , primeau tema de la Basau . Ce logica ar mai fi avut faptul , ca se intalneau in biroul lui si raportau ce au facut . Cine i-a numit si cine le-a dat puteri maxime , inclusiv ei , asta nu spune ! Dar , stie tot poporul !Udrea nu face in prezent ( ca si Andronic , trompeta nr.1 ) decat sa dea toata vina doar pe dobermanii executanti , Basaul este fata de pension ( doar ca presteaza la Licurici , in rest , lacrima ! ).

    • Corect!
      Mai mult, dna Udrea era mereu prezenta la intalnirile celor din „sistem”, logic era de-a Sistemului, NU vorbeau Coldea si Codruta ce vorbeau daca NU aveau incredere in cei prezenti, deci Udrea era de-a „sistemului”!
      Daca cele relatate de ea se dovedesc ca au INCALCAT legea, dna Udrea poate fi Acuzata de Tainuirea Adevarului cu Incalcarea Legii?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*