Udrea, aviz pozitiv în comisia juridică pentru ridicarea imunităţii

În această dimineaţă a avut loc şedinţa în comisia juridică a Camerei Deputaţilor unde s-a discutat cererea DNA de urmărire penală pe numele acesteia. Şedinţa a fost secretă.

Update: Comisia juridică a discutat cazul Elenei Udrea şi a dat aviz pozitiv pentru ridicarea imunităţii acesteia. Decizia finală aparţine însă plenului. Solicitarea DNA a fost avizată cu 20 de voturi „pentru”, unul împotrivă, o abţinere şi un vot anulat.

Udrea a stat în comisie doar zece minute. La ieşire a declarat că a solicitat colegilor din comisie să dea un aviz favorabil pentru începerea urmăririi sale penale.

Am văzut tactici ale celor care încearcă să răspundă acuzațiilor pe care le-am adus lui Coldea. Nu voi ataca niciodată justiția, nu atac instituțiile, nu atac SRI, nu atac DNA, este vorba de un om”, a spus fostul ministru.

”Dacă ani de zile unii m-au acuzat în mod public că am luat bani în dosarul Bute, astăzi vedem că nici procurorii nu mă acuză de așa ceva”, a arătat fostul minsitru.

Înainte de a intra în sal, Udrea le-a declarat jurnaliştilor că le va cere colegilor să de aviz pozitiv.

”Eu nu voi intra pe fondul cauzei. Sunt sub control judidicar. Toți abia așteaptă să fac o greșeală, astfel că nu voi discuta pe fondul cauzei”, a afirmat fostul ministru al Dezvoltării.

”Inițial în guvern s-a vrut ca această gală să fie organizată de Ministerul Dezvoltării. Ulterior, pentru că nu s-a putut face acest lucru s-a decis ca promovarea României să fie făcută prin această gală”, a mai spus Udrea.

Udrea a spus că, dacă îşi dădea demisia din Parlament, trebuia ca preşedintele Iohannis să dea aviz pentru începerea urmăririi sale penale adăugând: „un fost ministru de avid nu scapă”.

Udrea a spus că nu va veni în Parlament să-şi susţină cauza în niciun fel.

„Nu voi veni în Parlament să-mi susţin cauza în niciun fel. Voi solicita astăzi la comisie şi în mod public tuturor colegilor din Parlament să facă ceea ce trebuie să facă în cazul în care justiţia solicită un aviz, să dea un aviz favorabil”, a adăugat Udrea.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, DNA a cerut începerea urmăririi penale față de Elena Udrea

Potrivit unui comunicat al DNA faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul ministerului în perioada 2010 — 2012 pentru evenimentul Gala Bute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.