Deputatul Elena Udrea, candidat la preşedinţia Partidului Democrat Liberal (PDL), întrebată fiind dacă uneori se simte „Traian Băsescu în fustă”, a apreciat, vineri, la Alba Iulia, că „pentru un om politic care îşi defineşte cariera ca fiind un luptător este o onoare să fii comparat cu Traian Băsescu, un politician care toată cariera lui politică s-a luptat pentru lucrurile în care a crezut”.
Întrebată cât de mult a influenţat-o în cariera politică Traian Băsescu, Elena Udrea a răspuns că ”foarte mult”.
Aceasta a adăugat că atât ea, cât şi mulţi alţi colegi ai săi au venit în PDL pentru Traian Băsescu şi a subliniat că dacă va fi preşedintele PDL îşi doreşte ca ”parteneriatul” cu preşedintele să continue şi după 2014.