Elena Udrea a fost adusă, marți, din Penitenciarul Târgșor, la sediul instanței supreme, unde se discută contestația sa la decizia aceleași instanțe de prelungire a arestului preventiv în dosarul „Gala Bute”.
Tot marți, instanța va judeca și contestațiile depuse de fostul președinte al FRF, Rudel Obreja, și Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, ambii aflați în arest preventiv.
Avocatul lui Udrea, Marius Stiblea, a declarat că a cerut, pentru aceasta, schimbarea arestului preventiv cu o formă mai ușoară, control judiciar sau arest la domiciliu.
„S-ar putea ca starea ei de spirit să fie afectată grav”, a spus Stiblea despre Udrea, în contextul în care aceasta ar rămâne în continuare în arest.
Udrea a fost transferată săptămâna trecută la Penitenciarul de Femei Târgșor, după ce a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”.