UE, contramăsură la taxele impuse de Trump

Uniunea Europeană a introdus de vineri taxe pentru importurile din SUA, o contramăsură faţă de taxele impuse de Donald Trump anterior, în timp ce Jean-Claude Juncker a lansat un nou atac la adresa preşedintelui american.

Taxele vor fi impuse pentru bunuri valorând în total 2,8 miliarde de euro şi vor intra în vigoare de vineri. Taxele de 25% sunt valabile pentru produse precum whisky, motociclete şi sucul de portocale. De asemenea, taxe de 50% au fost introduse pentru produse precum încălţămintea, anumite tipuri de îmbrăcăminte şi maşinile de spălat.

Ce a declarat preşedintele Comisiei Europene

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că taxele impuse de SUA asupra UE sunt „împotriva logicii şi istoriei” şi că „răspunsul UE trebuie să fie clar dar măsurat”. El a adăugat, vorbind în faţa parlamentului de la Dublin: „Vom face ce trebuie să facem pentru a proteja” Uniunea Europeană, potrivit informațiilor news.ro.

În paralel, India a crescut taxele pentru 29 de produse importate din SUA drept răspuns la măsurile lui Trump. Noile taxe ale Indiei vor intra în vigoare de la 4 august şi vor afecta importurile de migdale, nuci şi năut. Administraţia lui Trump a anunţat în martie că va introduce taxe de 25% pentru importurile de oţel şi 10% pentru cele de aluminiu. Aceste taxe au intrat în vigoare începând cu 1 iunie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Si uite asa scade consumul nebunesc si se protejaza planeta de colaps. Bravo Trump! Se risipeste prea mult. Singura cale de a diminua risipa sunt taxele.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.