UMF „Carol Davila”, ascensiune remarcabilă în TOP 500 Shanghai

TOP 500 Shanghai este unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosiţi în analiză.

De (R.C.)
UMF „Carol Davila”, ascensiune remarcabilă în TOP 500 Shanghai

TOP 500 Shanghai este unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosiţi în analiză.

Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București a urcat anul acesta 200 de locuri în TOP 500 Shanghai, pe domeniul ”Medical Sciences”, fiind cotată între pozițiile 201-300, în contextul în care, în 2018, TOP 500 Shanghai a cotat Universitatea între pozițiile 401-500. TOP 500 Shanghai este unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosiţi în analiză.

Ascensiunea remarcabilă pe care a avut-o Universitatea noastră în acest prestigios TOP internațional , în decurs de numai un an, demonstrează încă o dată că misiunea noastră academică își continuă ferm traiectoria spre tot ceea ce putem numi performanță la cel mai înalt nivel” a declarat acad. Ionel Sinescu, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București.

La rândul său, prof.dr. Dragoș Vinereanu, prorector cu probleme de cercetare științifică din cadrul UMF ”Carol Davila”, a precizat că “ această poziționare a Universității noastre este cu atât mai meritorie cu cât, în acest Top, peste 99% dintre universități sunt pluridisciplinare. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” este printre puținele universități din acest TOP dedicate doar domeniului medical, în condițiile în care în întreaga lume, activează aproximativ 27.000 de universități”.

 

 

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Traditia isi spune cuvantul. Ma refer la profesorii care au predat aici de-a lungul timpului. Erau tipi educati si instruiti la modul general inainte de a fi medici. I-au napadit si pe ei unii impostori veniti de la coada vacii, impinsi in sus de securitate, dar nu au putut demola traditia scolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.