Un anticar între două Imperii

Dispersarea fondurilor galeriei „Fabius Fréres” la Casele Sotheby’s şi Piasa, la Paris, marchează sfârşitul unei dinastii de negustori pasionaţi de secolul al XIX-lea.

Toată viaţa sa, Elie Fabius (1864-1942) a apărat secolul al XIX-lea. Bunic al prim-ministrului Laurent Fabius, el este, înainte de orice, patriarhul unui şir de anticari, instalaţi în galeria pe care a deschis-o în 1882 în bulevardul Haussmann. Marea burghezie nu era atunci interesată decât de secolul al XVIII-lea şi de regii lui succesivi. După 100 de ani, când François Fabius (1944-2006) a reununţat la o strălucită carieră hipică – a fost, în 1962, campion al Franţei pe care a reprezentat-o şi la Jocurile Olimpice din 1972, pentru a prelua torţa, lupta dusă de bunicul său, nu era în întregime câştigată. Cel puţin în Franţa, unde mai mult din ignoranţă decât din raţiuni de gust, acest secol, considerat prea complex, sofisticat sau decadent era în continuare denigrat. „Secolul al XIX-lea, afirma François Fabius, a suferit din cauza unei judecăţi politice, care îl condamna pe Împărat (…) Cu o generaţie în urmă, el poate fi în sfârşit apreciat în toată bogăţia sa”. Şi astăzi, secolul al XIX-lea păstrează un „iz de învechit”, se lamentează Olivier Gabet, vechi conservator la Muzeul Orsay şi autor al cărţii „Un marchand entre deux Empires – Elie Fabius et le monde de l’art” (Un negustor între două Imperii – Elie Fabius şi lumea artei”. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu marii colecţionari americani, scandinavi sau englezi, mult mai deschişi către acest secol eclectic, sinonim pentru ei cu epoca de aur. Astfel Warhol pândea la talciocuri ceramici franţuzeşti din secolul al XIX-lea, ca şi tandemul de artişti Gilbert&George sau arhitectul şi designerul de interioare Peter Marino… Galeristul şi editorul Léonce Rosenberg, eminentul colecţionar şi mecena Charles de Noailles, cubanezul Emilio Terry şi alte figuri ale lumii artei frecventau saloanele lui Elie Fabius, alături de suprarealişti, în frunte cu André Breton şi Louis Aragon care căutau asemenea obiecte alergând de la o brocantă la alta.

Antoine-Louis Barye. Theseu luptandu-se cu Minotaurul

Marile bronzuri ale secolului al XIX-lea

Cele 400 de piese ale licitaţiei colecţiilor „Fabius Frères” oferă celor sceptici şi refractari o ocazie unică de a-şi revizui părerile. Dacă se găsesc în ele câteva mobile şi obiecte decorative frumoase din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, printre care 40 de piese de sticlă Art deco de Maurice Marinot, esenţialul îl constituie sculptura cu cei doi piloni ai ei, Jean-Baptiste Carpeaux şi Antoine-Louis Barye. De la „vânzările” Fabius din 1942, în care mii de obiecte, sechestrate din motive de „arianism” şi împrăştiate fără catalog sau procese verbale la Hotel Drouot de comisarii condamnaţi după război, niciun ansamblu de sculptură de secol XIX de o asemenea importanţă n-a mai fost propus în vânzare publică. Este vorba despre 51 de piese de Barye, toate turnate în timpul vieţii sale, şi 80 de Carpeaux. Pe lângă bogăţia sa, această colecţie, strânsă cu dragoste timp de 30 de ani de François Fabius, străluceşte prin calitatea intrinsecă a fiecăruia dintre bronzurile, marmurele, ghipsurile sau teracotele sale şi prin provenienţa lor ilustră.

Barye, Leu devorand o gazela, desen, 30.000-40.000 de euro

Piesa unică, turnată în 1832, „Elefant mergând”, de Barye, de exemplu, a aparţinut fabuloaselor colecţii ale ducelui de Nemours şi David Weil. Lucrarea (25×29,3x 15,3 centimetri) turnată bronz de Jean-Honoré Gonon, cu un soclu de marmură verde, în tehnica cerii pierdute, a fost destinată lui Ludovic d’Orleans, cel de al doilea fiu al lui Louis-Philippe, şi este prima comandă făcută lui Barye de familia regală. Opera mărturiseşte virtuozitatea şi obsesia pentru detaliu ale autorului. Este estimată la 300.000-500.000 de euro.

„Daphnis şi Chloe” (140×74,5 centimetri), somptuosul grup în marmură albă al lui Carpeaux, este o comandă a lordului Alexander Hugh Baring, al patrulea baron de Ashburton pentru „Bath House”, reşedinţa sa particulară din Piccadilly, unde trebuia să facă pandant excelentului „Amor şi Psyche”, de Canova, aflat acum la Muzeul Luvru. Sculptura ilustrează un pasaj din „Idila” de Longus. Este o operă unică, n-a fost niciodată turnată în bronz. Mai există un singur ghips în mărime naturală cu acest subiect, păstrat la Muzeul Petit Palais din Paris, câteva rare teracote de 63 de centimetri şi două ghipsuri de 70 de centimetri, printre care unul aflat la Muzeul de Artă din Valencienne. Capodopera sculpturală, rafinată şi senzuală este estimată la 1.000.000-1.500.000 de euro.

Carpeaux Tanara cu trandafiri, teracota

„Ugolin şi copiii săi”, de acelaşi autor, este un grup sculptural de mari dimensiuni, în ghips, retuşat de artist şi plasat pe un soclu turnant din lemn pictat imitând porfirul. Realizată de sculptor pe când era bursier la Roma, ilustrând un episod din „Infernul” lui Dante, lucrarea este estimată la 50 000-70 000 de euro. La întoarcerea la Paris, ministrul Artelor Frumoase i-a comndat lui Carpeaux un bronz monumental cu acelaşi subiect pentru Salonul din 1863, care a fost plasat apoi în Grădinile Tuileries ca pandant la sculptura „Laocoon”. În 1867, Carpeaux a realizat acelaşi subiect în marmură pentru Expoziţia Universală. Această variantă se află acum la Muzeul Metropolitan din New York.

În 1865, Carpeaux a creat, la cererea arhitectului Charles Garnier (1825-1898), celebrul său grup monumental, „Dansul” pentru Opera din Paris. Schiţa originală, în ghips, reprezentând patru dansatoare înconjurându- pe geniul dansului, este propusă în licitaţie la 80.000-120.000 de euro.

Carpeaux, Puritatea

Atrag atenţia alte câteva piese ale sculptorului pentru care i-a fost model logodnica sa, Amélie de Montfort: „Puritatea” (100 000-150 000 de euro), în marmură albă pe o plintă de marmură roşie, „Speranţa” (70 000-100 000 de euro), „Logodnica”…

Un alt bronz (44,5×27,8 centimetri) pe soclu de lemn modern, al lui Antoine-Louis Barye, realizat în 1843, „Tezeu luptându-se cu minotaurul”, estimat la 200.000-300.000 de euro, simbolizează lupta dintre Bine şi Rău. Subiectul, inspirat din „Metamorfozele” lui Ovidiu, a fost rareori interpretat cu o asemenea forţă şi virtuozitate. Înainte de a intra în colecţiile regelui Portugaliei, piesa a aparţinut lui Antoine Marie d’Orléans, duce de Montpensier, infante de Spania şi urmaş al lui Louis-Philippe.

„Elefantul”

Provenind tot din colecţia David Weill, „Elefant strivind un tigru” (150 000- 250 000 de euro) este remarcabil prin patina brună a bronzului, ca şi „Tigru devorând un crocodil” (50 000-70 000 de euro), al cărui ghips, expus la Salon în 1831, a obţinut aprecierile unanime ale criticilor, adepţilor artei academice şi partizanilor şcolii romantice pentru îndrăzneala compoziţiei.

Tigru devorand un crocodil de Antoine-Louis Barye

Anarhiştii şi Napoleon

La categoria mobilier, compusă dintr-un amestec subtil de piese din secolul al XVIII-lea şi exuberante creaţii ale veacului al XIX-lea semnate de ebenişti cunoscuţi, ca Grohé sau Diehl, se remarcă o „Comodă” stil Ludovic al XIV-lea, atribuită lui André-Charles Boulle, placată cu lemn de palisandru. Artistul foloseşte pentru decor venele lemnului, mai ales pe laterale, cu motive în formă de inimă, alternând cu motive concentrice pe cele patru sertare. În jurul fiecărui sertar, relieful este accentuat cu ajutorul unui „fir” de abanos, iar bronzul lucrat în frunze de acant, subliniază arhitectura piesei. A făcut parte din colecţia Guerlain şi există una identică astăzi în Galeria Steinitz (300.000-500.000 de euro).

O piesă spectaculoasă,” Vasul Medicis”, înalt de 66 de centimetri, face parte dintr-o pereche, datată 1811, realizată de Jea-François Robert în porţelan dur de Sèvres (300.000-800.000 de euro). Pasiunea lui Elie Fabius pentru sculptura secolului al XIX-lea era dublată de fascinaţia pentru Imperiu şi pentru amintirile istorice. Acest vas, de o execuţie excepţională, îl arată pe Napoleon în faţa colinelor Bellevue şi Meudon, plecând la vânătoare. Pe pandantul lui, împăratul se plimbă în faţa castelului Saint-Cloud în compania proaspetei lui soţii, Marie-Louise. Napoleon a oferit aceste două vase fratelui său Jérôme. Ele au trecut apoi la fiica acestuia, prinţesa Mathilde Demidoff şi au fost vândute la dispersarea colecţiei Demidoff.

Comoda Ludovic al XIV-lea, atribuita lui Boulle

Printre lucrările excepţionale se numără şi „La sala Graffard”, un ulei pe pânză (89x117centimetri) semnat în 1884 de Jean Béraud, estimat la 350.000-500.000 de euro. Tabloul evocă o atmosferă incendiară. La tribună, un orator anarhist se ridică într-un nor de fum, adresându-se mulţimii strânse în jurul jurnaliştilor cu pălării cilindru care-şi scriu cronicile. Consacrată de obicei balurilor populare, Sala Graffard, situată în colţul Bulevardului Ménilmontat şi al străzii cu acelaşi nume, servea ocazional întâlnirilor politice.

În afara acestor capodopere care şi-ar găsi locul în muzee şi dintre care cele mai scumpe ar trebui să depăşească un million de euro, vânzarea prezintă şi piese rafinate, cum ar fi desenele lui Carpeaux şi Barye, printre care, „Studiu de ursuleţ”, estimat modest la 200-300 de euro. Preţurile pentru micile bronzuri animaliere se situează în jurul sumei de 400 de euro.

Li se adaugă pânze de Carolus Duran, piese de artă decorativă de Théodore Deck şi Maurice Marinot, nume important pentru sticlăria Art deco.

Jaen Beraud, La sala Graffard

Valoarea totală a licitaţiei sperată de organizatori este de 10-14 milioane de euro. Se speră că mai multe muzee, mai ales franceze, ca Luvru sau Orsay, vor fi interesate de achiziţionarea pieselor-far.

Operele au făcut de-a lungului anului obiectul unor expoziţii deschise la New York, Londra, Hong Kong şi Paris.