Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi, lângă localitatea Sineşti, judeţul Iaşi, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri şi Poliţie. În aparatul de zbor se aflau două persoane care sunt în viaţă, fiind vorba despre doi turiști austrieci.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au declarat, joi, pentru News.ro, că un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat lângă localitatea Sineşti, potrivit antena3.ro

”În avion se aflau două persoane care sunt în viaţă, dar deocamdată nu ştim starea lor. Colegii noştri au plecat către locul accidentului cu un echipaj de terapie intensivă şi o autospecială cu apă şi spumă”, au precizat reprezentanţii ISU Iaşi. Deocamdată, nu se cunosc condiţiile producerii accidentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.