Un buchet de mari actriţe: Isabelle Huppert, Mélanie Thierry, Alexandra Maria Lara

Cea de-a cincisprezecea ediţie a Festivalului Filmului Francez aduce în România cele mai importante producţii cinematografice franceze din ultimul timp: 22 de lungmetraje, 9 avanpremiere, 6 filme de la Cannes.

Cap de afiş sunt „My little princess”, debutul regizoral autobiografic al Evei Ionesco, fiica fotografei de origine română Irina Ionesco, cu Isabelle Huppert în rolul principal, şi cele mai recente filme ale regizorilor consacraţi, Patrice Leconte, invitat de onoare al festivalului, cu pelicula „Voir la mer”, şi André Téchiné, cu „Impardonnables”, cu Carole Bouquet, care va veni cu această ocazie din nou la Bucureşti. Festivalul se va desfăşura între 21 şi 28 octombrie la cinema „Studio” din Bucureşti şi va continua la Timişoara, Cluj şi Sibiu.

Anul acesta, Festivalul are 7 secţiuni: „Avanpremiere” (9 filme din 2010 şi 2011, la prima vizionare în România), „Filme şi Putere” (4 producţii recente pe teme politice de actualitate), „Retrospectiva Patrice Leconte” (de la „Les Bronzés” până la cel mai recent film al popularului regizor francez), „Découverte” (3 filme noi ale unor tinere talente), „Animaţie” („Le Chat du Rabbin”), „Documentar” („Nous, Princesse de Clèves”) şi „Scurtmetraje” (o colecţie de 5 scurtmetraje inedite).

Dragoste şi destin

De vrais mensonges

Deschiderea Festivalului va avea loc, în 21 octombrie, cu pelicula „Impardonnables”, prezentată la Cannes în acest an, în cadrul secţiunii „Quinzaine des Réalisateurs”. Francis, un scriitor de succes, decide să închirieze un apartament la Veneţia ca să lucreze la următorul roman. Aici o întâlneşte pe Judith, „femme fatale”, proprietara unei agenţii imobiliare, căreia îi propune imediat să se mute cu el, în Insula Sant’Erasmo. Ea este frumoasă, este liberă, un pic melancolică. În rolurile titulare, Carole Bouquet, André Dussollier şi Mélanie Thierry.

„My Little Princess” (Eva Ionesco, 2011), cu Isabelle Huppert, Anamaria Vartolomei şi Georgetta Leahu, a avut premiera la Cannes, în „Semaine de la critique”. Când Hannah îi cere fetei ei să-i pozeze, viaţa Violettei ia cu totul alt făgaş. Fetiţa banală şi cuminte devine muza mediului artistic parizian, dar asta cu preţul copilăriei ei.

Hannah (Isabelle Huppert) este o creatură nocturnă, îmbrăcată în rochii neverosimile, ieşite dintr-un trecut strălucitor şi senzual. Acest film, de o infinită cruzime, se aseamănă cu copilăria scriitoarei, Eva Ionesco. Mama sa, Irina, a fost model pentru fotografii erotice, care, în anii ’70, s-au bucurat de un deosebit succes. Admiratorii acestor compoziţii perverse, pe care le cultiva gustul epocii, de la David Bowie la ultimul film al lui Visconti, vor trece de cealaltă parte a oglinzii, în faţa obiectivului devorator. Majoritatea spectatorilor, care nu ştiu această poveste, se vor cufunda într-un coşmar iluminat de momente de frumuseţe şi brăzdat de suferinţă. Aşa cum explică, Eva Ionesco n-a căutat să recreeze propria povestea. Hannah este o creaţie imaginară, căreia Isabelle Huppert îi împrumută trăsăturile diferitelor figuri de poveste. Ea îşi descoperă mai târziu talentul de fotograf, o smulge pe Violetta din braţele bunicii ei, o pioasă emigrantă româncă, şi o transformă într-o figură a nopţilor pariziene, cu complicitatea unui grup de intelectuali şi artişti. Procesul este sordid, dar el este văzut prin ochii plini de uimire ai fetiţei care trece din mediocrul interior de puf al bunicii la templul negru ca noaptea al mamei sale, cu un decor dedicat perversităţii. Cu cât filmul înaintează şi copila înţelege ceea ce vede, cu atât mai mult ea suferă din cauza perversităţii şi a inconştienţei mamei sale.

Carole Bouquet şi Andre Dussollier în Impardonnables

Filmul evocă cu fineţe momentele transformării acestei stranii figuri feminine, filmate fără ură, dar şi fără milă. Şi ca în toate poveştile cu zâne, este nevoie de un copil, de o Lolită, pentru a construi un monstru. Eva Ionesco a găsit în Anamaria Vartolomei o interpretă strălucitoare. La începutul filmului, actriţa este de vârsta personajului, adică de 10 ani. În castelul unui lord englez, care pare un star rock decadent, ea sfârşeşte prin a găsi curajul de a-şi înfrunta mama, ca şi Frumoasa din Pădurea Adormită se trezeşte, dar singură, şi străbate pădurea de spini fără ajutorul prinţului încântător.

Pelicula „Voir la mer” (2010), în regia lui Patrice Leconte, cu Pauline Lefevre, Nicolas Giraud, Clément Sibony, este un road-movie incitant. Doi fraţi decid ca-n vacanţa de vară să-şi viziteze mama la Saint-Jean-de-Luz. Numai că li se alătură în mod neaşteptat o tânără necunoscută care le complică iremediabil vacanţa. Ei găsesc o rulotă de ocazie şi îşi propun să traverseze Franţa, în ritmul roţilor pe caldarâm. Fata care li s-a alăturat n-a văzut niciodată marea, aşa încât hotărăsc să facă această rută în trei. Să-şi împartă plăcerile fără gelozie. Dar cei doi se îndrăgostesc de blonda apetisantă, veselă şi libertină căreia i se potriveşte perfect un „ménage a trois”. Scenariul pare inspirat cumva de cinematograful american sau de Noul Val Francez.

La Conquete

Pelicula „Quartier Lointain”, de Sam Garbarski (2010), cu Pascal Greggory şi Alexandra Maria Lara, actriţa de origine română, fiica artistului Valentin Plătăreanu, propune o călătorie în timp sensibilă şi melancolică. Este o frumoasă metaforă despre memorie şi destin, inspirată de universul sobru şi delicat a lui Jirô Taniguchi. Thomas, un francez în vârstă de 50 de ani, se întoarce în oraşul în care a copilărit şi face un salt în timp, în epoca în care avea 14 ani. El retrăieşte prima sa dragoste şi încearcă să înţeleagă motivele misterioasei plecări a tatălui său. Dar va putea el să-şi modifice trecutul reinventându-l?…

„Un amour de jeunesse” de Mia Hansen-Love, cu Lola Créton, Sebastian Urzendowsky, Magne-Havard Brekke, a fost prezentat la Festivalul Filmului de la Toronto şi la cel de la Locarno, în 2011. Camille şi Lorenz sunt un cuplu fericit şi solid până când ea îşi reîntâlneşte prima dragoste.

Quartier lointains cu Alexandra Maria Lara

Cu puţine dialoguri şi o delicateţe a imaginilor, pelicula declină propria versiune a unei educaţii sentimentale. Camera surprinde la luminoasa eroină, interpretată de Lola Créton, o infinitate de expresii între graţie şi melancolie, febră şi disperare.

„De vrais mensonges” de Pierre Salvadori, scoate în evidenţă dialogurile de o deosebită bogăţie, tandre, crude, savuroase şi melancolice ale lui Audrey Tautou, Nathalie Baye şi Sami Bouajila. O comedie spumoasă, generatoare de cascade de râs, quiproquo-uri, demnă de Marivaux sau Musset ori, de ce nu, de declaraţiile lui Cyrano. Când Émilie primeşte o scrisoare de dragoste anonimă, alege să i-o adreseze mamei sale, ca să o scoată din depresie. De aici încolo însă, încurcăturile se ţin lanţ.

Critica de specialitate apreciază că „Les Bien-aimés”, este cea mai reuşită realizare a regizorului Christophe Honoré. Pelicula de închidere a Festivalului este un melanj între Milan Kundera şi Jacques Demy. De la o generaţie la alta, de la o femeie la alta, Christophe Honoré reuşeşte o saga romantică şi generoasă care are umor. Din Parisul anilor ’60 până în Londra anilor 2000, Madeleine şi apoi fiica ei Véra se învârt în jurul bărbaţilor pe care îi iubesc. Dar nu toate epocile permit aceeaşi lejeritate a iubirii. Totul se învârte în jurul personajului central, interpretat de Chiara Mastroianni, alături de Catherine Deneuve şi Ludivine Sagnier, Louis Garrel, Rasha Bukvic, Michel Delpech, Milos Forman. Succesul filmului se datorează şi magnificelor melodii şi cuvinte ale cântecelor lui Alex Beaupain.

Fanny Ardant în Ridicule

Din multitudinea de pelicule care vă vor trezi cu siguranţă interesul amintim şi „Retrospectiva Patrice Leconte”, invitat de marcă al Festivalului. Vor putea fi vizionate filmele „Ridicule”, cu Fanny Ardant, Charles Berling, Judith Godreche, un studiu a curţii lui Louis XVI şi al anticamerelor de la Versailles din 1780, în care spiritul se confrunta cu inamicul lui de moarte, ridicolul, „Les Bronzés”, comedia cu trupa de la Splendid, în care un grup de 20 de persoane ajunge extenuat într-un club din Africa pentru câteva zile de odihnă. Noi întâlniri, legături momentane, mici sau mari drame… Cei 20 sunt mai mult decât hotărâţi să profite la maximum de vacanţă. Să adăugăm şi „Les Grands ducs” (1996), o comedie de bulevard, cu Philippe Noiret, Jean-Pierre Marielle, Jean Rochefort.

Pe lângă secţiunea tinerelor talente, amintim şi filmul de animaţie, un domeniu în care francezii excelează de ani de zile, secţiune în care este programat „Le Chat du Rabbin”, de Joann Sfar şi Antoine Delesvaux, prezentat la Festivalul de gen de la Annecy.

Film şi Putere

Un amour de jeunesse

Puterea politică este un subiect în vogă pentru cineaşti, care îndrăznesc să abordeze şi subiecte de actualitate. Filmul „Pater”, de Alain Cavalier, care face parte din această selecţie, a făcut senzaţie la ultima ediţie de la Cannes.

Este un joc, o ficţiune politică, un „making of”, o confesiune, un documentar răutăcios, liber, agresiv despre o anume Franţă. „Pater” este un film grav, dar perfect.

„La Conquête”, în regia lui Xavier Durringer, cu Denis Podalydes, Bernard Le Coq, prezentat în afara competiţiei la Cannes în acest an, este povestea unui om care câştigă puterea, dar îşi pierde soţia. 6 mai 2007, al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Noul preşedinte, Nicolas Sarkozy, sigur de victorie, rămâne acasă în halat, abătut. Toată ziua încearcă să o întâlnească pe Cecilia, care fuge de el. Sunt urmăriţi cei cinci ani care au trecut şi care povestesc ascensiunea irezistibilă a lui Sarkozy, presărată cu lovituri, certuri şi înfruntări de culise. Filmul îl arată pe preşedinte ca un „choupinet” fără armură.

„L’Exercice de l’Etat”, al lui Pierre Schoeller, cu Olivier Gourmet şi Michel Blanc, aflat şi el la Cannes 2011, în secţiunea „Un Certain Regard”, a fost apreciat atât de public, cât şi de critică.

„Le Président”, de Yves Jeuland, îl urmăreşte pe George Freche, un formidabil animal politic, un mare actor rabelaisian, în campania regională din 2010. O călătorie în inima unei campanii electorale, un mare film politic despre jocurile puterii.