Un candidat la Primăria Capitalei cere desființarea cheltuielilor de campanie ale partidelor

Vlad Gheorghe spune că ar fi mai bine să se cumpere 10 troleibuze cu banii cu care se pun 1.000 de panouri publicitare.

De Rami Cristescu - REDACTOR
Un candidat la Primăria Capitalei cere desființarea cheltuielilor de campanie ale partidelor

FOTO: Vlad Gheorghe / Facebook

Vlad Gheorghe spune că ar fi mai bine să se cumpere 10 troleibuze cu banii cu care se pun 1.000 de panouri publicitare.

Candidatul independent la Primăria Bucureștiului, Vlad Gheorghe, îi cere premierului Ilie Bolojan să limiteze cheltuielile de campanie la 20.000 de euro per candidat.

„Bucureștiul este asaltat de fețele contracandidaților mei — pe banii noștri”, susține Vlad Gheorghe. El spune că „fiecare contracandidat” al său cheltuie între 200.000 și 500.000 de euro în fiecare săptămână pe panouri publicitare și alte tipuri de reclame.

El spune că acei 500.000 de euro per săptămână ar fi mai bine folosiți pentru a reînnoi flota de transport în comun decât pentru publicitate. „Până la finalul campaniei, ar putea fi 10 troleibuze în loc de 1.000 de panouri!”

El dă mai multe exemple de cheltuieli ale partidelor cu publicitatea de campanie.

Așa au făcut și în 2024, când:

– PNL a cheltuit minim 15 milioane pe panouri cu Ciucă;

– USR alte 15 milioane pe panouri cu Drulă;

– PSD a spart zeci de milioane pentru tiktokerul penal Ciolacu.;

Rezultatul? Toți au pierdut lamentabil alegerile, dar factura o plătim tot noi”, spune Gheorghe.
Vlad Gheorghe a fost europarlamentar din partea USR până în 2024. Acum, candidează ca independent la Primăria Capitalei, motiv pentru care nu are acces la fonduri publice pentru campanie.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.