Un candidat la Primăria Capitalei își cheamă rivalii la cafea

Vlad Gheorghe vrea joi o dezbatere cu contracandidații săi pentru Primăria Bucureștiului.

De Rami Cristescu - REDACTOR
Un candidat la Primăria Capitalei își cheamă rivalii la cafea

Vlad Gheorghe vrea joi o dezbatere cu contracandidații săi pentru Primăria Bucureștiului.

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, candidat la Primăria Capitalei, a lansat o invitație la dezbatere. Acesta și-a chemat contracandidații pentru scaunul de Primar General la o cafenea din Piața Romană, pentru a discuta despre programele pentru București.

„Start la dezbateri!” este mesajul transmis de Vlad Gheorghe. Acesta i-a invitat la discuție pe principalii favoriți pentru fotoliul de Primar General. Cei 3 candidați ai coaliției, Ciprian Ciucu (PNL), Cătălin Drulă (USR), Daniel Băluță (PSD) au fost toți menționați de fostul europarlamentar. Acesta le-a invitat și pe Anca Alexandrescu (independent, susținută de AUR) și Ana Ciceală (SENS).

Vlad Gheorghe își dorește ca discuția să fie despre unirea administrației zonei metropolitane București. „Vă invit […] să dezbatem despre desființarea sectoarelor și a județului Ilfov; viitorul fost județ Ilfov”.

Dezbaterea va avea loc joi, la ora 20:00, la o cafenea din Piața Romană. Discuția ar urma să fie deschisă pentru public. Candidatul susține că a ales locația pentru a fi „într-un spațiu public, nu în spațiu de partid”.

Vlad Gheorghe spune că este dispus să participe la orice astfel de discuție. „Răspund la orice invitație de dezbatere, unde vor contracandidații mei, cu o singură condiție: să fie publică pentru cetățenii Capitalei.”

 

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Mă bucură inițiativa asta, căci e nevoie de discuții concrete, nu de circ electoral. Mă obosește să văd aceiași politicieni de la PNL și PSD evitând orice confruntare reală, în loc să vină cu soluții.

    Sincer, m-ar afecta pozitiv să văd un plan real pentru oraș, nu doar promisiuni goale. Cum îl recomandă pe Cătălin Drulă ca primar, poate faptul că a încasat diurnă și bani de cazare nejustificat atâția ani?

    Mi-ar plăcea să avem mai multă responsabilitate și mai puține scheme de la toți candidații, inclusiv de la cei susținuți de AUR, pentru a fi mai bine pentru toți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.