Un fluture al speranţei

Marţi a avut loc prima şedinţă a noului legislativ. Liderul Partidului Democrat s-a arătat total decepţionat de partenerii din fosta Alianţă pentru Integrare Europeană, care „nu se gândesc la destinul ţării”. În acest context mi se pare încărcat de tristeţe un banc care circulă de ieri prin urbea noastră. La 1 ianuarie 2011, la un post de televiziune, Marian Lupu anunţă:

– Bună ziua, doamnelor şi domnilor! Alianţa pentru Moldova m-a împuternicit să vă anunţ că experimentul care s-a desfăşurat în ultimii 20 de ani în Republica Moldova a luat sfârşit. Buna ziua, dragi tovarăşi!

Doamne fereşte! Crearea „Alianţei pentru Moldova”, cum i-a zis Voronin mariajului dintre comuniști şi democraţi, ar însemna întoarcerea Republicii Moldova cu două decenii în urmă. Dar ar mai însemna şi moartea politică a lui Marian Lupu. Dacă electoratul lui Voronin este unul sovietic, electoratul lui Lupu este unul european. Acesta are aspiraţii proeuropene şi el nu va ezita să-l sancţioneze pe liderul PD, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi trădători de idealuri. Sperăm raţiunea să triumfe şi partidul lui Marian Lupu să-şi găsească locul său – alături de PL şi PLDM – în Alianța pentru Integrare Europeană. Ca să continue ceea ce au început împreună.

Dorim să ascultăm raportul Comisiei de cercetare şi apreciere a crimelor comunismului la una dintre primele şedinţe ale noului legislativ, care, aşa cum propune societatea civilă, s-ar solda cu:

1. Scoaterea partidului comuniştilor ca partid criminal în afara legii;

2. Interzicerea simbolurilor fasciste şi comuniste;

3. Demontarea pe întreg teritoriul Republicii Moldova a tuturor monumentelor lui V. I. Lenin şi ale susţinătorilor lui: Lazo, Kotovski, Frunze, Iakir ş.a., ultimii, chiar dacă s-au născut prin părţile noastre, rămân părtaşi ai unei ideologii criminale şi ei trebuie trataţi ca atare. Or, nu există călăi răi şi călăi buni. Nu există criminali „de-ai lor” şi criminali „de-ai noştri”, criminalul rămâne criminal indiferent de naţionalitatea crimei;

4. Calificarea cu nume de criminali a celora care au condus republica în perioada marilor epurări (când aproape fiecare al treilea cetăţean a avut de suferit);

5. Înaintarea către Federaţia Rusă, ca succesoare a URSS, a unor pretenţii de despăgubiri morale şi materiale pentru ocupaţia de 50 de ani a Basarabiei (Letonia şi Lituania au cerut în acest sens 20 de miliarde, respectiv 40 de miliarde de euro);

6. Crearea la Chişinău a unui „Muzeu al Ocupaţiei” (în beciurile de sub fosta clădire a Procuraturii orăşeneşti, unde a funcţionat până către anul 1953 ultima cameră de gazare din Europa), după modelul celor de la Tbilisi, Riga sau Vilnius.

Ş.a.

Să schimbăm mentalitatea oamenilor! – acesta ar trebui să fie unul dintre scopurile noii guvernări. Un om cu mentalitate de sclav nu poate fi liber. În şcoli să fie introdus un obiect nou care ar fi studiat obligatoriu, şi nu facultativ: „DEMNITATEA”. Demnitatea Umană şi Națională – iată ce-i lipseşte cel mai mult basarabeanului ca să scape de sărăcie.

Citisem zilele trecute într-un ziar american: „Dacă doriţi să vedeți cum arată Evul Mediu, veniţi în Republica Moldova. Aici oamenii mai ară pământul cu plugul de lemn, seceră grâul cu coasa, îngrijesc pământul cu mâinile goale, aştern rogojini pe jos, îmbracă sumane şi-s fericiţi”.

Suntem un popor harnic, un popor bun, dar nici pe departe unul fericit. Suntem un popor care întruna dă în gropi. De ce se întâmplă cu noi ceea ce se întâmplă?! m-am întrebat nu o dată. Şi răspunsul l-am găsit în Cartea Cărţilor. În Biblie se vorbeşte despre împăratul Solomon. Acesta făcuse o faptă bună şi Dumnezeu l-a întrebat: „Cu ce să te răsplătesc, fiule?”. Şi el n-a cerut împărăţii, averi, ci l-a rugat: „Ajută-mă, Doamne, să deosebesc binele de rău”. Şi, zice Biblia, „Lui Dumnezeu i-a plăcut acest lucru”.

Defectul nostru e că nu putem deosebi, nu facem diferenţe între bine şi rău. Ne poate minți orice trecător prin istoria noastră, oricine ne poate convinge să votăm contra noastră, contra copiilor noştri, contra neamului de care ţinem. În loc să ne rugăm ca Cel de Sus să ne ajute să avem o pensie mai mare, un serviciu mai bine plătit, ar trebui să-l rugăm: „Doamne, ajută-ne să deosebim binele de rău”. Şi atunci vom fi mântuiţi: vom avea şi pensii mai mari, şi salarii mai bune, atunci, sunt convins, se vor rezolva şi celelalte probleme ale noastre. Atunci, dar nu mai devreme.

Libertatea e pentru un popor lucrul cel mai sfânt.

Dacă n-ai libertate, n-ai nimic! Nici petrol, nici gaze ieftine, nici „frate mai mare”. Iar noi nu vrem libertatea doar pentru noi. Noi o dorim pentru toţi, inclusiv pentru ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari… Dorim să ajungem împreună în Europa şi să ne construim un viitor prosper.

Cei care vor lua decizii joi de creare a unei Alianţe Pro-Europa sau a unei Alianțe Anti-Europa să se gândească la copiii şi nepoţii lor, dar şi la Cartea de Istorie. Unde ar putea intra ca oameni de curaj, ca personalităţi hotărâte sau cu nume de Iuda.

Locul nostru e în Europa, acolo ne aflăm din punctul de vedere al geografiei, dar şi din cel al dorurilor şi nădejdilor noastre.

Despre filozoful chinez Confucius se spune că, pe când era adolescent, l-a pus la încercare pe profesorul său, care se lăuda că le ştie pe toate. El a ascuns în pumn un fluture şi l-a întrebat: „Maestre, ce am în pumn: ceva viu sau ceva mort?”. El îşi spusese: dacă învăţătorul va spune că are ceva viu, va strivi fluturele, iar dacă va zice că are ceva mort, îi va da drumul să zboare.

Această metaforă vorbeşte despre faptul că viitorul fiecăruia se află în mâinile fiecăruia. Noi să-l decidem. Răspunsul la întrebările pe care le punem altora până la urmă depinde tot de noi. Oamenii politici să desfacă pumnul şi să lase fluturele speranţei să zboare. Ca să ne bucure şi să se bucure şi Dumnezeu de gestul lor.