Un miliard de lei şi o distilerie ambulantă, găsite de poliţişti la o fermă care fabrica ilegal alcool

Poliţiştii au descoperit, în urma unor percheziţii efectuate în mai multe comune de lângă Focşani în dosarul comerţului ilegal cu alcool în care este implicat şi omul de afaceri Mircea Liviu Jîtea, zeci de litri şi recipiente pentru fabricarea vinului, iar la o fermă a fost găsită o distilerie ambulantă cu alcool pur, arome şi […]

cotidianul.ro - Autor

Poliţiştii au descoperit, în urma unor percheziţii efectuate în mai multe comune de lângă Focşani în dosarul comerţului ilegal cu alcool în care este implicat şi omul de afaceri Mircea Liviu Jîtea, zeci de litri şi recipiente pentru fabricarea vinului, iar la o fermă a fost găsită o distilerie ambulantă cu alcool pur, arome şi […]

Poliţiştii au descoperit, în urma unor percheziţii efectuate în mai multe comune de lângă Focşani în dosarul comerţului ilegal cu alcool în care este implicat şi omul de afaceri Mircea Liviu Jîtea, zeci de litri şi recipiente pentru fabricarea vinului, iar la o fermă a fost găsită o distilerie ambulantă cu alcool pur, arome şi filtre, precum şi suma de un miliard de lei, a precizat pentru Agerpres Raluca Seucan, purtător de cuvânt al Poliţiei Române.

Ea a mai spus că, în urma descinderilor, poliţiştii au descoperit evidenţe duble la una dintre firmele producătoare de alcool.

Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi efectuează vineri 59 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vrancea, Galaţi şi Brăila, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări constituite din 15 persoane specializate în săvârşirea de infracţiuni în materia comerţului ilegal cu produse accizabile – alcool.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, sub coordonarea liderului grupării, Mircea Liviu Jîtea, învinuiţii au obţinut beneficii financiare substanţiale din producerea unor mari cantităţi de alcool şi comercializarea acestora cu eludarea dispoziţiilor legale privind producerea, deţinerea şi marcajul produselor accizabile.

Astfel, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, membrii grupării au amplasat înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool necontorizate.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la suma de opt milioane de euro, reprezentând accize, taxe şi impozite.

Acţiunea este efectuată cu sprijinul BCCO Bacău, IJJ Galaţi, IJJ Bacău, IPJ Galaţi, Brăila şi Vrancea. Suportul tehnic şi informativ este asigurat de către SRI.

La sediul DIICOT vor fi conduse în vederea audierii 75 de persoane, urmând ca în cauză să fie dispuse măsurile legale după audierea membrilor grupării.

Liderul grupării, Mircea Liviu Jîtea, este un cunoscut om de afaceri prezent în Top 300.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.