Un „Nicușor Dan” al maghiarilor, primar la Târgu Mureș

Soos Zoltan, candidatul susținut de UDMR, și a reușit să-i surclaseze pe contracandidații săi astfel că Târgu Mureș are, după 20 de ani, un primar nou.

Politologul Cristian Pîrvulescu a apreciat la Digi24 că nu este o surpriză. A existat un candidat maghiar susținut de toate formațiunile politice maghiare într-un oraș în care maghiarii reprezintă aproape 30 la sută din populație, în timp ce celelalte partide au avut mai mulți candidați.

„Era de așteptat acest lucru, pentru că sistemul electoral favorizează pe primul clasat. Pentru prima dată după 20 de ani, Târgu Mureșul a revenit unui primar maghiar, pentru că a existat o strategie comună, de tipul celei pe care am avut-o la București, în care partidele, de data acesta etnice, s-au solidarizat, nu s-au canibalizat și în felul acesta au reușit această performanță, încheind paranteza de 20 de ani a lui Dorin Florea, care nu a mai candidat, pentru că nu mai avea nicio șansă să câștige. A încercat să se strecoare printre partide și în final a candidat pentru președinția Consiliului Județean, dar nici aici nu a reușit să învingă”, a arătat Cristian Pîrvulescu.

În plus, „Soos Zoltan are toate calitățile unui ONG-ist, deci seamănă cu profilul lui Nicușor Dan, doar că vine din partea cealaltă, maghiară. Există o societate civilă maghiară la fel de importantă ca cea română”, a punctat Cristian Pâevulescu, în opinia căruia UDMR-ul a dovedit inteligență acceptând o asemenea strategie și a obținut un succes la Târgu Mureș care îi permite să privească cu oarecare relaxare alegerile următoare, alegerile parlamentare.

Soos Zoltan este specialist în arheologie, are 44 de ani și șase copii.

S-a născut și a crescut la Târgu-Mureș. Lucrează de 20 de ani la Muzeul Județean Mureș, iar de 14 ani este directorul acestei instituții.

A fost consilier în Consiliul Local al orașului.

Mărturisește că patriotismul local i-a fost inoculat de bunicul său, care a fost directorul fabricii de zahăr și chiar viceprimar al orașului Târgu Mureș.

Ce spune primarul

„Consider că este o schimbare de atitudine, cel puțin a târgumureșenilor. Până în 2020, de multe ori s-a votat etnic, pentru că nu s-a adresat campania electorală târgumureșenilor în general, campaniile erau adresate mai degrabă pentru anumite grupuri. Noi am făcut o campanie pentru târgumureșeni în general, adresându-ne tuturor care voiau o schimbare”, și-a comentat rezultatul electoral, luni seara, la Digi24, primarul ales al Târgu Mureșului.

„Târgu Mureș este unul dintre cele mai corupte orașe din România, cu foarte multe probleme, și se vede clar cum Târgu Mureș a rămas în urmă față de celelalte orașe din regiune: Cluj, Sibiu, Brașov, chiar Alba Iulia, Bistrița l-au devansat, deși Târgu Mureșul era acum 20 de ani era al treilea oraș din Transilvania ca importanță economică. Acum a ajuns să fie depășit de multe alte orașe și evident că nemulțumirea era imensă în rândul populației. Foarte mulți tineri au emigrat, au părăsit acest oraș, iar mesajul nostru a fost foarte simplu: un oraș transparent, fără corupție, cu posibilități și locuri de muncă pentru tineri și să transformăm Târgu Mureș dintr-un oraș perdant într-un oraș câștigător, care să poată să-și reia locul binemeritat în topul orașelor din Ardeal”, a mai spus primarul ales.

Soos Zoltan a schițat la Digi24 câteva din planurile imediate pe care le are pentru Târgu Mureș. (Detalii aici)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. Păi mă gândesc că de candida in continuare ticălosul florea, cu 6 dosare penale la frigider, probabil era reales,.. căci veniturile din tg mureș sunt români, nu târgumureșeni..Mă intreb ca după câte imbecilități și frâne a pus ticălosu, zicând mereu că ungurii sunt de vină pentru orice, ar merita ani buni,.și mulți,. intretimp pretenii lui și mafioții lui apucând la tot in tg mureș,.distrugând și prăduind după cum le tăia capu de român prost..Tg mureș e un oraș eminamente maghiar,. Nimic nu a fost și nu este munca sau concepția românească,. nici măcar catedrala ortodoxă,.S-au vârât patrioții imbecili și profită,.jefuiesc,.E cât se poate de vizibil. Schimbarea e binevenită, insă e nevoie de o curățenie generală,.

  2. Domnul Cristian Pârculescu decan din 2005 al facultății de științe politice a uitat voit, având în vedre unde este decan, să precizeze că domnul Soos Zoltan este, ca de altfel orice ungur, “întâi ungur și apoi ONG-ist”. Ceea ce nu e cazul din ce se vede la nici unul din hoarda ONG-știlor români acum principalii promovați rodind investiția străină din ei. Și tot așa a utat să spună că Societatea civilă a maghirilor este o socitate reală și nu o acopetită a SRI precum varinta românească și că este o organizație care muncește serios și continuu în continuarea tradițiilor naționale ocupându-se strict de unguri, de promovarea maghiarismului pânâ la impunere în școli, facultăți și instituțiile din România. În acelaști timp Sicietatea civilâ din care face parte domnul C. Pârvulescu, deși de tipul “Racul broasca și cu știuca”, se opintește cu rezultate de 30 de ani să anuleze românismul din sufletul și cugetul românilor înlocuintu-l cu disprețul istoriei, lipsa dragostei față de limba română fața neamul românesc și țara noastră.

  3. Mare urs ….de ras…unde ai vazut tu mongol blond.
    Saas este doar un sas maghiarizat.
    Rezultatul este gandirea proasta a PSD care a facut favoruri UDMR si anume ALEGEREA INTR-UN TUR.
    Asa ajung minoritarii sa domine majoritatea.
    Asta inseamna TRADAREA ROMANILOR…
    si bucuria unui urs de mamaliga…

  4. Mai ”Marele Urs”, tu esti cazut in capul ala prost si plin de bozgorisme.
    Si iata de ce, boul-baltii :
    Scrii :
    a. – ”probabil era reales,.. căci veniturile din tg mureș sunt români, nu târgumureșeni..”
    b. – ”Tg mureș e un oraș eminamente maghiar,”
    c. – ”Nimic nu a fost și nu este munca sau concepția românească,. nici măcar catedrala ortodoxă,”
    d. – ”S-au vârât patrioții imbecili și profită,.jefuiesc,”
    e. – ”Schimbarea e binevenită, insă e nevoie de o curățenie generală,”

    – Mai, cap-de-om-prost, pentru cine este necesara curatenia generala daca Targu-Mures-ul este populat numai cu bozgori, asa cum zici tu, ca orasul este ”eminamente maghiar”?
    – Care-s patriotii aceia, imbecili, care doar jefuiesc? Tot bozgorii tai dragi?
    – Ca bozgor, te bag in p…a ma-tii daca mai indraznesti sa scoti o vorba despre Biserica Ortodoxa!
    – Esti un bou lipsit de cea mai elementara logica!

  5. toți ceilalți candidați la un loc au obținut mai puține voturi decât primul clasat…concluzie,
    Soos Imre noul primar din Tg-Mureș a fost votat de maghiari și români care s-au săturat de caracatița mafiotă care a sugrumat orașul 20 de ani.

  6. @ mare ursar :Sa-l vedem la treaba,ca au mai fost primari maghiari din ’90 incoace la Tg.Mures si nu prea s-a vazut nimic dupa ei (Tg.Muresul a dat si ministri,vice-prim-ministri etc.si n-au miscat un deget pentru oras,ba au mai pus si bete-n roate unor proiecte ce ar fi ajutat dezvoltarea orasului);si,fiindca veni vorba de rromi(tigani,cum la zici d-ta),poate nu stii ca inainte de alegeri rromi au anuntat in presa locala ca il voteaza pe dl.Soos;au fost si romani care l-au sustinut -de exemplu,o celebritate locala, d-na Smaranda Enache a anuntat din vreme ca dansa(precum si „Liga…”domniei-sale) il voteaza pe dl Soos;asa ca,”viniturile”ori nu s-au dus la vot (51% din locuitori nu s-au prezentat la mascarada „alegerilor”intr-un singur tur),ori si-au impartit voturile la 13 candidati,cum sta bine unei astfel de „democratii”;ei!daca s-ar fi inteles si ei(„viniturile”) sa sustina un singur candidat…n-ar fi ajuns nici apele Muresului,nici ale maretului Poklos sa-i spele de acuzatii- „extremistii!!!”,”vot etnic!!!”etc.,etc

  7. @ Dan.. Se pare că ești și tu român intestin,.adică ”maț”,. cu conținutul aferent.. Alegerile locale intr-un singur tur sunt corecte, cele in două tururi sunt pentru mașinațiuni.. iar de nu pricepi e clar de ce, conținutul mațului,. in rest știu că au mai fost primari maghiari in Tg Mureș,.la fel știu că a fost un Fodor Imre,. care a pus bazele zonei industriale pentru locuri de muncă din apropierea aeroportului mureșean distrus de români, aeroport refăcut la termen tot de o echipă maghiară.. Poți fi convins că vei auzi numai de bine,..nu de mafie sau corupție,.ca până mai ieri..

  8. @ ursarul : Daca gandeste si vorbeste precum o faci d-ta,e in regula ;iar daca aceia care l-au votat sunt dupa acelasi calapod ,orasul va reveni,sigur,la aspectul din mult-laudata (de catre d-ta)epoca”de aur” Fodor …in ce ma priveste,i-o doresc din suflet- cei 4 ani de „inflorire”a orasului i-a unit asa de bine pe locuitori,incat 20 de ani alegera primarului n-a mai fost o problema etnica ;apropo,”Cotidianul”,ce spuneati despre regulile carora trebuie sa i se supuna limbajul postarilor ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.