Un nou tir de rachetă din Gaza spre Israel

Activişti palestinieni din Fâşia Gaza au lansat o rachetă sâmbătă asupra sudului Israelului, fără să provoace victime sau pagube, a anunţat Micky Rosenfeld, purtător de cuvânt al poliţiei israeliene.

„O rachetă trasă din Gaza a căzut în sectorul Eshkol”, a declarat Rosenfeld, citat de AFP.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, o rachetă trasă din Fâşia Gaza a căzut între două case din apropierea oraşului Ashkelon, fără să facă răniţi. Casele şi un stâlp de electricitate au fost avariate, potrivit poliţiei.

Niciun grup palestinian nu a revendicat aceste tiruri.

Un membru al Brigăzilor Al-Qods, braţul armat al Jihadului Islamic, a fost rănit în dimineaţa zilei de sâmbătă la Beit Lahya, în apropierea oraşului Gaza, într-o explozie de origine nedeterminată, potrivit unor martori oculari.

O sursă din serviciile de securitate ale mişcării islamiste Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP că un palestinian a fost rănit într-un raid aerian israelian.

Opurtătoare de cuvânt a armatei israeliene a declarat însă că nu are cunoştinţă despre nicio activitate militară israeliană sâmbătă în Fâşia Gaza.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.