Un “omagiu popular” de rămas bun pe Turnul Eiffel, adus idolului rockului: “Mercy Johnny”

Anonimi, oameni politici, scriitori, cineaşti, apropiaţi şi fani i-au adus un omagiu monstrului sacru, Johnny Hallyday.

Cu Salut les copains, o întreagă generaţie s-a identificat cu Johnny Hallyday. Dar câţiva ani mai târziu, acesta a devenit un star.

Nu s-au organizat funeralii naţionale pentru el, aşa cum mulţi au propus, dar Franţa îi va aduce un omagiu popular sâmbătă, pe Champs-Élysées.

Cortegiul funerar al cântăreţului va coborî pe străzile pariziene însoţit de 500 până la 700 de «bikers», înaintea slujbei din Biserica Madeleine.

De multă vreme era programată inaugurarea Ieslei la Biserica Madeleine sâmbătă la ora 17:00. Calendarul a fost însă dat peste cap de ceremonia religioasă pentru Johnny Hallyday în biserica sa, prevăzută în aceeaşi zi, de la ora 13:00.

Au fost propuse iniţial Notre-Dame de Paris, a cărei esplanadă putea găzdui în jur de 50.000 de persoane, sau Biserica Saint-Roch dedicată artiştilor. Dar Palatul Élysée a ales biserica parohială cu aspect de templu grec, în care au avut loc şi funerariile lui Mistinguett (1956), Joséphine Baker (1975), Tino Rossi (1983), Dalida (1987) şi Henri Salvador (2008). Totuşi, o seară de veghe a fost organizată ieri şi în biserica Saint-Roch.

Dat fiind imensul val de emoţie, fără precedent, Palatul Élysée şi familia Hallyday au gândit funerariile mai curând ca un “Omagiu popular”.

Sicriul va părăsi capela funerară de la Mont Valérien sâmbătă la ora 10:00 şi se va îndrepta spre Marnes-la-Coquette, oraşul în care locuia cântăreţul. Apoi, cortegiul va porni de la Arcul de Triumf la ora 12:00, precedat de 15 motociclete ale poliţiei şi va coborî pe Champs-Élysées, va trece prin Place de la Concord şi apoi pe strada Royale înainte de a ajunge la Madeleine. El va fi încheiat de 500-700 de «bikers».

Trebuie ca totul să rămână rock’n roll, foarte axat pe muzică, să existe motociclete şi bikeri care să-l însoţească, astfel încât el să fie aproape de publicul şi de fanii săi”, considera managerul cântăreţului, Sébastien Farran.

Trebuie să ne întoarcem în timp, la funerariile lui Victor Hugo din 1885 pentru a mai regăsi un cortegiu funerar pe Champs-Élysées, însoţit atunci, potrivit relatărilor ziarelor de 2 milioane de admiratori ai scriitorului.

Se estimează că acum vor fi prezente sute de mii de fani, dacă nu chiar un million, iar prefectul poliţiei din Paris a dispus ca 1.500 de poliţişti şi jandarmi să fie postaţi de-a lungul itinerariului, unde vor fi amplasate şi bariere pentru “a păstra un spaţiu între public şi convoi”. De asemenea, vor fi instalate dispozitive împotriva maşinilor-capcană, iar pe ecrane mari vor fi poiectate imagini ale familiei de-a lungul întregului parcurs.

Pe esplanada bisericii, muzicienii cântăreţului vor interpreta instrumental cele mai mari succese ale sale.

Participarea la slujbă pare aproape imposibilă. Deşi este considerată una dintre cele mai mari biserici din Paris, Madeleine n-are decât 1.200 de locuri. Laetitia Hallyday a stabilit ea însăşi lista persoanelor admise la ceremonia religioasă. Sunt aşteptate 800 de personalităţi, printre care Emmanuel şi Brigitte Macron, care şi-au anunţat deja prezenţa. Preşedintele, care mărturiseşte că este un “fan” al lui Johnny, va avea o mică intervenţie în timpul ceremoniei. Slujba va fi oficiată de Monseniorul Benoist de Sinety, vicar general al arhidiocezei Parisului şi de preotul artiştilor.

Sâmbătă, va trebui să găsesc cele mai bune cuvinte pentru fanii anonimi care îl vor plânge pe cântăreţ pe stradă sau în faţa televizoarelor”, a afirmat Benoist de Sinety, citat de Le Figaro.

Pentru a conferi un ceremonial suplimentar slujbei religioase, au fost chemaţi organişti alături de Corul de la Madeleine.

Până duminică, pe Turnul Eiffel, dar şi pe faţada sălii de spectacol din Bercy, în care se află cărţile de aur, se va vedea o mare inscripţie: Merçi Johnny.

Johnny Hallyday va fi apoi înmormântat luni, pe insula Saint-Barthélemy, unde avea o vilă, numită Jade, după numele uneia dintre fiicele sale. Interpretul pieselor Que je t’aime, Quelque chose de Tennessee sau Allumer le feu era îndrăgostit de această insulă din Antilele Franceze, loc de vilegiatură al celebrităţilor.

La Nisa, cea mai mare sală de concerte, Palatul Nikaïa, va fi redenumită Nikaïa – Johnny Hallyday şi o piesă din repertoriul rockerului va fi difuzată la intrarea jucătorilor înaintea fiecărui meci din Liga 1 şi Liga 2 din acest weekend.

Un alt fel de adio şi-au luat de la Johnny Hallyday “Marionetele”. Marioneta rockerului din Les Guignols de l’info a fost una dintre cele mai vechi şi cele mai populare. Având efigia lui Johnny ea a marcat generaţii de telespectatori. Pentru a-şi lua rămas bun de la idolul tinerilor, Guignols au înregistrat un “sketch tandru”, cum îl numeşte Yves Calvi. La începutul secvenţei, poate fi văzut Johnny Hallyday pe o Harley-Davidson, străbătând peisajul american, cu părul în vânt, înainte ca marionetele lui Céline Dion, Gérard Depardieu, Renaud, Patrick Bruel şi Florent Pagny să cânte în cor o nouă versiune a Quelque chose de Tennessee, rebotezată Quelque chose d’Ah que Johnny. În final, marioneta lu Johnny se întoarce cu spatele către cameră înainte de a se îndrepta către lumina de dincolo.

Johnny Hallyday dans le documentaire „Johnny Hallyday: J’ai tout donne” de Francois Reichenbach 1971

Interpretul, care a umplut în 57 de ani de carieră toate spaţiile vaste ale Hexagonului, de la Stade de France la Champ de Mars, lucra la un album anunţat pentru 2018.

Va fi un album formidabil (…) Îl veţi asculta, este o minunăţie”, a promis textierul Pierre Billon, unul dintre prietenii lui Johnny, care a scris versurile multora dintre cântecele sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Un papagal si, ca multi francezi, cu vise si ifose de „american” (motoare Harley Davidson cu zecile, vile prin California si mai stiu eu pe unde) si muzica … mai putin … in ultimii ani racnea pe scena mai ceva ca un editat ! Ma intreb asa, de curiozitate, cam prin ce paradis fiscal isi avea conturile si isi platea impozitele ? … Alt papagal francez, Macron, l-a denumit „erou national” !! (individul de-si zice „presedintele Frantei” a luat-o pe urmele lui Hollande cu aniversarile, comemorarile si omagiile). „Johnny” arata in ultimul timp chiar mai rau si mai posmagit decit aia de la Rolling Stones si, cum am mai spus, rock-ul „à la francaise” pe care-l zbiera e ca si cum ai cere lui Leo de la Strehaia sa-ti cinte Mozart !

  2. E adevarat, J.H. a fost o victima a publicitatii. Un oarecare cu ifose de american.

  3. Ma adresez celor 2 intervenanti:
    Cine fost Johnny Hallyday (1943-2017)?
    74 ani de viata , 57 ani de cariera.
    110 milioane de casete si discuri din care 40 discuri de aur, 3 de diamant si 22 de platina.
    50 albume studio si 29 albume live.
    Peste 1400 de cantece inregistrate dintre care peste o suta compozitii proprii.
    183 turnee cu peste 28 milioane spectatori.
    Cel mai mare concert : 14 Iulie 2009, Champs de Mars Paris, intre 700.000 si un million de spectatori.
    Concertul de pe Stade de France 1998 (buget 54 mil. Euro !) : 210.000 spectatori, scena 3600 m2, inaltime 30 m., orchestra sa 30 muzicieni, orchestra simfonica 80 muzicieni, cor 300 pers., 1000 pers ptr securitate, 1000 camioane transport material si proiectoare.
    Astazi, pentru inmormantarea lui,pe cel mai cunoscut boulevard din Paris,Champs Elysee a fost blocata circulatiei automobile, jumatate fiind rezervata circulatiei miilor de pietoni, cealalta convoiului funerar.
    Aceste din urma va fii inconjurat de 700 bike-ri ( !!!) pe motociclete Harley-Davidson, motocicleta pe care Johnny o adora si din care avea o intreaga colectie. Insusi pe crucifixul pe care el il avea in permanenta la gat, Christos este imbracat in costum de motociclist.
    Discursul funerar va fi rostit de Emannuel Macron, Presedinte al Frantei precum si de alte personalitati iar in public se afla déjà ultimii doi presedinti ai Frantei si alt politicieni de varf.
    O multime de admiratori (se apreciaza ca peste 1 MILION !) au venit din toate colturile Frantei si din strainatate.
    Unul din acestia, cetatean francez domiciliat in Hong-Kong, dupa un zbor de 26 ore a dormit azi noapte afara, lipit de gardul bisericii iar deseara pleaca inapoi…..
    Acesta a fost Johnny Hallyday, BOILOR !!!!!!

    • Am vazut TOATA transmisia LIVE la TV 5, de la ora 11(ora Roamniei) la ora 16:30…
      Francezii au fost la inaltime, i-au adus idolului lor un OMAGIU elegant, de care cred ca insusi Johnny Halliday ar fi fost incantat..
      Frumos, MUZICA lui a insostit TOATA transimisia de aproape 6 ore…
      Frumos… cu stil, ca la francezi…

    • Tot proasta ai ramas, fa ! Ca sa stai 6 ore cu ochii beliti la tv, la o paranghelie … Mai bine vezi ca-ti da in foc ciorba de cartofi de pe plita, si iarasi n-o sa ai ce minca de Sarbatori !

    • 100% de acord cu Dvs. Cornelius, sa le fie rusine celor care nu cunosc, dar tin neaparat sa jigneasca.
      Si o adaugire la finalul mesajului Dvs.: Jonnny A FOST SI VA RAMANE …o mare persoanlitea a muzicii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.