Un politician lămurește cum e să te așezi ”pe un arici„

Suntem într-o situaţie disperată şi trebuie să ne

De L.V.
Un politician lămurește cum e să te așezi ”pe un arici„

Suntem într-o situaţie disperată şi trebuie să ne

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc  cu mâna altuia.

”(…) ca membru PSD şi din discuţii cu foarte mulţi colegi de la nivel naţional, inclusiv din conducerea partidului, nu cred că PSD-ul va intra la guvernare.

Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia. Un prieten mi-a trimis aşa, o chestie, vizavi de treaba asta, adică cum te poţi aşeza pe un arici?

Ai sarcină de la partid, tunzi ariciul sau te foloseşti de fundul altuia. PSD-ul încearcă să se folosească de fundul altuia. Dacă nu obţine maximum posibil, adică o rocadă şi după ce ia cineva castanele din foc şi toată nenorocirea care va fi, pentru că e un prim-ministru de sacrificiu, vine PSD-ul şi salvează situaţia”, a spus Constantin Toma, la Digi24.

Suntem într-o situaţie disperată şi trebuie să ne înhămăm cu toţii la treabă

”Nu mai putem pune condiţii. Necondiţionat, trebuie să ne înhămăm la treabă, să fim solidari, să găsim compromisul necesar pentru a putea salva această situaţie nedorită, care ar putea aduce mari nenorociri pentru fiecare cetăţean al acestei ţări”, a mai spus primarul Buzăului.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. trebuie să ne înhămăm la treabă, i-auzi fănică închide porțile dă drumul la câini că de abia acum se pun hoții pe treabă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.