Un război dorit, dar greu de oprit

Este foarte greu să scrii despre război în Sărbătoarea Paștelui. Învierea este despre lumină în suflet și iubire de oameni, despre pace și speranța că putem fi mai buni. Peste o liniște cucernică, nu poți să evoci tropăitul cizmelor. Nu trăim într-o lume a spiritelor cucernice, dar să scrii despre război într-o asemenea sărbătoare este ca și cum ai sparge o sticlă cu borș în mijlocul unei catedrale.

Războiul din Ucraina este probabil singurul din perioada modernă a omenirii în care nimeni nu se gândește la pace. Nicio energie nu se consumă în prezent pentru a da o șansă păcii. Energiile se consumă pentru rău și mai rău. Nici un lider european, luat la individual sau la paușalul UE, și cu atât mai puțin America nu discută despre pace. Nu mai există energie pentru a construi soluții de pace.

Nimeni nu are în program pacea. Se caută noi și noi formule pentru amplificarea războiului, nu pentru stingerea lui. Există o voluptate a înfruntării și un orgoliu de a tranșa victoria, nu de a găsi compromisul păcii. Mințile tuturor sunt înfierbântate, privirile scapără de ură.

Propaganda militaristă este la turație maximă. Spiritele mediocre, generalii stătuți prin tot felul de cabinete și analiștii de duzină sunt la mare modă. Războiul e comentat din papuci ca un meci de fotbal privit în ronțăit de semințe.

Afară, grație acestei propagande, oamenii au ajuns să urască la comandă. Ura nu mai este un sentiment, este o doctrină. Se urăște în masă, nu la individual.

Noi am trăit această experiență în interiorul țării. Băsescu-Petrov este cel care a ridicat ura la nivel de politică de stat, instrumentată prin binomul securitate-procuratură.. Iar Iohannis, Rareș Bogdan și toată camarila prostocrației au completat perioada băsistă, vehiculând în spațiul public românesc idei preluate direct din Mein Kampf ori din discursurile lui Goebbels.

Acum vedem ce înseamnă ura nu la nivel național, ci la scară „euro-atlantică”, ca să folosim o sintagmă clasică. Ura euro-atlantică împotriva Rusiei lui Putin este la cote pe care numai o anume literatură le-ar fi putut imagina.

Înțelegem. Putin este agresorul, un criminal, un asasin, un monstru…Propaganda l-a răsucit pe toate părțile, punându-i pe masa de disecție bolile, fața buhăită, biografia, caracterul, familia, amanta, fiica ș.a.m.d. I s-a făcut anatomia completă. Cea mai recentă constatare este că mâinile îi tremură la fel ca lui Hitler.

Înțelegem – de la Rusia nimeni nu așteaptă nimic bun.

De la Ucraina devastată și secătuită de război știm la ce ne putem aștepta. Se află în situația în care, când doi se ceartă, al treilea pierde. Indiferent de cine va câștiga războiul, independența și suveranitatea Ucrainei vor fi îndoielnice. Dacă Rusia își va atinge obiectivele, lucrurile vor fi clare. Iar dacă va câștiga „Marea Coaliție”, Ucraina va trebui cel puțin să-și plătească datoriile, sub o administrație marionetă, care să garanteze returnarea banilor către cei care au creditat-o masiv pentru război.

Răspunsuri majore pot veni numai de la SUA. Care este viziunea americană despre Ucraina post-război? Ce fel de configurație politică vor instala la granițele României și ce rol va avea țara noastră în noul context geopolitic? Doar marele nostru prieten și partener strategic de la Apus știe răspunsurile.

„Show must go on”: armament de încă 20 mlde $ pentru Ucraina

Deocamdată, vedem că SUA bagă puternic cărbuni sub cazanul războiului. Joi, președintele Joe Biden va cere Congresului să deblocheze o sumă suplimentară de 33 de miliarde de dolari pentru „a ajuta Ucraina să contracareze în continuare agresiunea lui Putin, într-un moment decisiv”, a anunțat Biden. Din această sumă, 20 mld. sunt sub formă de armament de înalt nivel tehnologic.

Una peste alta, participarea SUA la acest război depășește până acum 50 de miliarde de dolari. Cu ce interes s-a cheltuit prin stepa cazacă atâta bănet din contribuția cetățenilor americani?, s-ar putea întreba niște cârcotași putiniști, plătiți de Moscova.

Aceeași întrebare și-o pune și Ion Cristoiu, dar dintr-o altă perspectivă: de ce solicită acum Joe Biden, în chip dramatic, o suplimentare de 33 de miliarde de dolari, din moment ce la rubrica „minutul și scorul” a propagandei oficiale aflăm că Ucraina își revine la normal, că rușii au fost nu înfrânți, ci umiliți, iar sancțiunile sunt pe cale să îngenuncheze Rusia?

Răspunsul pe care-l dă Ion Cristoiu este impecabil: „Joe Biden n-a cerut Congresului 33 de miliarde de dolari pentru ca Ucraina să facă față invaziei rusești, ci pentru ca America să facă față Războiului cu Federația Rusă”. Accentul cade nu pe apărarea celui atacat, ci pe distrugerea celui care atacă.

Președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, care s-a întâlnit ieri, la Kiev, cu președintele Ucrainei, i-a declarat acestuia același lucru: „Luptați pentru noi toți. Suntem angajați să fim aici până la finalul bătăliei”.

Fiecare dintre tabere vede în Ucraina cu totul altceva.

Rusia tratează Ucraina ca pe un ghimpe periculos, înfipt de NATO în pragul casei sale. În plus, Ucraina are o politică drastică față de minorități și e bântuită de grupuri paramilitare de inspirație nazistă.

America, dimpotrivă, consideră că Ucraina este un avanpost al democrației occidentale, care trebuie apărat cu orice preț. Să arunce America 50 de miliarde doar pentru a apăra democrația la 7500 km distanță aeriană de granițele sale? După care s-o lase pe Ucraina să-și vadă de treburi?

În realitate, războiul de apărare a Ucrainei este un război pentru tranșarea supremației americane în „noua ordine mondială” despre care vorbea Biden în luna martie: „Ne aflăm la un punct de inflexiune în lume, care apare o dată la 3-4 generații. Este un moment în care vremurile se schimbă. Va fi o Nouă Ordine Mondială, iar noi trebuie s-o conducem și să unim restul Lumii Libere prin aceasta”, a afirma Joe Biden pe 22 martie, la o reuniune a directorilor de corporații din SUA și nu numai (Business Roundtable).

Bătălie pentru lumea viitorului

Agresiunea asupra Ucrainei „fu dară ocazia, și nu cauza” unei implicări de proporții a SUA sub aspect militar, financiar și conceptual pentru scoaterea Rusiei din jocul mondial. Așa se explică de n-au fost dorite nici preîntâmpinarea conflictului militar ruso-ucrainian și nici stoparea acestuia.

Discursul lui Putin de la Conferința pentru securitate de la Munchen, în 2007, în care a acuzat vehement modelul politic al unei lumi unipolare, nu se poate uita. Lumea unipolară „în care există un singur stăpân” este „o lume care n-are nimic în comun cu democrația” și este „un model nu doar inacceptabil, ci şi imposibil în lumea de astăzi”, consideră Putin. „Un singur stat şi, desigur, în primul rând Statele Unite, şi-a depăşit graniţele naţionale în toate privinţele. Acest lucru este vizibil în politicile economice, politice, culturale şi educaţionale pe care le impune altor naţiuni. Ei bine, cui îi place acest lucru? Cine se bucură de acest lucru?”, afirma Putin în fața principalilor lideri ai lumii.

Acum a sosit momentul ca astfel de opinii să fie extirpate. Soldații americani nu sunt pe câmpul de luptă, dar armele americane sunt. Militarii americani sunt în centrele de comandă de la Kiev și în taberele de instruire din Germania unde-i învață pe ucrainieni cum să folosească armamentul primit. „Vorba aia: America va lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean”, observă cu îndreptățire Ion Cristoiu.

Scopul de a învinge Rusia într-un război direct este mai important decât dorința de a apăra Ucraina. Așa se explică volumul imens de resurse de tot felul, aruncate în luptă de americani pe teritoriul unei țări europene, pentru prima oară de la al doilea război mondial încoace. Așa se explică și de ce împotriva Rusiei nu luptă doar o Ucraină mobilizată în apărarea propriului teritoriu, cum ar fi fost de așteptat și cum s-a întâmplat în 2008, în cazul Georgiei. Pentru războiul din Ucraina s-a aplicat vechea rețetă americană a unei „largi coaliții internaționale”, după modelul războiului din Irak.

Anvergura acestei adunări sub arme la sunetul trompetei de la Washington confirmă că scopul principal al războiului depășește granițele țării atacate, vizând, de fapt, distrugerea atacatorului.

Prin înfrângerea din Ucraina, Kremlinul ar fi scos definitiv din jocul puterilor mondiale, iar în acest spațiu al fostului imperiu țarist s-ar instala în premieră istorică supremația Americii. Lucru pe care nu l-au reușit nici Napoleon, nici Hitler.

În ecuația unei Noi Ordini Mondiale din care să fie exclusă Rusia mai rămâne variabila necunoscută numită China. În perspectiva înfrângerii Rusiei, Ucraina este deja instructată să testeze terenul.

Presa de stat din China a publicat sâmbătă două interviuri cu miniștrii de externe ai Rusiei și Ucrainei. Ministrul ucrainian, Dmitro Kuleba, a folosit prilejul pentru a propune în mod public Chinei să devină unul dintre garanții securității Ucrainei. „Acesta este un semn al respectului și încrederii noastre în Republica Populară Chineză”, a spus Kuleba. De formă, el a cerut în interviu și celorlalți membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, adică Franței și Marii Britanii, bașca SUA, să ofere garanții de securitate pentru Kiev. Dar este limpede că poziția Chinei este decisivă pentru toate proiectele lumii viitoare.