Spectacol, aseară, în faţa Institutului de Medicină Legală din Bucureşti făcut de un tânăr cu o alcoolemie de două ori mai mare decât i-ar fi trebuit pentru un dosar penal. Şoferul poate că ar fi fost simpatic dacă n-ar fi fost adus acolo pentru că a provocat un accident în care a lovit cinci autoturisme, scrie Realitatea.net
.
Şoferul s-a dat în spectacol în faţa poliţiştilor. „Am trecut pe Luică. Am lovit două, trei, patru, cinci, şapte, 20 de maşini fără să vreau. Eram beat. Beaaat, te doare la bască. Eu sunt Gogâie, tovarăşul lui Gogâie. Adică şmecher de şmecher mafiot”, a spus beţivul.
Tânărul a băut bine în discotecă iar când a ajuns pe strada Luică din cartierul bucureştean Berceni a lovit cinci maşini parcate. În loc de permis de conducere, în maşina lui, poliţiştii au găsit un pistol pentru care nu existau însă acte. Alcoolemia ar ajunge pentru două dosare penale.
„Conducătorul auto se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0.89 miligrame litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat Ionuţ Preda, ofiţer BPR.