Un summit UE al ipocriziei și formelor fără fond

Exact 20 de ani au trecut de la organizarea ultimului summit social în UE, în care Uniunea s-a lărgit de la 15 la 28 de țări membre și au avut loc nenumărate summituri destinate economiei și finanțelor.

Acest răstimp cât o generație spune multe despre cum dimensiunea socială a devenit dintr-un scop major al UE doar un mijloc de atingere a altor obiective. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, după cum a arătat-o „Summitul social pentru promovarea locurilor de muncă echitabile și a creșterii economice“, desfășurat la Goteborg la finele săptămânii trecute.

Pe primul loc, oamenii, nu finanțele

„Este timpul să punem oamenii pe primul loc“, a spus gazda, premierul social-democrat al Suediei. „Este evident că piața noastră comună nu poate fi una în care angajații sau companiile să concureze prin reducerea salariilor sau a condițiilor de muncă“, a spus premierul Stefan Lofven. Sunt declarații care sună bine în urechea sutelor de milioane de cetățeni europeni, la fel ca și „Pilonul Social“ al UE, schițat în această primăvară de Jean-Claude Juncker, ca parte din programul de reformă a Uniunii, împreună cu celebrul proiect al Europei cu mai multe viteze. Ce înseamnă Europa Socială, în viziunea acestui document? Venit minim, salariu adecvat pentru un trai decent, pensii adecvate pentru un standard de viață decent, dreptul la asistență medicală de calitate, sistem de sănătate performant, ferirea copiilor de sărăcie.

Europa Socială, sabie cu două tăișuri

Problemele apar în momentul în care principiile trebuie puse în practică. Fiscalitatea și dreptul muncii (uneltele esențiale în transformarea socială a UE) țin de competența statelor membre, mai puțin a Comisei. Din motive electorale și mai cu seamă economice, multe state UE nu vor o politică socială comună. De ce să adopte standarde înalte de protecție socială, când un standard mai redus și forța de muncă ieftină, zi-lumină și neprotejată pot atrage companiile?

Președintele Klaus Iohannis, prezent la Summitul de la Goteborg, a vorbit despre locuri de muncă echitabile, dialog social, inegalitate, în timp ce în țară este susținut de cohorte de formatori de opinie și economiști care arată că singura șansă de dezvoltare a României sunt salariile cât mai mici, taxarea cât mai redusă a companiilor și continuarea îngropării dialogului social, pe legile guvernelor Boc.

Încă un motiv pentru UE cu două viteze

Un al doilea set de probleme ține de diferențele mari de dezvoltare din Europa. Pentru premierul Suediei este ușor să vorbească despre „Europa Socială“ în cătunele țării sale, nu și pentru liderii din Est, unde este dificil de asigurat o viață decentă în marile orașe. Urmează problema finanțării proiectului social al UE. CE arată în documentele ei programatice că va finanța educația pe tot parcursul vieții și va încuraja antreprenoriatul, spre exemplu, însă asta în țările care se angajează să atingă standardele Comisiei. Pentru Est, aceste standarde sunt descurajante, iar de aici se poate ajunge repede la acceptarea oficială a unei Europe cu cel puțin două viteze.

Apoi, nu putem să nu remarcăm că, la fel ca și ultimul summit social al UE, cel de la Goteborg a purtat marca unei președinții luxemburgheze a Comisiei (Jacques Santer și Jean-Claude Junker), asta, în condițiile în care Luxemburgul a fost și în bună măsură a rămas un paradis fiscal, de unde și o bună doză de ipocrizie când vine vorba despre inegalitate și politici sociale.

Lideri europeni, faceți-vă că lucrați!

„Europa Socială“ este o formă fără fond în comparație cu piața comună, cu spațiul Schengen și chiar cu propusa Europă a Apărării. Europa Socială nu aduce profit pe termen scurt și mediu guvernelor și companiilor, este mai degrabă un dans electoral în fața cetățenilor, prestat de politicieni speriați că sărăcia și nesiguranța locurilor de munca, lipsa predictibilității, a unor „rețete“ de viață fac loc propagandei antioccidentale și partidelor antisistem.

Pe de altă parte, acțiunea concertată a țărilor UE este singura care poate feri cât de cât Europa de ajungerea la cel mai mic numitor comun al standardelor sociale, impus acum de sistemul american și mâine de cel asiatic.

Mai pragmatic este obiectivul Comisiei Europene: o Europă Socială implică o uniune nu numai monetară, ci și bancară, fiscală și a pieței muncii, deci mult mai multe prerogative naționale ce ar intra în portofoliul guvernanței de la Bruxelles.