Un tată de coșmar: Arestat după ce și-a terorizat copiii

Bărbatul este acuzat de procurori de violenţă în familie, rele tratamente aplicate minorului şi corupere sexuală a minorilor.

De (R.C.)
Un tată de coșmar: Arestat după ce și-a terorizat copiii

Bărbatul este acuzat de procurori de violenţă în familie, rele tratamente aplicate minorului şi corupere sexuală a minorilor.

Un bărbat din Braşov a fost arestat preventiv pentru că şi-a abuzat cei trei copii, acesta fiind acuzat de procurori de violenţă în familie, rele tratamente aplicate minorului şi corupere sexuală a minorilor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a transmis că inculpatul „a comis numeroase acte de natură a pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală” a copiilor.

Bărbatul i-a supus la ‘tratamente umilitoare’, precum obligarea acestora să participe la ‘şedinţe’, unde erau forţaţi să stea pe scaun în timp ce le ţinea prelegeri. Dacă vreunul dintre copii îndrăznea să se opună celor povestite, acesta era înjurat şi lovit. Prelegerile vizau chestiuni de natură a le periclita grav dezvoltarea intelectuală şi morală, arată procurorii.

„A forţat persoanele vătămate să stea în genunchi, să îşi ceară scuze şi să îi sărute mâna. A agresat-o fizic pe una dintre persoanele vătămate, prin lovirea cu pumnii în zona feţei şi a pieptului. A ameninţat-o cu moartea, respectiv că o va băga „jos” lângă mama sa. A obligat pe toate cele trei persoane vătămate, una dintre ele în vârstă de 11 ani la momentul respectiv, să vizioneze o înregistrare care surprindea întreţinerea de raporturi sexuale, de natură a le periclita grav dezvoltarea morală”, spun anchetatorii.

Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. @ „Rommania lui Johanis” dumneata spui: „Asta suta-n mie a votat USR, partidul pe atunci al lui Borno si Ciolosh…”. Suta-n mie este de fapt/în realitate zece la sută (10%). Cu bine!e

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.