Unde este uraniul din Iran? Dar cel de la Zaporoje?

Briefingul organizat de guvernul SUA pentru a-i convinge pe senatori că bombardarea facilităților nucleare din Iran a distrus în mare parte programul nuclear nu a avut succes. Oamenii nu trebuie să creadă că războiul din Iran s-a încheiat, a transmis senatorul american Lindsey Graham ”Adevărata întrebare este dacă am distrus dorința Iranului de a avea arma nucleara. Nu vreau ca oamenii să creadă că facilitățile nucleare nu au fost grav avariate. Însă nu vreau să creadă că problema este rezolvată, pentru că nu este. Nu știu unde sunt cele 400 de kilograme de uraniu, însă ele nu au fost vizate de atac”, a spus Graham, citat de New York Times. ”Au fost distruși azi, însă își pot reveni”, a mai spus senatorul, cu referire la regimul iranian și ambițiile sale nucleare.

The New York Times scrie că ”este confuzie în ce privește locul in care se află stocul de uraniu îmbogățit al Iranului. Trump a sugerat că era la Fordow. Alții spun că era la Natanz. Agenția Internațională pentru Energie Atomică spune că majoritatea stocului era la Isfahan, iar unii experți spun că Iranul a dispersat acest stoc”.

 

Există un personaj central în ecuația războiului din Iran, dar nu numai, despre care se vorbește puțin si care spune că știe multe despre programele nucleare, pentru ca, după cate un bombardament, să nege.

Rămâne de văzut dacă șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, argentinianul Rafael Grossi, poate veni cu cifre și locuri la fel de concrete în privința uraniului iranian așa cum a făcut-o cu uraniul ucrainean. În mai 2022, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Grossi a declarat (potrivit trimisului The Wall Street Journal la Davos), că Ucraina a depozitat la centrala nucleară de la Zaporoje circa 30 de tone de plutoniu si 40 de tone de uraniu, iar AIEA se întreba la acea vreme ce s-a întâmplat cu acest combustibil nuclear, despre care nu se știa la ce grad este îmbogățit – dacă poate fi folosit doar în scop civil sau și militar. Centrala de la Zaporoje, cea mai mare din Europa, a fost un obiectiv prioritar pentru armata rusă care a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022. La începutul unii martie, centrala era ocupată de trupele ruse. Dacă la Zaporoje au fost cu adevărat depozitate cantitățile despre care a vorbit argentinianul Grossi, iar uraniul și plutoniul sunt în cea mai mare parte îmbogățite la nivel militar, punând mâna pe acest combustibil nuclear, Rusia s-a îmbogățit cu mai mult decât au sărăcit-o sancțiunile occidentale impuse de la începutul războiului.

Guvernul ucrainean a strigat imediat ”fakenews” și a precizat că Energoatom, compania de stat care operează centralele nucleare, nu deține la Zaporoje uraniu sau plutoniu de nivel militar. Guvernul de la Kiev avea motive serioase să-l contrazică pe șeful AIEA, pentru că Ucraina s-a angajat, prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, să renunțe la întregul arsenal nuclear sovietic de pe teritoriul țării, în schibul garanțiilor de securitate ale Rusiei, SUA și Marii Britanii – judecată în cheia realismului în relațiile internaționale, a fost una dintre deciziile proaste ale Ucrainei. La conferința de Securitate de la Munchen din 2022, cu câteva zile înainte de invazia rusă în Ucraina, președintele Zelenski a sugerat că va pune sub semnul întrebării Memorandumul de la Budapesta. A nu mai respecta Memorandumul de la Budapesta poate însemna inclusiv începerea (sau continuarea) unui program nuclear militar ucrainean. La scurt timp, președintele rus Vladimir Putin a declarat: ”Singurul lucru care-i lipsește Ucrainei este un sistem de îmbogățire a uraniului. Însă acesta este un aspect tehnic, iar pentru Ucraina nu este o problemă de nerezolvat”.

Așa cum senatorul Lindsey Graham pune întrebări legate de uraniului Iranian, ar trebui să apară întrebări și despre uraniul ucrainean. Era întreg stocul ucrainean depozitat la Zaporoje, iar acum a devenit proprietatea Rusiei? Care este nivelul de îmbogățire a uraniului din Ucraina? Iar, dacă acesta depășește nivelul pentru uzul civil, cum a apărut acest combustibil nuclear care, potrivit Memorandumului de la Budapesta, nu ar fi trebuit să existe in Ucraina și cine a plătit pentru el? Și unde a fost AIEA, altfel foarte atenta la alte dosare nucleare?

 

Atacurile israeliene asupra Iranului au început la o zi după ce AIEA a emis o rezoluție în care arătă că Iranul nu mai respectă obligațiile impuse prin Tratatul de Neproliferare Nucleară, o acuzație unică în ultimii 20 de ani. Guvernul israelian nu a invocat această rezoluție ca motiv pentru atacurile asupra Iranului, în schimb a făcut-o vicepreședintele american JD Vance. Pe 19 iunie, după atacul israelian, directorul AIEA Rafael Grossi, declara însă că ”nu am avem nicio dovada despre vreo acțiune sistematică prin care Iranul să se îndrepte spre arma nucleară”.

Purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene l-a atac imediat pe Grossi: ”Este prea târziu, domnule Grossi, ați ascuns adevărul în raportul părtinitor instrumentalizat de Marea Britanie, Franța, Germania și SUA pentru a redacta o rezoluție cu presupuneri nefundamentate, folosită în cele din urmă ca pretext de către un regim ațâțător la război, pentru o agresiune împotriva Iranului și pentru a lansa un atac ilegal asupra facilităților noastre nucleare pașnice”.

Ministerul rus de Externe a acuzat că SUA și cele trei state europene au exercitat presiuni asupra conducerii AIEA pentru a redacta un raport despre programul nuclear iranian care să poată fi folosit pentru lansarea unui atac.

 

Rafael Grossi avea o experiență de aproape 40 de ani în diplomație în 2020, când a fost ales director al AIEA, după decesul predecesorului său Yukiya Amano. A fost la limită, cele mai strânse alegeri din istoria AIEA. Este considerat cel mai activ director din istoria agenției, iar numele său a fost vehiculat pentru funcția de secretar general ONU, după încheierea mandatelor lui Antonio Guterres. Rafael Grossi are mai multe conexiuni în cancelariile lumii și mai multă influență decât orice politician din Argentina, inclusiv președintele Javier Milei, care rămâne doar un economist excentric. Linia profund pro-americană a actualului regim argentinian este apropiată de abordarea lui Grossi, văzut că un diplomat de cariera cu înclinații pro-americane, și pro-israeliene. În 1994, la Buenos Aires a avut loc un atentat terorist la un sediul al comunității evreiești, soldat cu aproape 90 de morți. Ancheta în acest caz a fost marcată de multe nereguli și mușamalizări. Abia în 2005 procurorii au acuzat gruparea Hezbollah pentru comiterea atentatului. Sub actualului președinte Milei, în 2024, justiția argentiniană a decis că în spatele atacului a stat Iranul, care a fost catalogat drept ”stat terorist”. Atentatul a pus capăt unui contract pentru transfer de tehnologie nucleară din Argentina în Iran.