Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a publicat detaliile financiare ale celor 1.326 de întreprinderi publice, de unde aflăm că cele mai mari profituri la stat le înregistrează Hidroelectrica, Romgaz şi Nuclearelectrica, urmate de CEC Bank şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Top zece companii profitabile este completat de Transelectrica, Electrocentrale Bucureşti, Transgaz, Complexul Energetic Oltenia şi Imprimeria Naţională.
De asemenea, sunt sute de companii în dreptul cărora cifra este zero. Dragoş Anastasiu a vorbit, marţi, despre 250 de companii cu zero venituri, dar şi despre 300 de companii care, deşi aveau această obligaţie, nu au depus date financiare.
AMEPIP nu publică separat situaţia pierderilor, însă datele prezentate anterior de vicepremierul Dragoş Anastasiu se refereau la 266 de întreprinderi care generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care 7 companii generează pierderi de două miliarde.
Sa dea banii înapoi ANCOM/RADICOM, adicătelea colegul lui Mihai Viteazu care a modificat ecuațiile lui Maxwell și dat adeverințe SSID de bugetarii își fac concediile prin Dubai cu sporul de „antena”! Antena va aparține, hoților! La sapa, ba!