Unde se va juca amicalul România – Spania

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, că meciul amical al naționalei de fotbal a României cu Spania, din 27 martie, se va juca pe Cluj Arena, iar partida cu Lituania, din 23 martie, ar putea avea loc pe un alt stadion. Decizia a fost luată în urma răspunsului negativ primit din partea primarului interimar al Capitalei referitor la redeschiderea Arenei Naționale.

„Răspunsul primarului interimar privind asumarea răspunderii alături de FRF pentru redeschiderea Arenei Naționale este tot negativ, deși ne doream unul pozitiv. Prin urmare pot să confirm că meciul amical cu Spania se va disputa la Cluj. Nu e în pericol disputarea meciului din cauza schimbării, am vorbit cu președintele federației spaniole și meciul se va disputa la Cluj. Așteptăm un răspuns din partea primarului și dacă transferă către FRF administrarea Arenei Naționale. Suntem toți dezamăgiți, pentru că ne așteptam ca un decident, cum este primarul interimar, să își asume decizii. Nu să ridice din umeri, să stea cu mâinile în sân și să se declare neputincios. Sunt chiar frustrat că nu se poate folosi Arena Națională. Asta pentru că am făcut tot ceea ce ține de noi pentru a se juca acolo. Și nu se poate pentru că nu dorește o persoană, pur și simplu nu vrea”, a declarat Burleanu.

Șeful FRF a mai spus că în acest moment nu se știe dacă terenul de pe Cluj Arena poate găzdui două partide și patru antrenamente. În aceste condiții este posibil ca meciul amical cu Lituania din 23 martie să fie mutat fie pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, fie pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu. „Sunt câteva detalii de aranjat, pentru că nu putem fi siguri deocamdată că gazonul de pe Cluj Arena poate să ducă două meciuri (n.r. — cu Lituania și Spania) de o intensitate înaltă, pe 23 și 27 martie. Și în același timp patru antrenamente oficiale. Așa că acum ne gândim dacă meciul de pe 23 martie (n.r. — cu Lituania) mai poate avea loc pe Cluj Arena. Acest răspuns îl putem da doar după ce vom discuta cu cei care s-au ocupat de gazonul de acolo. Pentru meciul cu Lituania una dintre opțiuni este terenul echipei CFR (n.r. — stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”), iar o alta stadionul de la Giurgiu. Sau Timișoara, dar ar trebui să analizăm lucrurile privind deplasarea”, a afirmat Burleanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.