Primul ministru român Mihai-Răzvan Ungureanu a pledat, miercuri, pentru organizarea unui Consiliu European consacrat ascensiunii partidelor de extremă dreapta şi antieuropene, în acelaşi context estimând că vetoul Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen „erodează ideea europeană”, transmite Agerpres.
„Există un stat care se opune intrării României în spaţiul Schengen în virtutea unui calcul de politică internă care derivă din fragilitatea guvernului”, a declarat premierul, făcând apel la „căutarea unei rezolvări a acestei situaţii”.
Ungureanu a declarat că va discuta despre oportunitatea unui Consiliu European extraordinar cu preşedintele Comisiei Europene, cu care se va întâlni joi la Bruxelles.