Prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române. Importanţa Zilei Unirii Principatelor e marcată de Marcel Ciolacu prin legarea de Autostrada Moldovei. Ciolacu ne anunță, la 165 de ani de la Unire, că trecem la ”o nouă etapă de dezvoltare”, dar și că va plafona prețurile la alimentele de bază.
„Doar uniți putem construi o Românie echitabilă și sunt sigur că, doar așa, vom depăși toate provocările acestui an”, arată premierul în mesajul său.
Iar despre importanța Autostrăzii Moldovei subliniază că unirea economică efectivă a Moldovei cu restul țării va conduce, în sfârșit, la dezvoltarea rapidă a zonei, arată premierul.
„Dragi români, în urmă cu 165 de ani, pe 24 ianuarie, românii și-au unit eforturile și au pus bazele României ca stat național unitar și democratic. Și atunci, mulți s-au opus, și din afara țării, dar și din interior – pentru interesele lor, ar fi fost mai bine ca românii să nu fie uniți.
Astăzi, la 165 de ani de atunci, România a intrat într-o nouă etapă a modernizării sale, o etapă care îi va permite să dezvolte și să crească la adevăratul său potențial”, a declarat premierul, într-un mesaj video.
„În primul rând, Unirea pe care marele Cuza a dorit-o devine realitate prin Autostrada Moldovei. Unirea economică efectivă a Moldovei cu restul țării va conduce, în sfârșit, la dezvoltarea rapidă a zonei, prin creșterea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Ciolacu anunță trecerea la ”o nouă etapă de dezvoltare” și plafonarea prețurilor la alimentele de bază
„Reformele ireversibile pe care acest guvern le-a început anul trecut permit României accesarea tuturor banilor din PNRR.
Ne permit, astfel, trecerea la o nouă etapă de dezvoltare economică și socială.
Prioritatea momentului este rezolvarea cerințelor îndreptățite ale agricultorilor și transportatorilor, iar rolul meu este să port un dialog cu toate categoriile sociale care reclamă neajunsuri și inechități, fiindcă sunt un om al dialogului, și doar împreună am găsit și vom găsi soluții pe care le putem aplica rapid”, a continuat liderul social-democrat.
”Dragi români, știu că mai sunt multe probleme de rezolvat. Știu că măsurile luate de acest guvern pentru protejarea nivelului de trai al populației trebuie continuate.
De aceea, vrem să menținem prețurile plafonate la alimentele de bază, așa cum la facturile de energie și gaze o facem în acest moment. 2024 este un an extrem de dificil, cu patru rânduri de alegeri, însă, ca prim-ministru, responsabilitatea mea este de a nu pune în pericol dezvoltarea țării, indiferent de costurile electorale”, a afirmat premierul.
Inaintasii nostri si-au dat si viata pentru UNIRE si pt. pamant, ”domnii” de azi ne vand pamantul, strainilor, pe un galben. Domnii de azi stiu sa faca legi pt ei, dar nu stiu sa faca legi prin care sa impiedice vanzarea pamantului catre straini.