Universul fascinant al lecturii

“Nimeni nu se salvează singur”

O poveste despre pasiune şi singurătate semnată de Margaret Mazzantini.

Este povestea unui cuplu ca multe altele, un cuplu ca noi, contemporan nouă. Este romanul care echivalează cu autobiografia sentimentală a unei generaţii.

Delia şi Gaetano formau cândva un cuplu. Acum trebuie să înveţe să-şi uite, fiecare, perechea şi deprinderile. Stau amândoi într-un restaurant, la puţin timp după ce au distrus ceea ce fusese o familie. Delia şi Gaetano sunt încă tineri – au treizeci şi ceva de ani, o vârstă la care poţi s-o iei oricând de la capăt. Ar vrea să se împace, însă problemele din trecut, revelate în flashbackuri succesive, îi bântuie. Dar unde au greşit? Problema e că nici unul nu ştie. Pasiunea de la început şi furia de la sfârşit sunt încă la fel de prezente. Crescuţi într-o epocă în care totul pare să fi fost deja spus, schimbă între ei cuvinte ce nu reuşesc să dea glas singurătăţii, dorinţelor lor, pentru că trăiesc în confuzia unui soi de analfabetism afectiv.

“Nici măcar nu încercase să îi spună pleacă tu. Rămîn eu. Poate că ar fi reuşit totuşi să se descurce singur cu copiii. (…) Şi-ar fi adus aminte de cum făcea şi organiza ea. Ba chiar ar fi organizat mai bine el, cu scheme mai puţin monotone. Avea multă fantezie şi îi plăcea să se joace. Ar fi scos coşul de baschet de care Delia agăţa umeraşele cu cămăşi ude şi ar fi prins de perete un minunat sac de box. L-ar fi pus pe Cosmo pe umeri şi hai, loveşte ! Loveşte ! Avea nevoie de un pic de box copilul ăla, era prea intelectual. Ar fi zugrăvit toată casa, ar fi mutat mobilele, ar fi aruncat porcăria aia de canapea decolorată. Repede, cu muzică în fundal. Ca în filmele care povestesc trecerea timpului pe repede înainte. Se vedea în rolul ăsta, cu cămaşa murdară de vopsea şi pizzele mâncate seara.

Nu pizze, nu.

Se ducea să le cumpere când erau împreună. Şi când sosea cu mirosul ăla, era într-adevăr ceva frumos de văzut. Copiii erau la fel de fericiţi ca ET când e fericit în film. El deschidea cutia de bere şi umplea paharul Deliei.

— Poftim, iubito.

Ar fi învăţat să gătească hamburgeri, spaghete.

Dar pentru un asemenea miracol ar fi trebuit să fie cel puţin văduv.

Se imaginase văduv când nu mai ştia cum să facă faţă. Delia era moartă şi el plângea, în sfîrşit era şi el disperat pentru un doliu real.

Moartă ar fi putut s-o iubească nemăsurat de mult, simţea asta.

Viaţa era cea care îi despărţea, sângele care încă pulsa prea tare.

El singur cu copiii. Trei mici orfani. S-ar fi urcat în pat toţi împreună. O făcuseră în scârboşenia aia de apartament de la demisol pe care el îl luase cu chirie într-un bloc de pe bulevardul Somalia, provizoriu, cum se spune. Cu putoarea aia de mochetă mucegăită, de mîncare chinezească, de autobuz. Gae a cumpărat îngheţatele, le a pus în mâna copiilor, curgeau, congelatorul era cum era”.

„Protagoniştii romanului sunt ca doi boxeri în ring, năuciţi de ura pe care o resimt unul faţă de celălalt – o ură ce ar putea fi de fapt iubire, dacă cei doi ar înţelege acest lucru”, scria în cotidianul “La Repubblica”.

„Un portret concis, de o sinceritate nemiloasă”, titra “Il Messaggero”.

Margaret Mazzantini s-a născut în 1961, la Dublin. Îşi petrece copilăria şi adolescenţa în diverse ţări europene, mai ales în Spania, până când familia se stabileşte definitiv în Italia. Urmează cursurile Academiei de Artă Dramatică din Roma. În 1982 debutează în rolul Ifigenia din tragedia cu acelaşi nume de Goethe. După o frumoasă carieră artistică în teatru, cinema şi televiziune, răsplătită cu numeroase premii pentru interpretare, Margaret Mazzantini renunţă la scenă în favoarea scrisului. Debutează în 1994 cu romanul “Ligheanul de zinc” (distins cu premiile “Selezione Campiello” şi “Rapallo Carige”). Pentru romanul “Nu te mişca” (2002; Polirom, 2004, 2013), o carte cu peste două milioane de exemplare vândute, tradusă în 35 de limbi,

primeşte Premiul “Strega” şi Premiul “Grinzane Cavour”, cele mai prestigioase distincţii literare italiene. Romanul a fost ecranizat de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz în rolul principal. Romanul “Venit pe lume” (2008; Polirom, 2010) a fost distins cu Premiul “Campiello” şi a fost ecranizat de Sergio Castellitto, cu Penélope Cruz şi Emile Hirsch în rolurile principale. A mai scris romanul “Marea, dimineaţa” (2012, recompensat cu premiile “Pavese” şi “Matteotti”). Este căsătorită cu regizorul Sergio Castellitto şi trăieşte la Roma, împreună cu cei patru copii ai lor.

O carte curajoasă despre obstacolele iubirii din vremea noastră, “Nimeni nu se salvează singur” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, în traducerea Gabrielei Lungu.

“Monştri”

Simon Sebag Montefiore este unul dintre cei mai apreciaţi istorici britanici. Cărţile lui, traduse în peste 40 de limbi, au primit numeroase premii de-a lungul timpului. Printre cele mai cunoscute se numără “Ierusalim, biografia unui oraş”, bestseller internaţional, numit de Bill Clinton cartea sa preferată.

Istoria reprezintă ceva mai mult decât consemnarea crimelor, nebuniilor şi nenorocirilor omenirii. Acest volum este o cronică a celor mai detestabile personaje şi a celor mai cumplite crime din istoria lumii. Este volumul-pereche al cărţii “Eroi: cei mai de seamă bărbaţi şi femei din istorie”, materialul fiind prezentat cronologic, din perioada Bibliei până în vremurile moderne şi în prezent, de la Osama Bin Laden până la Obama. Mulţi dintre monştrii prezentaţi în aceste pagini au fost oameni de Stat şi generali înzestraţi. Însă nimic din toate acestea nu trebuie să ne abată de la prezentarea crimelor comise de ei.

O carte dedicată victimelor acestora. “Cine îşi mai aduce aminte de armeni?”, cugeta cu voce tare Hitler, ordonând punerea în aplicare a soluţiei finale. Hitler a găsit încurajări şi consolare în masacrele uitate ale armenilor. Trecutul şi prezentul sunt strâns legate: “Nimeni nu îşi aduce aminte de boierii ucişi de Ivan cel Groaznic”, a spus Stalin, ordonând Marea Teroare. Tot el spunea: “Moartea unui om este o tragedie, dar moartea a milioane de oameni reprezintă statistică”. Alături de Hitler şi Mao, el a înfăptuit cele mai atroce crime din întreaga istorie. Milioane de evrei ucişi în Holocaust şi milioane de ruşi trimişi în Gulaguri nu vor mai putea fi şterse uşor din memoria colectivă. Cele mai atroce dintre aceste crime au fost comise în secolul XX, când utopismul coroziv şi generalizant al ideologiilor demente şi-a dat mâna cu tehnologia şi puterea nelimitată a statutului pentru a face crimele mai uşor şi mai rapid de comis, deseori la o scară de ordinul milioanelor de victime.

Autorul mărturiseşte că şi-a ales personajele într-un mod cu totul subiectiv, avertizând: “Toţi aceşti monştri au fost sprijiniţi de sute de mii de oameni obişnuiţi, care au devenit asasini şi torţionari pentru a participa la punerea în aplicare a planurilor lor. Puţini dintre ei au fost pedepsiţi, dar ei împart responsabilitatea cu liderii lor”.

Lista cuprinde peste 100 de nume, de la Caligula şi Ivan cel Groaznic la Slobodan Milosevic, Pablo Escobar, Osama Bin Laden. Dar şi Attila Hunul, Lucrezia Borgia, Robespierre, Jack Spintecătorul, Al Capone, Pol Pot, Josef Mengele, Charles Manson, Mobutu Sese Seko… Autorul readuce în atenţia noastră şi fapte mai puţin cunoscute, cum ar fi genocidul armenilor din secolul trecut.

Izabela, o prinţesă feniciană din secolul al IX-lea î.Ch şi soţia lui Ahab, regele Regatului Israel, a fost o păgână însetată de sânge. Sfârşitul ei brutal, azvârlită de la o fereastră şi mâncată de câini flămânzi este portretizat drept pedeapsa meritată pentru că îndrăznise să-l înfrunte pe Iahve, singurul Dumnezeu al Israelului. Pe drept sau nu, ea rămâne cea mai rea femeie din Vechiul Testament. Nabucodonosor al II-lea, conducătorul Regatului Noului Babilon, era instrumentul răzbunării lui Dumnezeu împotriva poporului rătăcitor al Iudei, destin pe care se pare că l-a acceptat. O relatare biblică spune că Dumnezeu a vrut să-l pedepsească pentru trufia lui, făcându-l să se poarte ca un nebun timp de şapte ani. Indiferent care ar fi adevărul, numele lui este legat de cuceriri nemăsurate şi de tratamentul brutal al popoarelor supuse.

Irod cel Mare a fost rege pe jumătate evreu, pe jumătate idumeu al Iudeei, şi aliatul romanilor în timpul domniei sale de 32 de ani înregistrându-se realizări colosale, dar şi crime îngrozitoare. Din dorinţa lui de putere, femei şi glorie, a devenit ticălosul însetat de sânge din Evangheliile creştine.

Împărăteasa Livia, abilă şi aristocratică, soţia lui Augustus, primul şi cel mai mare împărat al Romei, este cunoscută ca o femeie trufaşă şi nemiloasă. Caligula s-a transformat dintr-un prinţ iubit într-un psihopat dornic de măceluri în cursul unei domnii care a alunecat spre umilinţă, crimă şi nebunie. “Începuse să creadă despre sine că era zeu. Cei bănuiţi de necredinţă erau supuşi unor torturi ingenioase înainte de execuţie, născocite doar de el, cum ar fi ungerea cu miere şi apoi expunerea la un roi de albine înfuriate”. Caligula a înlăturat faţada constrângerilor constituţionale şi şi-a etalat autoritatea totală asupra supuşilor săi, în modul cel mai abominabil şi mai capricios.

Asemeni lui, Nero, împăratul care cânta la harpă în timp ce Roma ardea, după cum mărturiseşte istoricul Tacit despre acel infern, a dus Roma de la Republică la conducerea de către un singur om. “El a domnit cu o vanitate grotească, mânat de capricii demente şi de un despotism absurd”.

“Vlad al III-lea, prinţ al Ţării Româneşti, a susţinut că îşi salva poporul creştin de otomanii musulmani, însă mai curând l-a interesat să-şi menţină puterea în atmosfera de intrigi şi trădări ale politicii imperiale şi dinastice locale. A fost un sadic criminal şi degenerat, care a dat dovadă de o cruzime atât de sălbatică, încât a generat legenda lui Dracula. Însă povestea lui Dracula este nevinovată în raport cu realitatea. Din cauza uciderii a zeci de mii de oameni, a devenit cunoscut sub numele de Prinţul Ţepeş, metoda sa preferată de execuţie fiind să-şi înfigă victimele în pari unşi cu ulei şi introduse în intestinele lor”.

Lenin a fost politicianul marxist fanatic, nemilos şi înzestrat, însă în acelaşi timp pragmatic, creator al experimentului sovietic, scăldat în sânge, care s-a bazat încă de la început pe crime şi represiuni necruţătoare. Vladimir Ilici Ulianov “era mic şi îndesat, cu o chelie prematură şi cu o meşă, o frunte bombată şi ochi pătrunzători, uşor oblici. A fost un bărbat cu un râs molipsitor. Însă şi-a dedicat cu fanatism viaţa revoluţiei marxiste, dăruindu-şi acesteia inteligenţa, pragmatismul neiertător şi voinţa politică agresivă”. Recunoscută este campania lui împotriva tuturor celor consideraţi duşmani ai poporului, cum ar fi culacii, ţăranii înstăriţi.

Să mai amintim că vorbind despre Nicolae şi Elena Ceauşescu, autorul îi numeşte “soţii Macbeth”, adăugând: “Nicoale prin obsesia lui pentru putere şi prin respingerea realităţii, iar soţia sa prin influenţa ei malefică. În comparaţie cu cei doi, personajele lui Shakespeare par aproape inofensive”.

Aşa cum spunea cronicarul de la “The Time”, “acest volum este o lectură obligatorie. Aflând mai multe despre aceste personaje malefice şi despre crimele lor, putem evita greşelile trecutului”.

“The Bone Season”

Marţi, 20 august 2013, cartea “The Bone Season”, aşteptată deja de mii de fani din întreaga lume, a fost lansată în SUA, Marea Britanie şi toate ţările vorbitoare de limba engleză cu un succes răsunător. În România, cartea va apărea pe 1 septembrie, la “Curtea Veche Publishing”, iar fanii pot deja urmări şi booktrailerul oficial, făcut public de editură pe 20 august

În ziua lansării, în Londra, Samantha Shannon a semnat peste 1.000 de autografe pentru cititorii ce au aşteptat nerăbdători romanul fantasy.

Cartea promite să fie o experienţă cu totul aparte, fiind vorba despre o lume distopică, povestea unei tinere curajoase, o clarvăzătoare clandestină care se luptă pentru libertate într-o societate represivă, unde cei care pot citi gândurile sunt vânaţi de lege.

“Îmi place să-mi închipui că la început eram mai mulţi. Nu prea mulţi, bănuiesc, dar oricum mai mulţi decât acum. Noi suntem minoritatea, cei respinşi din lume. Nu din cauza fanteziei, deşi chiar şi aceasta e pe lista neagră. Arătăm ca oamenii obişnuiţi şi, câteodată, ne şi purtăm ca ei. Din multe puncte de vedere, chiar suntem ca ei. Suntem peste tot, pe oricare stradă. Trăim o viaţă pe care ai putea-o considera normală, dacă nu ai cerceta prea adânc. Nu toţi ştim ce suntem. Unii dintre noi mor fără să afle vreodată. Unii dintre noi ştiu, şi nu sunt prinşi niciodată. Dar existăm. Crede-mă.

De la 16 ani, am început să lucrez în lumea interlopă, printre răufăcătorii din Scion, Londra – SciLo, cum i se spunea în stradă. Munceam în mijlocul bandelor nemiloase de văzători, toţi gata să se calce în picioare ca să supravieţuiască, toţi membri ai unui Sindicat mare cât toată citadela, în fruntea căruia se afla Tartorul. Împinşi la marginea societăţii, eram obligaţi să comitem fărădelegi ca să ne câştigăm existenţa. Şi aşa, oamenii ajunseseră să ne urască şi mai tare. Transformam poveştile în realitate.

Îmi aveam şi eu locşorul meu în acest haos. Eram ceea ce se chema o filidă: protejata unui mim-baron. Şeful meu era un bărbat pe nume Jaxon Hall, pseudo-baronul care controla zona I-4. Sub conducerea lui directă eram şase şi ne ziceam Cele Şapte Peceţi.

Tatei nu-i puteam spune nimic. El credea că sunt angajată la un bar de oxigen – o slujbă prost plătită, dar legală. Era o minciună la îndemână. N-ar fi înţeles, dacă i-aş fi spus de ce îmi petreceam viaţa printre răufăcători. Habar n-avea că locul meu era alături de ei. Mai mult decât era alături de el.

Aveam 19 ani, în ziua când viaţa mea s-a schimbat. Eram deja un nume cunoscut pe stradă. După o săptămână grea pe piaţa neagră, aranjasem să petrec sfârşitul de săptămână cu tata. Viaţa lui Jax era Sindicatul; pentru el, nu exista nimeni şi nimic în afară de asta – dar el n-avea familie, ca mine. Cel puţin, nu una în viaţă. Şi, chiar dacă tata şi cu mine nu fuseserăm niciodată prea apropiaţi, tot simţeam nevoia să ţin legătura cu el. Să luăm uneori masa împreună, să-l sun din când în când, să-i fac un cadou pentru Sărbătoarea de Noiembrie. Singura hibă era că nu prididea cu întrebările. Ce slujbă aveam? Cine îmi erau prietenii? Unde locuiam?

Nu puteam să-i răspund. Adevărul era primejdios. M-ar fi putut trimite chiar el la Dealul Turnului, dac-ar fi ştiut ce făceam eu de fapt. Poate că ar fi trebuit să-i spun adevărul. Poate că asta l-ar fi omorât. Oricum, nu-mi părea rău că intrasem în Sindicat. Nu era onorabilă meseria mea, dar făcea bani frumoşi. În plus, cum spunea mereu Jax, mai bine să fii răufăcător decât să ajungi hoit. (…)”.

Samantha Shannon, autoarea bestsellerului The Bone Season

Cartea este prima dintr-o serie de şapte volume, iar drepturile de ecranizare au fost deja cumpărate de studioul “The Imaginarium”, casa de producţie deţinută de actorul Andy Serkis (“Stăpânul inelelor”) şi producătorul Jonathan Cavendish („Jurnalul lui Bridget Jones”).

Criticii estimează că scriitoarea Samantha Shannon, în vârstă de doar 21 de ani, şi Paige Mahoney, eroina principală a cărţii sale, vor face istorie, fiind deja într-o ascensiune uriaşă: romanul „The Bone Season” a fost declarat cel mai aşteptat debut global pentru anul 2013.

Ca dovadă, cartea a fost deja prezentată şi discutată în presa internaţională, de la “The New York Times”, la “The Guardian”, “The Telegraph” şi “BBC”. Mai mult, “The Bone Season” a fost aleasă ca prima carte prezentată la “TODAY Book Club”, noul club de carte din cadrul emisiunii “TODAY”. Acesta a fost gândit ca un precursor al faimosului “Oprah’s Book Club”, înfiinţat în 1996 în cadrul “The Oprah Winfrey Show”, care a ridicat numeroase cărţi la stadiul de bestseller. Fanii literaturii fantasy sunt aşteptaţi la o discuţie live cu Samantha Shannon pe “Google Hangout”, luni, 16 Septembrie, organizată de TODAY.

“Sunt cu adevărat copleşită de reacţia pe care a primit-o cartea”, a declarat Shannon pentru TODAY.com. “A fost nemaipomenit, nu mă aşteptam ca primul meu roman să aibă un asemenea success şi sunt foarte recunoscătoare pentru sprijinul primit.”

“The Bone Season” de Samantha Shannon, este considerată de criticii din întrega lume viitorul fenomen fantasy internaţional şi aşteptată de mii de fani. Autoarea, o studentă la Oxford, este supranumită de presa internaţională “noua J.K. Rowling”, iar pentru cumpărarea drepturilor de ecranizare a cărţii s-a dus o adevărată luptă între case de producţie importante. La invitaţia “Curtea Veche Publishing”, Samantha Shannon se va afla în România pe 27 septembrie.

Primul volum din seria de şapte romane anunţate de Samantha Shannon, “The Bone Season” este povestea unei „călătoare prin vis“, o clarvăzătoare de 19 ani numită Paige Mahoney, care cutreieră străzile Londrei anului 2059 până când poliţia secretă o închide în Oxford, un oraş ţinut secret timp de două sute de ani şi controlat de Refaimi, o rasă puternică, de pe altă lume. Este o epopee fantastică deosebit de complexă, înţesată cu rase supranaturale, grupări sociale şi mai multe niveluri de clarviziune, precum şi nenumărate dialecte şi cuvinte noi.

Cartea a fost lansată oficial la “Bloomsbury”, celebra editură engleză care a publicat şi seria “Harry Potter”, iar autoarea e susţinută de agentul literar care a făcut-o celebră pe J. K. Rowling, prestigiosul David Godwin. Cartea este deja în atenţia presei internaţionale, anticipându-se că va fi cel mai mare debut global al anului, depăşind ca succes serii fantasy precum “Hunger Games“ (“Jocurile Foamei”) sau ”Twilight” (“Saga Amurg”). Aşa cum scrie şi “Harper’s Bazaar”, “o nouă generaţie de scriitoare revendică genul fantasy. În fruntea lor se află Samantha Shannon”.

Povestea tinerei scriitoare este uimitoare: cu acest prim volum a reuşit să obţină imediat un avans de şase cifre pentru primele trei cărţi ale seriei, atrăgând un interes fără precedent până în acest moment pentru un scriitor debutant. “M-am îndrăgostit pe loc de carte. (…) Imaginaţia ei este extraordinară! Îmi aminteşte de surorile Brontë – lumea pe care a creat-o este absolut reală”, declară redactorul-şef de la “Bloomsbury” pentru “New York Times”.

Drepturile de publicare pentru primul volum s-au vândut până acum în 21 de ţări.

“Cum să te dezvolţi odată cu copiii tăi”

Tatăl vine seara obosit de la serviciu, dar, pentru că i-a promis fiicei că poate conta pe el la pregătirea pentru teze, se mobilizează şi este gata să o ajute. Însă fata nu şi-a organizat materia, nu are habar ce ar trebui să recapituleze şi, în general, nu pare prea interesată de studiu. Tatăl izbucneşte într-o criză de furie plină de reproşuri şi ameninţări, fata începe să plângă, iar bărbatul se simte copleşit de vinovaţie. Sună cunoscut?

Cele mai multe cărţi pentru părinţi se focalizează pe dezvoltarea copiilor. Totusi, a fi un părinte bun şi a-ţi putea ajuta copiii presupune să te dezvolţi permanent şi în mod sănătos, odată cu ei.

Această carte de Seamus Carey îţi oferă o perspectivă asupra principalelor puncte de cotitură din viaţa ta de părinte, în contextul vieţii de familie. Poveştile ne vorbesc despre adevărata putere a părinţilor, apărarea intereselor copiilor, sentimentele de vinovăţie, viaţa individului şi comunitate, forţa transformatoare a recunoştinţei, despre iertare şi credinţă. Seamus Carey are studii filosofice şi economice. În prezent, este decanul Colegiului de Arte şi Ştiinţe al Universităţii “Sacred Heart”. De-a lungul carierei sale academice, a fost de asemenea şeful Departamentului de Filosofie al Colegiului “Manhattan”. Ţine conferinţe, publică articole şi apare în emisiuni de radio. Este autorul cărţilor “The Faithful Parent: Discovering the Spirit of Purposeful Parenting” şi “The Whole Child: Restoring Wonder to the Art of Parenting”.

Creierul şi inteligenţa emoţională

Stilul nostru emoţional este rezultatul reţelelor cerebrale care sunt stabilite în primii noştri ani de viaţă, de genele pe care le-am moştenit de la părinţi şi de experienţele pe care le-am avut. Dar aceste reţele nu sunt fixate pentru totdeauna. Deşi Stilul Emoţional este destul de stabil în timp, el poate fi modificat atât prin experienţe pe care avem norocul să le trăim, cât şi prin eforturi deliberate şi conştiente.

Acest volum, scris de Dr. Richard J, Davidson şi Sharon Beglay (celebră editorialistă la “Newsweek” şi “Wall Street Journal”), prezintă o călătorie personală şi profesională, întreprinsă cu scopul de a înţelege motivele şi felul în care oamenii răspund din punct de vedere emoţional la provocările vieţii şi este justificată de dorinţa de a-i ajuta să trăiască o viaţă mai sănătoasă şi mai împlinită. Cei 30 de ani dedicaţi cercetării în domeniul neuroştiinţei afective au produs sute de descoperiri, de la mecanismele creierului care stau la baza empatiei şi diferenţele dintre creierul autist şi cel care se dezvoltă normal până la modul în care sediul raţiunii din creier ne poate arunca în adâncimile tulburi ale depresiei. Aceştia nu şi-au limitat munca doar la cercetare, ci proiectele lor i-au ajutat printre altele pe veteranii întorşi din Afganistan şi Irak să facă faţă stresului şi anxietăţii.

De ce unii oameni îşi revin imediat după o situaţie neplăcută, iar alţii au nevoie de ani întregi să treacă peste un necaz? De ce unii par să rezoneze mereu cu cei din jur, în timp ce alţii rămân insensibili la emoţiile celorlalţi? De ce există optimişti incurabili şi pesimişti care nu se pot schimba? Aşa cum ne naştem cu un AND unic, tot astfel fiecare din noi are propriul Stil Emoţional, format în concepţia lui Richard Davidson din şase dimensiuni. Împreună, ele determină ceea ce numim inteligenţa emoţională, iar combinarea lor în proporţii diferite explică de ce fiecare dintre noi răspunde în mod propriu la evenimentele din viaţa sa.

După 30 de ani de studiu al alchimiei creierului, Davidson, profesor de psihologie şi psihiatrie din cadrul Universităţii Wisconsin şi un pionier în domeniul neuroştiinţei ne dezvăluie modul în care tiparele noastre cerebrale ne pot schimba viaţa şi ce putem face pentru a ne îmbunătăţi răspunsurile emoţionale, folosind în acest scop inclusiv meditaţia. Printr-o analiză aprofundată a legăturii minte-corp, precum şi a unor boli precum autismul şi depresia, autorii trec dincolo de psihologie şi de neuroştiinţă şi ne învaţă cum să atingem starea de bine şi să avem o viaţă împlinită. Aceste descoperiri arată în mod clar că fericirea este legată de indicatori biologici, de muncă activă care joacă un rol considerabil în sănătate.