Unul din 10 români are o afecțiune cronică la rinichi

pacienti, cancer, medicamente

Aproximativ 10% din români suferă din cauza afecţiunilor cronice de rinichi, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată de Ziua Mondială a Rinichiului, prof. univ. dr. Adrian Covic, preşedintele ales al Societăţii Române de Nefrologie.

„După datele noastre, publicate relativ recent în reviste de prestigiu internaţional, unul din zece români are o formă sau alta de boală cronică de rinichi. Considerăm de fapt că boala cronică de rinichi este mai importantă decât diabetul pentru că se asociază cu multe alte patologii, precum hipertensiune, sarcină patologică etc. România stă foarte bine la nivel internaţional în ceea ce priveşte bolile renale, iar centrul din Iaşi se află în poziţiile fruntaşe ale acestui tip de tratament. Supravieţuirea în dializă şi în transplant este printre cele mai bune din ţară“, a declarat prof. univ. dr. Adrian Covic.

Potrivit statisticilor, la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi, specializat în tratarea pacienţilor cu afecţiuni ale rinichilor din toată regiunea Moldovei, au fost internate în cursul anul 2017 aproximativ 3.500 de paciente în regim de internare continuă şi 14.000 de paciente în regim de internare de zi. Cele mai frecvente patologii au fost insuficienţa renală cronică – 2.600 de cazuri spitalizate, litiaza renală – 1.000 de cazuri spitalizate şi infecţii ale tractului urinar – 1.600 de cazuri spitalizate.

Tot în cursul anului 2017, au fost tratate prin hemodializă şi spitalizare continuă aproximativ 600 de paciente cu boală cronică de rinichi în stadiul final şi 300 de paciente cu insuficienţă renală acută. De asemenea, în evidenţa Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon“ din Iaşi sunt aproximativ 50 de paciente cu diagnosticul de Lupus Eritematos Sistemic (LES) şi nefropatie lupică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Pornind de la preponderenta la sexul feminin,as vrea sa atrag atentia profesorilor(si mamelor)
    sa nu mai ceara fetitelor sa se imbrace cu colanti,iarna sau in orice perioada rece,la manifestatiile culturale la care participa.Doar asa imbracate,unele fetite,pot face usor,infectii urinare,cistite.Unii dintre copii nici nu atentioneaza parintii asupra simptomelor. Sanatatea trebuie sa fie inainte de estetica.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.