Ura ca atitudine politică nu este invenţia regimului „preşedintelui jucător” şi nici măcar a „preşedintelui lucrului bine făcut”. Foarte mulţi, tocmai datorită educaţiei excesiv autoritare de prin anii 90, habar nu aveau ce este un dialog, cum se face o reală dezbatere de idei şi propuneri, ceea ce a pus temeinic bazele „vrajbei iernii noastre” politice.
În loc să urnim împreună Tranziţia, ne-am lăsat pradă lăcomiei şi urii/răzbunării. Cum să nu profite Puterea Reală de atâtea personalităţii predispuse la ordin din lumea civilă??? Tot ceea ce a urmat de acolo ni se trage, adică, din naţional-comunismul-ceauşist. Că am mai importat pe parcurs şi alte atitudini civice – sic! – nu schimbă datele de bază.
Si peste 100 de ani, tot regimul comunist si Ceausescu vor fi cei vinovati pt toate. La fel cum PSD este vinovatul perpetuu ptr toate in-,,succesurile” guvernarii Mandolina-Ghiolbannis.
Politica urii merge numai la un popor de makaci, usor de manipulat precum este poporul mioritic. Daca iti mai pui si o geaca rosie si scrii ,,*UIE PSD” cu laserul pe pereti, faci ce vrei cu makacii respectivi…..[Leo]