Useriștii jefuiesc țara pe unde apucă

Am văzut de departe. De departe e foarte frumos. E cumplit de frumos. Apoi, m-am apropiat, am străbătut ceva timp. M-am apropiat și mai mult. Apoi m-am hotărât să cobor. Am coborât. Uite, acum sunt aici. E o șosea în fața mea. Pe șosea e un om singur. Primul om pe care îl întâlnesc.

Omul acesta însă nu mă ia în seamă. Am coborât chiar acum de sus și el nu mă ia în seamă. Îmi strâng aripile să nu-l sperii. Dar el nu e speriat. E doar poet. Poetul vorbește de unul singur. E foarte supărat, poetul. Zice ceva de niște useriști. Ce-or fi ăia, userișiti? Lasă că stau eu cu el de vorbă și aflu de îndată. El tot vorbește singur, zice că useriștii jefuiesc țara lui pe unde apucă. De ce? Pentru că au venit la spartul târgului după ce pesediștii și peneliștii au jefuit țara asta, ceva de speriat. Omul nici nu mă vede.

Eu sunt chiar aici. Merg umăr la umăr cu el dar el nu mă vede, nu mă aude. Zice în gura mare, de toate, tot năduful lui. Nu mă interesează cei care aveau pile barosane în alte țări sau care au și astăzi, zice poetul cu mare năduf. Pe aceia, pe aceștia îi apărau și îi apară serviciile secrete din țările lor de baștină, de neam, să fie sănătoși, n-am nimic cu ei, le urez sănătate. Nu-i urăsc. Dar nici nu accept să ne dea lecții. Un român amărât dacă ridică scăfârlia, rămânea fără ea. Cine să-l apere?Tată-Noe? Hai să fim serioși.

Îl lăsăm cu toții de izbeliște, hai s-o recunoaștem. Mulți au pierit de-adevăratelea și ce folos? Cui a folosit moartea lor singurătatea? Au devenit modele? Nici vorbă. Viața în România e atât de dura că n-ai timp să căști gură după modele. Tre’ să te ții cu dintâi de viață ta, să nu te stâlcească vreun userist din asta de tip nou, șmecherit, înavuțit, pus pe jefuit, de să te facă una cu pământul. De aia n-avem timp de modele. De aia nu ajungem noi un mare popor.

Mă interesează țara noastră. O iubesc, așa amărât și genial și prostovan cum sunt, de altfel. Așa cum o iubiți de fapt și voi. Parcă nu se vede cu ochiul liber. Mă interesează poporanul mărunt și sincer și mărunt și parșiv că altfel n-are cum să supraviețuiască. L-a iubit și el pe Ceaușescu și a furat și el cât a putut de la colectivă, din fabrici și de la primărie. Asta e, acesta e adevărul, l-am iubit cu toții în mod public pe Ceaușescu, l-am urât, cu toții, deși îl înjurăm și-i urăm de oale și ulcele pe la dosuri. Și am tăcut chitic. Și astăzi tăcem chitic când își bat joc de noi mediocrii neamului. Și își bat joc de noi nu glumă.

Ne strivesc cu aroganță și cu miliardele lor, cu găștile lor. Nu încercați să va luptați de unii singuri cu găștile lor de useriști pentru că vă vor face praf. Asta e. Tăcem chitic. Ce putem face altceva? Tăcem chitic și ne amăgim cum că am trăi în lumea literaturii! Aiurea, viață adevărată e dura, e neagră rău de tot, pute! Nu e literatură. Așa că, ciocu’ mic. Chitic. Pe șipcă. La dos. Palmat. Asta suntem: niște chitici! Acuma cu literatura, cu proza, cu poezia, să fim drepți, sunt îndeletniciri frumoase dar nu țin de foame. Răcnesc eu chestia asta că tot e libertate de libertate în puii mei. Ce mi-e scârbă de vorbele astea cretine cu totul! Dar asta e Literatură adevărată, nu vă sfiiți s-o recunoașteți. Asta e literatură oficială, oficială de oficială, hai mă leşi?!

În rest, oaze de singurătate literară! În rest metafore singuratice, suflete singuratice care se dedulcesc pe la tot felul de vernisaje unde nu vine nimeni, unde apar somnoroși doi, trei oameni adevărați, rupți în coate de atâta citeală adevărată prin bibliotecile care stau să se prăbușească pentru că trebuie să se ridice acolo mall-ul cumătrului lu’ știm noi cine, hai sifon! Dar, vă întreb, ce veți face de unii singuri? Să ne îmbătăm cu apă rece lăudându-ne unii pe alții prin bloguri și ninguri că ce mari scriitori suntem sau poeți? Ne lăudăm că nu facem rău la nimeni dar sporim singurătatea. Sporim singurătatea noastră la greu. E o singurătate imposibilă, frumoasă dar tragică. Avem nevoie de acțiune nu de floricele roz și de trandafirași. Nu suntem niște midinete sau niște pipițe cu fițe! Fetele cu fițe au bani cu grămadă și silicoane pe măsură și desfac prohabul mediocrilor neamului în ritm de fonduri europene nerambursabile. Nu e pentru noi treaba asta, noi tăcem chitic. Așa se fac marile averi ale mediocrilor. Nu cu poezii, nu cu române, nu cu cai verzi pe pereți, nu va supărați că va zic de la obraz, că va iubesc și vorbesc în dodii, știu. Nu. Dar nu trebuie să va supărați.

Așa e istoria, nu? Sau n-am dreptate?! Suntem cu toții aici și prin alte catacombe politice și prin alte bloguri și site-uri o mulțime de oameni talentați care iau bocanci în gură toată ziua de la mediocrii neamului. Noi i-am creat. Noi i-am construit: agramați, hoți, jefuitori și ticăloși. Ăștia, useriștii, au de toate: bani, femei, măriri, putere. Au multă, multă putere, nu va lăsați amăgiți. În față lor un biet scriitor e doar o furnică. În față lor un poet e că o gaură în ciorap. Vă sare țandăra? Unde nu da Dumnezeu să vă sară țandăra cu adevărat?

Păi nimeni n-ar putea să lupte cu milioane de români scoși din pepeni. Dar imaginea asta atât de frumoasă că parcă e dintr-un vis. Și dă-i ’nainte cu ale lui, poetul. Și se duce în drumul lui, dincolo de dealuri. Îl las să se ducă. Dar nu-l înțeleg. Acum două nopți m-a invocat cu multă căldură. M-a rugat, Arhanghele Mihail, ajută-ne. Și acum, uită-te la el, cum nu se uită la mine. Îl las să se ducă. Nu mă vede, nu mă aude, înjură în gura mare useriștii și se pierde încolo, dincolo de dealuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.