Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la finalul Comitetului Executiv Naţional, că înscrierea la tribunal a Uniunii Social Liberale are ca termen luna iulie a acestui an.
”Am făcut un apel public la sprijin. Am primit termen în iulie, noi depunând cererea în februarie. Apropo de cât de repede se mişcă termenele în justiţia română. Nefiind o procedură contencioasă, am făcut cereri de preschimbare. Poate că la un moment dat vor găsi cele cinci minute necesare judecătorii de la Tribunalul Bucureşti să dea decizia necesară”, a spus liderul PSD.
El a criticat, în context, activitatea de la Tribunalul Bucureşti. „Pe de altă parte, eu ştiu ce înseamnă activitatea la Tribunalul Bucureşti, câte zeci şi mii de cauze au din cauza prostiei dlui Boc. Cele mai multe cauze la Bucureşti, la tribunal, sunt procese ale pensionarilor şi ale profesorilor împotriva deciziilor aberante ale dlui Boc. Şi atunci nu mă pot supăra că, după cât au de curăţat după Guvernul Boc, nu ne-au dat şi nouă termen mai devreme”, a afirmat ironic liderul social-democraţilor. AGERPRES