USL și-a pregătit contraatacul în cazul în care CCR dă dreptate PDL

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că va convoca parlamentarii într-o sesiune extraordinară dacă pe data de 27 iunie Curtea Constituţională va constata existenţa unei neconformităţi în noua lege privind votul uninominal.

USL și-a pregătit contraatacul în cazul în care CCR dă dreptate PDL

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că va convoca parlamentarii într-o sesiune extraordinară dacă pe data de 27 iunie Curtea Constituţională va constata existenţa unei neconformităţi în noua lege privind votul uninominal.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că va convoca parlamentarii într-o sesiune extraordinară dacă pe data de 27 iunie Curtea Constituţională va constata existenţa unei neconformităţi în noua lege privind votul uninominal.

„Dacă, pe data de 27 iunie, Curtea Constituţională va constata că există ceva neconstituţional, imediat vom convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a îndrepta un text pe care Curtea îl consideră neconform Constituţiei. De ce? Pentru că nu vrem să rămânem cu sistemul actual pe care l-a contestat toată lumea. Singurul partid care este avantajat de sistemul actual este un partid neparlamentar care are un singur politician cunoscut şi care se remarcă prin populism, demagogie şi iresponsabilitate. Dacă PDL luptă atât de tare pentru acel partid, se pot muta la acea televiziune. Altfel, noi trebuie să schimbăm legea pentru ca cei care sunt votaţi de cetăţeni să meargă în Parlament”, a declarat marţi, la Tulcea, premierul Victor Ponta.

Ponta a spus că sesizarea PDL depusă la Curtea Constituţională reprezintă în opinia sa „nişte prostii juridice”, afirmând că solicitarea privind desfiinţarea celor două camere este imposibilă cât timp Constituţia prevede funcţionarea acestora şi că USL doreşte reducerea numărului parlamentarilor.

„Noi am vrut să avem 300 de parlamentari, dar asta însemna redesenarea tuturor colegiilor, ori PDL s-a opus. Proiectul de lege votat de Parlament este identic cu proiectul PDL din 2010. Deci, contestaţia lor este ridicolă. (…) Noi doar am modificat un articol din legea veche, cel care se referă la repartizarea mandatelor, şi este foarte greu să spui că e neconstituţional ceva în această modificare. Înseamnă să spui că este neconstituţională şi în cazul alegerii primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene”, a menţionat premierul.

Potrivit noii legi  pe care PDL a atacat-o la Curtea Constituțională ia mandatul de parlamentar candidatul care obține cele mai multe voturi și nu cel de pe locul 2 sau 3. Un astfel de sistem a fost agreat în trecut și de PDL, care nu-l mai vrea însă acum de teamă că ar putea pierde zdrobitor alegerile.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.