USL va depune o moţiune simplă la Senat împotriva ministrului de Externe, Teodor Baconschi, în urma declaraţiilor sale privind votul prin corespondenţă, şi a început strângerea de semnături pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă la Camera Deputaţilor, anunţă deputatul PSD Cristian Rizea.
„Am demarat de ieri (luni – n.r.) strângerea de semnături pentru iniţierea unei comisii de anchetă privind activitatea domnului ministru Baconschi şi privind declaraţiile sale. Inclusiv vom depune la Senat o moţiune simplă pe această temă, pentru că mi se pare un lucru ca este de domeniul fantasticului”, a spus preşedintele PSD Diaspora.
Pe de altă parte, Rizea a făcut public răspunsul preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, la o scrisoare deschisă adresată de pesedist în februarie, în care se plângea despre proiectul Guvernului privind votul prin corespondenţă şi în care vorbea despre posibilitatea introducerii votului prin email ca o variantă mai potrivită.
„Vă mulţumesc pentru scrisoarea de pe 16 februarie în legătură cu propunerea legislativă a votului prin e-mail”, se arată în răspunsul lui Barroso, care este interpretat de Rizea ca o ”felicitare” la adresa iniţiativei sale. „Domnul Barroso mă felicită în prima frază a acestei scrisori pe care mi-o trimite de iniţiativa mea legislativă privind votul prin email. Deci iată o propunere pe care eu am făcut-o în contrapartidă actualei puteri şi mă felicită pentru acest lucru”, consideră pesedistul.
Crin Antonescu i-a cerut, luni, premierului Emil Boc, să-l destituie pe ministrul de Externe: „Vorbim despre demitere, pentru că despre onoare şi demisie îmi inchipui greu că ar putea fi vorba în acest caz. Motivul pentru care îi cer oficial premierului demiterea lui Baconschi este acela că, în calitatea sa de ministru de Externe – care nu încetează pe parcursul unei reuniuni de partid – domnia sa a afirmat public ceea ce ştiam – că proiectul privind introducerea votului prn coresondenţă e gândit şi se urmăreşte a fi adoptat ca un instrument pentru a procura fraudulos voturi pentru PDL”, spune Antonescu.