Va dispărea religia până în 2041?

SURSA: REALITATEA.NET

Biopsihologul Nigel Barber a pus punct unui studiu în care demonstrează că religia, aşa cum o ştim, va dispărea până în 2041.

Descoperirile sale sunt discutate în noua sa carte „De ce ateismul va înlocui religia”, iar studiul pe care se bazează, şi în care a cercetat 137 de ţări, va fi publicat în luna august.

Barber susţine că religia se află în declin în ţările dezvoltate şi că acest lucru are legătură directă cu creşterea nivelului de trai, scrie guardianlv.com. Studiul acestuia, criticat de alţi cercetători, este susţinut de un studiu PEW care susţine că din ce în ce mai mulţi americani se declară agnostici sau atei, în prezent acest procent fiind de 20%.

Cercetătorul politic Eric Kaufmann susţine contrariul, explicând că ateii au, în general, mai puţini copii decât persoanele religioase şi crede că religia va continua să existe tocmai datorită acestui lucru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.