Val de avalanșe pe un traseu din Masivul Bucegi

Cel puțin șapte avalanșe s-au produs, sâmbătă dimineață, pe traseul Jepii Mici din Masivul Bucegi, salvamontiștii avertizând turiștii asupra faptului că riscul producerii de astfel de fenomene a atins gradul maxim.

Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, pentru Agerpres, că cel puțin șapte avalanșe s-au produs într-un interval de câteva ore pe Jepii Mici, în condițiile în care în ultimele zile a nins abundent, stratul proaspăt de zăpadă, care este foarte instabil, măsurând aproximativ un metru pe văi.

Astfel, turiștii sunt avertizați că gradul riscului de avalanșă în Masivul Bucegi a ajuns la nivelul maxim pe o scară de la 1 la 5.

Salvatorii montani le reamintesc turiștilor faptul că traseele sunt închise și le atrag atenția să nu urce pe acestea, iar dacă vor urca pe Platoul Bucegi, ei sunt sfătuiți să respecte marcajele, să nu se îndepărteze de cabane și să se echipeze corespunzător.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.