
Cunoscutul cântăreț Cătălin Crișan a fost reclamat la poliție pentru agresiune.
În acest moment cercetările sunt în atenția Secției 15 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, potrivit unui comunicat al direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
DGPMB mai transmite că o femeie în vârstă de 47 de ani a sesizat poliția, prin apel la 112, că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său la o adresă din Sectorul 4 al Capitalei și că și-a rezervat dreptul de a depune plângere prealabilă, refuzând însă emitere a unui ordin de protecție extins.
”Polițiștii s-au deplasat de îndată la locul indicat, unde au luat legătura cu apelanta. Aceasta a relatat că, în urma unui conflict spontan cu partenerul său, în vârstă de 57 de ani, ar fi fost agresată fizic de către acesta. În urma verificărilor, s-a constatat că femeia nu prezenta urme vizibile de violență și nu a solicitat îngrijiri medicale”, informează într-un comunicat DGPMB.
O prietenă apropiată a Cameliei, concubina cântărețului, a declarat pentru Cancan.ro, că ”el a agresat-o, a jignit-o și a amenințat-o. Apoi Cătălin Crișan a încercat o reîmpăcare strategică, doar ca să renunțe ea la plângere…bineînțeles că nu a durat împăcarea, căci el a făcut la fel…Și-a văzut doar interesul și a dat-o afară din casă…”
Îi fac o dedicație, poate-i ceste părcla umbră-Aerosmith-„Could it be love” și „Love in an elevator”
Io i zic lui Catalin ce a spus Sfantul Pavel ca – Acolo unde dragoste nu e nimic nu e, era si o melodie a colegului lui si e un punct de reflectie a barbatilor inainte de orice iesire violenta. E greu dar iubirea e o porunca. Dar te poti desparti rezonabil inainte de a regreta poate vesnic ce faci. Pleci esti barbat nu e rusinos. Lasa ca are cine plăti datoriile.. Totul se plateste .
‘din nisip nu faci mancare /nici din tantza fata mare’-proverb african
Mătușică, tu ești măh? Mamă de doi copii ori ălalalt, ăl cu incontinență urinară? Faceți și voi(tu) parte din fan club?
… iar tu ai probleme cu capul!
Rockerul vârstei a patra, feblețea adolescentelor de la 80 de primăvei în sus, supranumit”ouă moi” are probleme cu imaginea…
si figura de dur. Probabil, i-au mai ramas ceva diri-diri prin portofel.
Singura solutie ca sa scapam de aceste groaznice agresiuni e sa inasprim supravegherea si cenzura. Numai infiintarea unei Politii a Gandirii poate aduce o ameliorare.
Mai nea Cataline, Nu mai bate ma femeile! Desi cred ca facea un videoclip dupa piesa „Daca pleci, Ia-ma si pe mine!”
atat de ‘cunoscut’ e, ca nimeni nu-l cunoaste
Da o afară nene! Dc nu mai prestează!
este condamnabila, dar daca ea ascunde si o parte materiala poate fi doar o sursa de…marire a beneficiilor…