Vara ispitelor în politică: un al treilea curent de influență în PNL și tabără reformatoare în PSD? Ce surprize pot apărea și la alții?

Vara ispitelor în politică: un al treilea curent de influență în PNL și tabără reformatoare în PSD? Ce surprize pot apărea și la alții?

Colaj foto realizat de Rami Cristescu, sursa fotografiilor: Facebook/Freepik

Jurnalist, realizator TV și radio, focusat pe subiecte de politică internă, interesat de Orientul Mijlociu, pasionat de istorie și de munte, autor de carte!

Vara ispitelor în politică: un al treilea curent de influență în PNL și tabără reformatoare în PSD? Ce surprize pot apărea și la alții?

Colaj foto realizat de Rami Cristescu, sursa fotografiilor: Facebook/Freepik

Vacanța de vară aduce pentru moment o pauză în confruntarea dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, dar deschide ceea ce poate deveni vara ispitelor pentru partidele politice. În timp ce negocierile pentru noul Guvern intră într-un aparent stand-by, adevărata competiție se mută în interiorul formațiunilor. Principalii lideri încearcă să-și consolideze influența, să atragă nemulțumiți și să pregătească următoarea etapă.

În PNL s-ar putea contura posibilitatea unui al treilea curent de influență iar în PSD începe să se vorbească despre o posibilă tabără reformatoare. În vreme ce în USR se discută informal despre succesori la președintele partidului! La AUR e nevoie de influența “liderului” din afara partidului. Pentru UDMR urmează tabăra de la Băile Tușnad!

Războiul dintre palate intră în pauză

Bătălia dintre Președinție și Palatul Victoria intră într-o perioadă de așteptare. Vacanța parlamentară oferă un pretext pentru amânarea instalării noului Guvern, fie până la o sesiune extraordinară, fie chiar până în toamnă. În funcție de cum se conturează o majoritate. Pentru că atât președintele, cât și premierul vor încerca să-și întărească pozițiile, atrăgând de partea lor nemulțumiți din diverse tabere politice.

PNL: conservatorii contestă, Emil Boc își reconstruiește profilul național

În PNL, disputele interne intră într-o nouă etapă, cea a contestațiilor în instanță, lucru care prelungește incertitudinea privind viitorul “aripii conservatoare”. Dacă și cât mai rămâne în partid.

În paralel, Emil Boc se rebranduiește. Refuzul de a permite arborarea steagului Rusiei și intonarea imnului rus la o competiție internațională organizată la Cluj-Napoca i-a adus critici din partea unor oficiali ruși, dar și un important capital de imagine în rândul electoratului român. Asta îi permite edilului să joace iar o carte națională. Această notorietate nouă ar putea fi folosită de Boc pentru a crea un al treilea pol de influență în PNL, mai ales că în aceste săptămâni nu s-a poziționat în niciun fel în partid, nu a lansat un mesaj ferm de susținere al lui Ilie Bolojan la fel cum s-a ferit să vorbească de “aripa conservatoare”.

Dealtfel, gurile rele spun că Emil Boc spera să fie în decembrie 2024 soluția salvatoare după insuccesul echipei câștigătoare. Doar că a apărut o variantă mai fresh politic din Bihor. Acum, pentru fostul premier, ar putea avea perspectiva unui orizont politic care depășește administrația Clujului, o platformă de pe care să negocieze în interiorul partidului sau poate chiar mai mult și un exit local dintr-o situație care l-ar feri de surprize neplăcute în 2028.

PSD: fără guvernare, fidelitatea începe să coste

Pentru PSD, perioada de opoziție riscă să devină tot mai dificilă. Social-democrații au renunțat la guvernare mizând pe o revenire rapidă la putere, însă, după aproape două luni de la moțiunea de cenzură, această perspectivă pare tot mai îndepărtată.

Dacă situația de provizorat continuă, loialitatea parlamentarilor și a aleșilor locali va fi pusă la încercare. Așa cum în PNL se conturează o zonă conservatoare, nu este exclus ca și în PSD să apară o tabără reformatoare. Dar pentru asta e nevoie de mai mult decât primarul din Buzău!

AUR își păstrează coeziunea?

AUR a trecut primul moment important din examenul unității după învestirea Guvernului Veștea. Ulterior, paradoxal, cel care i-a făcut cel mai mare serviciu a fost așa supranumitul „guru”, Călin Georgescu. „Independentul” cu discurs pro-rus a tăiat din fașă încercarea Ancăi Alexandrescu de a pune presiune pe George Simion și de a provoca o fisură în AUR.

Influența sa pare să fi cântărit mai mult decât forța liderului de jure al AUR. Meciul se joacă. Grupul lui Muhammad Murad rămâne, deocamdată, prea mic pentru un joc mare. Dar vara ispitelor abia începe.

Pentru USR, relevanța o dă deocamdată guvernarea

Pentru USR, menținerea la guvernare rămâne esențială. Prezența în Executiv oferă partidului vizibilitate și posibilitatea de a impune teme pe agenda publică. O revenire în opoziție ar putea fi pierzătoare, având în vedere dificultățile întâmpinate în mandatul anterior. Când partidul nu a putut capitaliza la fel ca în 2020.

În același timp, Dominic Fritz ar putea avea un adversar redutabil la conducerea partidului, Diana Buzoianu fiind tot mai des menționată ca o posibilă candidată la șefia USR.

Meciul Bolojan-Nicușor: premierul marchează! De la „Pas cu Pas” la „Nu va fi ușor”. România a ieșit din deceniul liniștii și a intrat în războiul pentru 2030!

UDMR rămâne alături de dreapta pe moment, dar vara poate schimba calculele

UDMR își păstrează, cel puțin deocamdată, poziționarea alături de blocul de dreapta. Totuși, vara este lungă, iar contactele politice se intensifică. Declarația lui Cseke Attila e sugestivă. Și, firesc, în perioada următoare atenția se va îndrepta către reuniunea de la Băile Tușnad, unde este așteptat din nou Viktor Orban, în timp ce premierul ungar Peter Magyar nu va participa.

Cum electoratul maghiar din Transilvania este majoritar favorabil lui Orban, UDMR s-ar putea să acționeze în consecință. Un șpagat între guvernul de la Budapesta și liderul maghiar cu cea mai mare influență în electoratul din România.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

2 comentarii

  1. Boc și electoratul romăn – BABA șI MITRALIERA – sau VARA și FRIGORIFERA plină că „ANTEFRIG CLUJ „e la Feare vechi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *