Vară românească cu lăutari și vuvuzele – SF Politic

Ca la noi, la nimeni. Îi preamărim pe ucraineni dar le dăm la moacă pentru pricini istorice sângeroase. Îl proslăvim la Cotroceni pe copchilul care înoate de nebun pe prima linie dând pe spate juriile internaționale de înot dar plagiem de rupem, vai de capul nostru de derbedei și de perverși. Asta, vară românească, nu te pui! În aer liber. Trompete. Vuvuzele. Autobuze. Pensionari. Simpatizanți.

Afișe și stegulețe, minciuni electorale, secrete oneroase, matrapazlâcuri, democrație boită cu sârg. Taraful din Darabani e gata, gata să ne cânte de inimă albastră. Balint vine la mine în fugă, s-a certat cu Cristea. Marian vine la mine în fugă, s-a certat cu Pompiliul. Maricica vine la mine în fugă, plânsă toată, s-a certat cu Saveta. Ce-aveți băi, că începe acușica, frate, cântarea. Cântarea electorală, vreau să zic. Microfonul bâzâie.

O să vină și domnu’ președinte al partidului, vine tocmai de la Timișoara. De la Timișoara vine o depeșă secretă, președintele e beat mort, dați-i drumul la concert. Taraful le zice bine vreo trei ore. Cade o cometă după deal, candidatul nostru, aburit de-a binelea, încurcă vorbele cu faptele. Neculai vrea și el ceva. Marieta vrea și ea ceva, și Gheorghe vrea și el. Păi să stați frumușel la coadă, oameni buni, oamenilor.

În capul satului se aud niște motoare, a venit o nava selenară. Se duce de râpă concertul electoral, oamenii satului, cu pâine și sare, se duc să-i întâmpine pe cosmonauți. Dacă vine taman acum președintele nostru, să vezi că ne-am ars. Nu știu care dă telefon de la graniță, un grănicer răcit cobză, tot strănută grănicerul, cine să-l înțeleagă? Ce zici? Cum zici? De ce ne zici? Păi ne zice nouă că noi suntem primii după graniță.

Vin rușii cu toptanul, trec spre Belgrad, noi să le ținem piept, cică, până vine NATO și le face felul. Noi, cu mic, cu mare, cu furci și topoare și cu taraful și cu cosmonațuții după noi, ca la iarmaroc. Generalul rușilor coboară de pe tanc. Больше товарищей. Ну, это не то, что ты делаешь. Пройдем. Noi, nu și nu. În sfârșit, după ce bem cu toții un păhărel de vodcă, apare și generalul de la NATO. Bea și el un pahărel de vodcă. Taraful din Darabani ne pune pe jeratec. Și uite-așa, binișor, concertul electoral ne dă aripi. Așa e politica la noi, parșivi cum suntem. Politica pare a fi o calitate a Politicii care este un atribut al Politicii.

Când cititorul de texte, arogant, vrea să expliciteze întregul text, fie nuveletă său roman, nimereşte în deşert. Îngrijindu-se de metoda să, de enciclopedia sa, de inventarul său, cititorul de texte nu admite oponentă. El deţine secretul şi direcţionează. Cu mâna întinsă spre apus sau spre răsărit, cititorul de texte cade în desuetudine pe măsură ce textul se desfăşoară. El nu admite imperfecţiunea şi strigă aceasta în timp ce se scufund în istorie.

Istoria nu pare a se sfârşi atâta vreme cât numărul critic şi dimensiunea critică a fiinţei umane guvernează elanul cosmic sau plictisul cotidian. Înmulţirea fiinţelor la nesfârşit ţine de o economie a viului dar şi de filozofia textului. De temerea sa. Poate că autoritatea este neutră, pe fond. Poate că Politica nu există ca stare. Atunci nu există un text prestabilit. Nu există nimic. Totul nu e decât o fulguraţie, iar Politica o aparenţă. Pentru noi ea pare însă pe deplin consistentă, un drog. De la început şi până la sfârşit încercăm să descifrăm.

Lectură plictisită sau insurgentă. Aşa par a fi lucrurile. În lipsa metodei şi a enciclopediei, orice spirit aparţinător textului fundamental poate oferi diverse interpretări, diverse soluţii. Ele nu sunt utile Politicii în nici un fel. Umplu doar singurătatea fiinţei. Altminteri luat cu asalt de psihanalişti, de hermeneuţi şi argonauţi. Singurătatea cititorului de texte este violentată fără odihnă. Iar Politica îl amăgeşte folosindu-l cu cinism, nemiloasă. Atribuindu-i acestea, încercăm s-o personificăm, s-o decuantificăm, s-o explicităm. În adevăr însă, ea se sustrage interpretării. Nu putem decât să dăm soluţii fictive unei probleme fictive.

Aşa cum nuveleta sau romanul nici nu imită realitatea, nici nu sunt depăşite de aceasta. Aceste înjghebări de texte sunt simultane cu realitatea. Ele ne supravieţuiesc, consumându-ne. Sunt ale textului fundamental care se hrăneşte cu noi, cu spumă universului. Până la dezvăluire, eşuăm lamentabil producând reziduuri spre falsa noastră linişte. E indiscutabil că un celălalt râde de noi, ne ia peste picior. Noi nu vedem aceasta şi continuăm să luăm lucrurile în serios. Tocmai de aceea, insurgenţa noastră în vecinătatea textului este de-a dreptul comică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.