Planul pentru recuperare propus de UE pentru a combate consecințele economice ale pandemiei pare menit să lase majoritatea cetățenilor din toate statele membre într-o situație mai rea. Finanțele vor fi, din nou, protejate, în timp ce angajații vor trebui să achite nota de plată prin noi runde de austeritate, scrie Yannis Varoufakis, fostul ministru de Finanțe al Greciei la apogeul crizei datoriilor si al disputei dintre Atena și Berlin. Varoufakis este liderul MeRA25 (Frontul European al Nesupunerii Realiste), un partid fără succes ce se vrea paneuropean, socialist și progresist.
Varoufakis: Războiul de clasă Covid
”Criza euro ce a izbucnit în urmă cu un deceniu a fost descrisă ca o ciocnire între Nordul european cumpătat și Sudul rispitor. De fapt, a fost o luptă dură de clasă care a slăbit mult Europa, inclusiv pe capitaliștii ei, care au devenit mai vulnerabili decât cei din America și China. Mai rău, răspunsul UE la pndemie, inclusiv planul de recuperare aflat acum în dezbatere va intensifica această luptă de clasă și va da o alta lovitură modelului socioeconomic european”, scrie Varoufakis, pentru Project Syndicate.
”În ultimele decenii am învățat că nu are rost să analizăm izolat economia unei țări. Odată, când banii circulau între state pentru a finanțat comerțul și când cei care beneficiau erau în principal producătorii autohtoni, forța și vulnerabilitățile unei economii naționale puteau fi analizate separat de alte state. Acum nu mai este cazul. Acum, vulnerabilitatea Chinei și a Germaniei depinde de vulnerabilitatea SUA și a Greciei, spre exemplu.
Descătușarea finanțelor, la începutul anilor 1980, după eliminarea controlului capitalului impus de sistemul de la Bretton Woods, a dus la dezechlibre comerciale uriașe, care trebuiau finanțate de fluvii de bani creați prin inginerii financiare. Pe măsură ce SUA au trecut de la surplus comercial la deficit comercial, hegemonia americană a crescut. Asta pentru că importurile americane au început să mențină cererea globală și au fost finanțate de profiturile străinilor care se revărsau pe Wall Street.
Acest proces straniu de reciclare este gestionat de Rezerva Federală americana, care, de facto, este banca centrală a lumii. Menținerea unui asemenea sistem – un sistem global aflat mereu în dezechilibru – necesită intensificarea constantă a luptei de clasă, atât în țările cu deficit, cât și în cele cu surplus.
Țările aflate pe deficit sunt toate importante sub un anumit aspect: fie că sunt puternice, precum SUA, sau slabe, precum Grecia, ele sunt condamnate să genereze bule ale datoriilor, în timp ce angajații din aceste tari stau și se uită cum le ruginește industria. Odată ce aceste bule se sparg, muncitorii din Midwest sau Pelopones se confruntă cu sclavia datoriilor și cu scăderea nivelului de trai.
Și țările aflate pe surplus sunt caracterizate de lupta de clasă, însă ele diferă semnificativ. Să luăm cazul Chinei și al Germaniei. Amândouă au surplus comercial foarte mare cu SUA și cu restul Europei. Amândouă mențin la un nivel scăzut veniturile angajaților. Principala diferență este că China își menține un nivel foarte mare al investițiilor, prin bule ale creditului intern, în timp ce corporațiile germane investesc mult mai puțin și se bazează pe bulele de creditare din restul zonei euro.
În lumina celor de mai sus, criza euro nu a fost o înfruntare între germani și greci (între Nord si Susd). Criza euro a pornit de la intensificarea luptei de clasă în Germania și în Grecia, o luptă pornită din cauza oligarhiei fără frontiere care se înfruptă din fluxurile financiare.
Spre exemplu, când statul elen a intrat în faliment, în 2010, populației i-a fost impusă austeritatea, care a restricționat investițiile în Grecia. La fel a făcut și în Germania, reducând salariile germanilor în mod indirect, în timp Banca Centrală Europeană tipărea de zor și ridica uriaș cotațiile acțiunilor (și bonusurile directorilor germani).
(…)
Esența problemelor europene este că, deși este surplus economic, fragmentarea Europei face ca reducerea veniturilor muncitorilor greci sau germani să nu se transforme în profituri pentru capitaliștii europeni. Pe scurt, marota cu cumpătarea țărilor din nord pierde din vedere această exploatare irosită.
Informațiile cum că pandemia a făcut ca UE să devină mai eficientă sunt mult exagerate. Abandonarea tăcută a mutualizării datoriilor va face ca creșterile uriașe ale datoriilor naționale să fie urmate de programe la fel de uriașe de austeritate pentru fiecare țară. Cu alte cuvinte, lupta de clasă care a distrus deja veniturile majorității angajaților se va intensifica. ”Dar ce se întâmpla cu fondul de refacere de 750 de miliarde de euro?”, ați putea întreba. ”Nu este oare o mare reușita acordul de a emite obligațiuni comune pentru a vinde datoria europeană?”.
Da și nu. Instrumentele acestea sunt o condiție necesara dar nu și suficientă pentru a reduce din intensitate războiului de clasă. Pentru a aduce progres, obligațiunile comune ar trebui să finanțeze firmele și gospodăriile aflate în nevoie în zona economică comună: atât în Germania, cât și în Grecia. Iar acest lucru trebuie făcut automat, fără implicarea oligarhilor locali. Trebuie să funcționeze ca un mecanism automat de reciclare, care transferă surplusul la cei care sunt în nevoie în fiecare oraș, regiune și stat. În SUA, spre exemplu, bonurile alimentare și ajutoarele sociale îi sprijină pe cei săraci, în California sau Missouri, iar asta fără implicarea guvernatorilor și a birocraților locali.
Spre deosebire, fondul de refacere al UE alocă fonduri fixe statelor membre, care astfel se vor lupta unele cu altele. Asta pentru că o sumă fixă alocată Italiei sau Greciei va fi percepută ca o taxă impusă clasei muncitoare din Germania. Mai mult, ideea este că aceste fonduri să fie transferate guvernelor naționale, iar asta înseamnă că cea care va distribui banii va fi oligarhia locală.
Întărirea solidarității oligarhilor europeni nu este o strategie bună pentru majoritatea europenilor. Dimpotrivă. Orice ”refacere” care se bazează pe o asemenea formulă îi va sărăci pe aproape toți europenii și îi va arunca pe majoritatea cetățenilor într-o deznădejde și mai mare”.
Roubini: Manifestul Precariatului, noul proletariat
Protestele de proporții istorice din America erau demult așteptate, nu doar ca un răspuns la rasism și la violența poliției, ci și ca o revoltă împotriva plutocrației înrădăcinate. Având în vedere numărul crescând al șomerilor americani și insecuritate economică, în timp ce marile corporații primesc imprumuturile der la stat și reduc salariile angajaților, cineva trebuie să cedeze, scrie Nouriel Roubini, profesor de economie la New York University, cel care avertiza recent că urmează un ”deceniu al deznadejdii”.
”Cei care au ieșit în stradă în peste o sută de orașe americane îl critică pe președintele Donald Trump și ceea ce el reprezintă. O categorie mare de americani îndatorați și imobili social – afroamericani, hispanici și tot mai mulți albi – se revoltă împotriva unui sistem care a eșuat”, scrie Roubini pentru Project Syndicate.
”Fenomenul nu se limitează la SUA. Doar în 2019 au avut loc demonstrații mari în Bolivia, Chile, Columbia, Franța, Hong Kong, India, Iran, Irak, Liban, Malaezia și Pakistan, printre altele. Aceste episoade au avut diferiți factori declanșatori, însă toate reflectă revolta împotriva situației economice, a corupției și a lipsei de oportunități economice.
Aceiași factori explică și creșterea susținerii electorale pentru lideri populiști și autoritari în ultimii ani. După criza financiară din 2008, multe firme și-au sporit profiturile prin reducerea cheltuielilor pentru salarii. În loc să angajeze oameni cu contracte formale de muncă, cu salarii bune și beneficii, companiile au adoptat modelul part-time, cu ora, freelance, ducând la nașterea a ceea ce Guy Standing numește ”precariat”. El arată că în acest grup ”diviziunile interne au dus la acuzarea imigranților si a altor grupuri vulnerabile, dar au generat și pericolul extremismului politic”.
Precariatul este versiunea contemporană a proletariatului lui Karl Marx: o nouă clasă de muncitori alienați, confruntați cu incertitudini, care sunt gata să se mobilizeze împotriva plutocrației (sau a ceea ce Karl Marx numea burghezie). Această clasă se înmulțește, pentru că marile corporații fac acum, în contextul covid19, exact ce au făcut și în 2008: iau împrumuturile și reduc cheltuielile cu salariile.
Un segment al precariatului este format din tinerii mai putin educați, conservatori și religiosi din micile orașe și zone semirurale, cei care au votat pentru Trump în 2016. Ei au sperat că va face ceva pentru a opri acest ”carnagiu” economic, despre care președintele a vorbit în discursul său de învestitură. Însă Trump a candidat ca un populist, dar a condus ca un plutocrat, reducând taxele pentru bogați, lovind în muncitori și în sindicate , subminând Obamacare și favorizând politici care îi lovesc pe mulți dintre alegătorii săi.
Înainte de covid19, și chiar înainte ca Trump să fi intrat în scenă, 80.000 de americani mureau în fiecare an din cauza supradozelor de droguri și mulți alții cădeau victime sinuciderii, depresiei, alcoolismului, obezității și altor boli asociate cu stilul de viață. Aceste boli i-au lovit în special albii ce și-au pierdut speranța, care nu aveau pregătire superioară – o categorie socială în care a crescut îngrijorător mortalitatea la vârste relativ tinere.
Precariatul american este format și din progresiștii cu studii superioare de la orașe, care s-au mobilizat în ultimii ani in jurul lui Bernie Sanders sau Elizabeth Warren. Este un segment care a ieșit în stradă pentru cere nu doar justiție rasială, ci și oportunități economice (cele doua aspecte se întrepătrund).
Nu ar trebui să fie o surpriză, având în vedere că inegalitatea veniturilor și averilor a crescut deceniu după deceniu, inclusiv din cauza globalizării, a comerțului, migrației, automatizării producției, reducerii muncii organizate, discriminării rasiale. Sistemul de educație segregat rasial și social alimentează mitul meritocrației și consolidează poziția elitei, ai cărei copii obțin acces în instituțiile academice de top și apoi obțin cele mai bune slujbe (de obicei se și căsătoresc între ei și reproduc condițiile de care ei înșiși au beneficiat).
Aceste tendințe au dus la un feedback politic, prin lobby, donații de campanie și alte forme de influență, iar asta s-a tradus printr-un regim de taxe în favoarea celor bogați. Nu e de mirare, așa cum a spus Warren Buffett, că secretara sa plătește taxe mai mari decât el.
Publicația satirică The Onion a scris recent: ”Protestatarii sunt criticați pentru că fură din avutul altora fără să înființeze mai înainte o firma de servicii financiare”. Plutocrați ca Trump și acoliții lui au jefuit SUA vreme de decenii, folosindu-se de instrumente financiare sofisticate, de portițe din legislația fiscală și a falimentului și alte metode pentru a extrage bogăția și veniturile clasei de mijloc și ale muncitorilor.
Toată lumea știe că Wall Street-ul nu este bun pentru oamenii de rând. De aceea indicii bursieri au crescut uriaș exact când clasa de mijloc era deznădăjduită. Cei mai bogați 10% dețin 84% din totalul acțiunilor, iar ultimii 75% nu dețin nimic. De aceea creșterea burselor nu aduce absolut nimic pentru marea majoritate a americanilor.
Concentrarea puterii de oligopol în mâinile marilor corporații americane exacerbează inegalitatea și îi marginalizează pe cetățeni. Cu câteva companii unicorn norocoase (start-up-urile evaluate la peste un miliard de dolari) conduse de câțiva tineri de vreo 20 și ceva de ani nu se va face primăvară pentru majoritatea tinerilor americani, care trăiesc în condiții precare.
Visul american a fost mai mult vis decât realitate. Mobilitatea economică, socială și intergenerațională nu a fost niciodata pe măsura mitului. Dar acum mobilitatea socială scade și mai mult, iar inegalitatea crește și mai mult, iar tinerii au dreptate să fie furioși.
Noul proletariat – precariatul – se revoltă. Pentru a-i parafraza pe Marx și Engels în Manifestul Comunist : ”Clasele plutocrației să tremure în fața revoluției precariatului. Precariatul nu are nimic de pierdut în afară de lanțurile în care este legat. Precaritari din toate țările, uniți-vă!”, încheie Roubini.
Culmea este ca noul proletariat nu se revolta impotriva „plutocratiei”!Nu constientizeaza de unde vine raul si ar fi fosrte fericiti in postura de sclavi , mai bine sau mai prost platiti, ai multi-nationalelor!Raspunsul social la actuala oranduire „plutocrata” nu poate fi decat socialismul in forma lui cea mai „avansata”- comunismul!Sclavii moderni ar fi si mai multumiti in postura de sclavi ai statului decat in cea de frecatori de menta in multinationale!Bineinteles, ma refer la slujbasii de rand, nu la sefuleti , CEO , etc. care ar face orice pentru a-si conserva statutul si privilegiile…Traim o criza de supra-productie si o epoca a speculantilor financiari.Ganditi-va ce s-ar intampla daca, peste noapte, nu ar mai exista dolarul ?!!
Dupa 1989, vreo cativa ani, pe fondul schimbarilor determinate de mimarea aderarii noastre la UE, mobilitatea sociala a permis unor tineri saraci sa dobandesca pozitii in administrarea tarii (finante, justitie, administratia locala). Ei au devenit in timp factori de opozitie fata de accesul altora care nu sunt din jurul lor, din familiile lor: avem cumetrii lungi in toate domeniile. De aceea a crescut distanta, normala altfel, intre generatii, tinerii din prezent vazandu-se tinuti pe margine. Creste tensiunea pe impartirea resurselor si creste bazinul de nemultumiti usor de exploatat politic de cei mai versati dintre ei, gen Clotilda, Barna sau Mucisor, sau de beizadelele social-democrate ale unora ca Dragnea, Veorica etc.
Foarte bun articol!
E importanta si parerea comunistului grec si a evreului profet al crizelor economice,dar „tatal”teoriei precariatului,este Guy Standing care,acum 10 ani semnaliza aparitia acestei noi clase,periculoase pentru stabilitatea democratiei!
A se vedea ultimele realizari ale „precariatului”in revoltele si jafurile din SUA!
Pe cei care ii intereseaza,Guy Standing trebuie citit din scoarta in scoarta!
Vorba lui,”lasa-i sa se uite la fotbal”!
Nationalizarea companiilor preluate de straini. PUNCT.NATIONALIZARE.
Pai si la noi se intampla. Am vazut programul PNL… luam de la angajati dar mai ales de la pensionari si dam celor bogati , CAPITALULUI!!!! In acel program NIMIC despre cei 5 mil. de pensionari pe contributivitate, nimic despre angajati, doar despre CAPITAL. Cum a mai fost odata, pe vremea lui Tariceanu, desi economia „duduia”, poporul suferea. Abia in preajma alegerilor si-a dat seama Tariceanu ca totusi pensionarii si angajatii cu 8 ore/zi sunt majoritatea votantilor si abia atunci s-a gandit sa aplice metoda Ceasca, „sa mai dea 100 de lei”. Ca si ptr Ceasca, a fost prea tarziu. Azi liberalii fac aceasi greseala, cred ca romanii saraciti vor fi fericiti intr-o tara in care patronatele prospera. De unde o concluzie, fie cu Tariceanu, fie cu Orban sau Iohannis, PNL (PDL) intotdeauna va urmari properitatea bogatilor luand de la angajati, pensionari.
Noi si noi generatii de sacrificiu intr-o tara in care bogatiile nu reusesc sa se transfere decat in profituri, nu si in salarii sau pensii.
blah! care plutocratie, cand miscarea #blm este platita de soros, ca si miscare #resist, ca si #antifa. toate miscarile sorosiste eco alde gretutza. toate asa zisele miscari, nu sunt pentru ca s-a revoltat cineva, ci pentru ca au fost platiti indivizi aserviti deep state, sa-i revolte – la noi #rezist #colectiv #vrem o tara ca afara # spala-te pe maini # stai acasa – crapi de foame – # protejeaza-i pe cei dragi – bullshit – cum oare am trait pana acum?? # safe – vreu LIBERTATE NU SECURITATE! # VIATA SE VA SCHIMBA: ACCEPT – NO FUCCKING WAY!! se vrea anarhie mondiala. vor sa ne ridicam unul impotriva altuia. vor sa ne uram. numai asa, prin distrugere si anarhie si disensiune nationala, prin pierderea traditiilor, suveranitatii si religiei sau credintei, se poate ridica UNICUL GUVERN MONDIAL. Ce se intampla este numai o prima etapa in procesul de distrugere a lumii vechi; pana in 2030 se va ridica „lumea noua”. SOLVE ET COAGULA, asa cum apare tatuajul lui baphomet pe brate… acesta este un cult cabalisto-satanic-zionist – cei 1%- elitele financiar-bancare din spatele federal reserve bank. ei se inchina la moloch – devoratorul spiritelor curate si fragede – copiii. restul este doar fatada pentru dictatura prostilor.
Există pe lume 2 ierarhii ale valorilor, ale bogăției! Piramida naturală, a meritocrației, binecuvântate în creștinism, și piramida artificială, a falsei ierarhii, când restul piramidei este distrus, aplatizat, iar, din balast, se croiesc planuri subversive de absorbție a valorilor bazei, maselor. Cei ce NU iubesc munca, ci doar aurul și luxul, obținând Banul speculativ, prin minciună, furt, înșelăciune, au piramida golită, FĂRĂ treptele intermediare ale claselor de mijloc! Fariseic, fac apologia BAZEI mutilate în tot soiul de inginerii „corecte politic”, parazitându-i plus-valoarea! Mancurtizează omul(ștergându-i memoria), ca robot perfect, robul ideal! AICI e fariseismul marxismului: Ascunde, ocultând viclean, vârful piramidei, unde se pripășește pseudoelita(elitoizii) parazită, mafio-masonică, o minoritate de până la 2%, ce deține plus-valoarea a 98% din marea masă adusă la limita caliciei, subzistenței! În neomarxism, vârful e deja întrezărit, iar baza e un conglomerat mozaical de minorități frustrate și ațâțate(NU ajutate!), înlocuind proletarii de altădată. Acum frustrații sunt pe alte criterii: de rasă, sex, religie, valori, cultură, civilizație, familie, tabuizând, cenzurând abuziv: cultură, lexic, principii, atentând, la toate valorile consacrate ale Omului, din perspectiva gangsterismului parazitar! Coruperea luciferică a oricărei valori umane, mutilarea oricărui atribut omenesc, ca-n ultra-„moderna” avangardă! În piramida autentică, cu t. treptele solide ale competențelor umane, există elite și-n cele mai umile profesii, orice sărac găsindu-și un loc al omului potrivit la locul potrivit! Două piramide: una a formelor cu sevă vie, cu conținut, cealaltă a formelor rațiunii goale, seci, uscate,(f-)rigide, fără conținut, ale… emisferei stângi!
Păi da, că de la vremea apariţiei teoriei comuniste nu am făcut decât să o blamăm şi să o facem responsabilă de toate rele secolului al XX-lea. Nu era decât o teorie care căuta soluţii la situaţia de fapt. Adică am refuzat cu obstinaţie timp aproape 200 de ani să vedem cauzele şi ne-am impotmolit în efec. Este drept cel cu urmările cele mai tragice. Ceea ce pare să facem şi acum. Ne ocupăm de efecte iar pe cei care umblă la cauze îi facem imediat neocomunişti. Nu sunt de loc optimistă: istoria arată că lăcomia nu are soluţii decât pe diferite termene mai scurte sau mai lungi, dar mereu iese învingătoare.
PS Iar soluţia de lobotomizare prin manipulare (mereu prezentă istoric dar niciodată având la dispoziţie o tehnologie rapidă şi de nivel mondial) nu doar o „noului proletariat” ci a majorităţilor din Statele lumii îmi dă frisoane.
„Piramida naturală, a meritocrației, binecuvântate în creștinism”
Cand e inversa, nu cand „meritocratu” se aseaza acolo, …. „cu voia dumnneavoastra, ultimul pe lista!”
V si ^ nu sint acelasi lucru.
Mi-a placut de asemenea si comentariul domnului Marin :Numero uno. Si com. imediat urmator este excelent, dar pierde legatura cu majoritatea cititorilor (fiind la un nivel mult prea academic pt intelesul majoritatii si…. ce sa vezi :nu-l vor intelege decit citiva) Chiar ma intrebam daca este articolul lui monsieur le professeur Jder. Oare sa-i critice pe masoni. Daca afla astia?. Naspa rau
din pacate ca si in istorie proletariatul digital s-a aliat cu oligarhia( financiara si informatica) impotriva proprietarilor( actuali politicieni) si producatorilor( tarani/ clasa muncitoare)
Bogatii lumii au grija sa mai lase niste firimituri pentru plebe, in special prin intermediul sistemului corporatist!Problema este ca, atunci cand vor trebui sa dea ceva din propriul buzunar (nu din marjele de profit viitoare), foarte multi bogatani vor spune „pas”!Acela va fi momentul de cotitura cand, fie vor provoca un conflict mondial, fie vor fi maturati din unele zone ale globului…
@Gheorghe: Ierarhia valorilor, inclusiv a celor materiale, deci și bogăția, obținute prin merit și transpirație, este binecuvântată universal, dacă ai cumva alergie la morala creștină, care NU este egalitaristă! Tocmai, ierarhia intră în conflict cu „democrația” bazei, egalitaristă, nivelatoare! Dacă citeai atent, ai fi văzut că eu concep o piramidă de piramide valorice, în care fiecare breaslă profesională are vârful, elita ei umană și valorică, iar valorile se structurează și repartizează după merit! Cumva, nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă. Este mult de discutat aici, de aceea mă opresc!
Ce n-a incercat americanul de rand,doar pentru supravietuire, incepand cu anii 1980 pana in prezent:
– ore suplimentare cu duiumul la salarii mici si fara sindicat
– imprumuturi de la banca
– slujbe paralele.
La urma a venit valul covidului si l-a acoperit integral…