Muzeul Naţional Filatelic organizează sâmbătă, 14 mai, ora 11.00, vernisajul expoziţiei „Evenimente cosmonautice-aniversări 2011” .
Evenimentul marchează trei aniversări importante ale anului 2011 pentru explorarea spaţială: 50 de ani de la zborul primului om în spaţiul cosmic – Iuri Gagarin, 30 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic – Dumitru Dorin Prunariu şi 30 de ani de la primul zbor al unei navete spaţiale – Columbia- în misiunea STS-1.
Expoziţia cuprinde machete grafice ale emisiunilor poştale româneşti din patrimoniul Muzeului Naţional Filatelic, precum şi cele mai relevante colecţii filatelice particulare având ca tematică zborul în cosmos şi paşii care au condus omenirea spre cucerirea spaţiului cosmic.
Una dintre atracţiile acestei expoziţii o va reprezenta expunerea câtorva obiecte personale ale domnului Dumitru-Dorin Prunariu: camera video prin intermediul căreia s-a filmat întregul zbor al misiunii Soyuz 40, ceasul de mână pe care cosmonautul român l-a purtat în timpul misiunii, precum şi legitimaţiile de cosmonaut.
Vor fi expuse de asemenea piese importante din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi afişe-fotografii care aparţin Academiei de Studii Economice şi Centrului Cultural Rus din Bucureşti.
Vernisajul expoziţiei are loc în aceeaşi zi în care Muzeul Naţional Filatelic îşi deschide porţile în cadrul evenimentului anual la care participă numeroase muzee din ţară – Noaptea Muzeelor.
Invitaţi de marcă vor onora vernisajul expoziţiei „Evenimente cosmonautice-aniversări 2011”: Dumitru-Dorin Prunariu, primul cosmonaut român (misiunea Soyuz 40 – 1981), Russell Schweickart, S.U.A., (misiunea Apollo 9 – 1969), Franz Viehböck, AUSTRIA, (MIR–1991), Aleksandr Pavlovich Aleksandrov, RUSIA, (misiunea Soyuz T-9 -1983), Leonid Popov, RUSIA, prima misiune Soyuz 35 –1980 şi Soyuz 40 -1981 alături de Dumitru–Dorin Prunariu).