
Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă și duminică, în contextul evenimentului ‘Străzi deschise’, care propune vizitatorilor spectacole de magie și animație, ateliere de origami, mașini de colecție și un concert Irina Sârbu.
Sâmbătă, de la ora 14:00, publicul este invitat la expoziția ‘Fabricat în România’, organizată de Asociația Retromobil Club România, o selecție ‘spectaculoasă’ de autovehicule civile produse între 1957 și 1990, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de ARCUB.
Tot sâmbătă, între orele 17:00 și 21:00, traseul pietonal se luminează între Muzeul Național de Artă al României și Cercul Militar Național, unde Organizația Națională Cercetașii României va pregăti Festivalul Luminilor.
‘Bordurile bulevardului vor fi luminate de sute de lampioane pedestre, într-un traseu simbolic al descoperirii și creativității. Publicul de toate vârstele este invitat să participe la ateliere educative și creative în aer liber, într-o atmosferă prietenoasă și participativă’, menționează sursa citată.
Duminică, de la ora 18:00, pe trotuarul de la Muzeul Național de Artă va avea loc spectacolul de magie ‘MAGITOT sunt eu’, al Teatrului Dramaturgilor Români.
În paralel, în zona Bisericii Kretzulescu, publicul este așteptat la spectacolul ‘Freestyle Puppetry’, producție a Teatrului de Animație Țăndărică. Între 17:00 și 19:00, copiii sunt invitați la două ateliere creative: un atelier de primăvară coordonat de artista Camelia Andriță și un atelier de origami susținut de Ștefan Hotnog.
Weekendul se încheie cu concertul Irinei Sârbu duminică, de la ora 18:00, pe esplanada Cercului Militar Național.
Programul evenimentului este completat de expozițiile tematice permanente găzduite în grădina și interiorul Casei Filipescu-Cesianu, oferite de Muzeul Municipiului București: de la fragmente vizuale din istoria recentă în ‘Jurnal de viață. Tinere Talente 2025’ până la incursiuni antropologice prin ‘Muzeul Vârstelor’ sau evocări ale frescelor Mănăstirii Văcărești, dispărute acum patru decenii.
Proiectul ‘Străzi Deschise – București, Promenadă urbană’ este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu PROEDUS și cu sprijinul instituțiilor culturale locale și al organizațiilor independente.
Programul complet al weekendului poate fi consultat pe arcub.ro.
* Restricții rutiere
Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta.
Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Duminică, 11 mai, Calea Victoriei devine pietonală, pe același segment, în intervalul 14:00-22:00.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.