Vezi ce a câștigat Simona Halep odată cu calificarea!

foto https://twitter.com/MutuaMadridOpen

Simona Halep va urca pe locul 4 în clasamentul mondial grație calificării în finala Wimbledon. Indiferent de rezultatul din finală, românca va ocupa începând de luni locul 4 mondial, o urcare de 3 locuri. Simona a început Wimbledon-ul pe locul 7 WTA, însă şi-a asigurat locul 4 după acest turneu, în spatele lui Ashleigh Barty (1 WTA), Naomi Osaka (2 WTA) şi Karolina Pliskova (3 WTA), dar peste Kiki Bertens şi Petra Kvitova.

Calificarea în finală este recompensată cu 1.175.000 de lire sterline şi cu 1.300 de puncte WTA. Totodată, Halep ocupă în acest moment a patra poziție în clasamentul pentru Turneul Campioanelor.

Românca va juca pentru a cincea oară într-o finală de Grand Slam. În cariera sa a mai jucat patru finale: a câştigat una până acum (Roland Garros 2018) şi a pierdut trei (Roland Garros 2014 şi 2017 şi Australian Open 2018).

„Halep a devenit prima româncă ajunsă în finala de la Wimbledon”, titrează wtatennis, scriind apoi: „Performanţă fenomenală a Simonei Halep, care a rămas agresivă pe toată durata partidei pentru a ajunge în prima ei finală de la Wimbledon. Va fi primul ultim act important pentru româncă, de la finala câştigată la Roland Garros în 2018”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.