Vezi cum va fi vremea în perioada următoare

Vremea va fi călduroasă în următoarea perioadă în cea mai mare parte a ţării, păstrând caracteristicile sfârşitului de vară, în timp ce precipitaţiile vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului, potrivit prognozei pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În săptămâna 10 – 17 septembrie, temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii în cea mai mare parte a ţării, posibil cu abateri mai mari în jumătatea de vest. Precipitaţiile vor fi în general, în perioada menţionată, apropiate de normele climatologice ale intervalului, exceptând jumătatea de vest a ţării, unde tendinţa va fi deficitară, dar şi regiunile sud-estice, unde acestea pot fi excedentare.

În săptămâna 17 – 24 septembrie, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de normalul climatologic al săptămânii, posibil uşor mai ridicate decât acestea, local în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale. La capitolul precipitaţii, acestea pot fi uşor excedentare, local la munte şi în jumătatea de sud-est a ţării, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului.

Ultima săptămână din luna septembrie aduce valori termice medii care se vor situa în jurul normei climatologice, dar care pot fi uşor mai ridicate decât acestea în special în nord-vestul şi centrul ţării. În acelaşi interval, cantităţile de precipitaţii în general apropiate de normele climatologice ale intervalului în majoritatea regiunilor, posibil cu o tendinţă excedentară local la munte şi în regiunile sudice.

În prima săptămână din luna octombrie, mediile valorilor termice se vor situa în general peste norma climatologică a săptămânii în cea mai mare parte a ţării, local cu abateri mai mari în nord-vest şi centru. Regimul pluviometric, în săptămâna 1-8 octombrie, în cea mai mare parte a ţării, se va încadra în general în limitele normale ale perioadei.

Temperatura maximă absolută din România, înregistrată în luna septembrie la staţiile meteorologice, este de 42,2 grade Celsius şi s-a măsurat la Giurgiu, în 9 septembrie 1946.

Din punct de vedere al precipitaţiilor, analiza ANM arată că în septembrie acestea sunt mai reduse cantitativ, în medie, faţă de cele din lunile de vară, când instabilitatea este mai accentuată. Astfel, cantităţile medii lunare de precipitaţii sunt cuprinse între 30 şi 50 de litri de apă/metrul pătrat pe areale extinse din Câmpia Română, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, în Câmpia de Vest şi parţial în vestul Transilvaniei.

„Cantităţi sub 30 litri/mp sunt caracteristice unor zone restrânse din Delta Dunării. Între 50 şi 75 litri/mp în Subcarpaţi, cea mai mare parte din Transilvania, în Dealurile Vestice, Maramureş şi Bucovina, dar şi în partea centrală a Câmpiei Române; peste 75 litri/mp se înregistrează în zona montană, peste 100 litri/mp înregistrându-se în Munţii Apuseni (Semenic, Vlădeasa 1.800, Stâna de Vale) şi Masivul Făgăraş (Bâlea Lac)”, arată statistica ANM.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii înregistrată la staţiile meteorologice este de 434,7 litri/mp , la Piatra Neamţ, în anul 1912.

Estimările meteorologice pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie 2018 sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. În prognoza actuală este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993 – 2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Toamna asta va fi scurta!Luati masuri sa va culegeti porumbul,viile,cartofii,etc!Din a doua jumatate a lui octombrie va fi jale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.