Viaţa şi moartea în perioada comunistă

Înainte de 1989, nu numai alimentele erau raționalizate, ci și benzina, chiar dacă mașina era un lux și nu aveai dreptul să circuli tot timpul. Iar viața și moartea erau guvernate de aceleași reguli care frizau absurdul.

Spre exemplu, în weekend transportul public era sistat, iar cu autoturismul personal puteai să circuli în funcție de anotimp, numărul de înmatriculare și data din calendar. Dacă data era un număr impar și mașina avea tot un număr impar, circulai, altfel așteptai ziua când și una, și alta se potriveau.

Într-un interviu, fostul procuror militar Dan Voinea povestește o experiență personală despre efectele dramatice ale raționalizării în viața de zi cu zi a românilor înainte de 1989.
“Mi-a murit bunica în iarna anului 1988 spre 1989, iarna, lumea a uitat că iarna când începeau să cadă ultimii fulgi de zăpadă era prin noiembrie așa, se întrerupea circulația tuturor autovehiculelor proprietate personală în toată țara și se mai dădea voie la circulație de abia în primăvară când nu mai ningea. Am făcut și eu un raport să plec cu mașina să mi-se aprobe că mi-a murit bunica și un general de la Ministerul de Interne, mi-a propus o rezoluție: Tocmai dumneavoastră care sunteți procuror încălcați legea.

Legea era el de fapt era șeful IGP-ului și el dădea ordin de întrerupere a circulației. Nu mi-a dat voie să plec cu mașina, m-am dus cu sora mea am zis să plecăm cu un tren. La țară nu găseai nimic pentru înmormântare. M-am dus la un prieten care avea un restaurant, tot de la mine de acolo din Gorj, avea un restaurant pe Calea Victoriei, La Caraiman se chema restaurantul și pe șeful restaurantului Nicu Păun îl chema, și i-am spus: mi-a murit bunica, dă-mi și mie pentru înmormântare.
Mi-a dat doi saci cu chifle, că nu găseai mâncare, mi-a dat niște copane de pasăre congelate pe care nu le găseai în comerț, câteva kilograme de ulei, zahăr. Mi-a dat destule lucruri ca să îmi folosească la pomană. Dacă mă prindea cu ele mă aresta. Încălcăm decretul ăla pentru că aveam o cantitate mai mare și de ulei și de zahăr decât aveam voie Am mers cu trenul, nu m-a controlat controlorul de la tren, care putea să facă lucrul acesta dacă dorea, dar ne-a lăsat în pace”, își amintește Dan Voinea.

“Lucrurile depășiseră orice limită. Era un regim inuman”
Problemele sale nu aveau să se sfârșească odată cu procurarea alimentelor și transportul acestora în satul bunicii. Ajuns cu chiu cu vai la Săcelu, Dan Voinea avea să constate că bunica lui nu avea sicriu.
“Când am coborât în Târgul-Cărbunești, în spatele gării era autogară din Târgul-Cărbunești până la Săcelu aveam de mers 20 de kilometri, și acolo era un afiș că la sfârșit de săptămână nu circulă transportul în comun pentru economie de benzină. Am rămas cu sora mea acolo cu sacii, m-am dus la procurorul șef că mă cunoștea eram prieteni cu el. L-am rugat să îmi dea o mașină să mă duc cu ea.

„Mă păi mașină de servici, cum să te ducă dacă ne prinde ”, până la urmă zice ”
M-a lăsat acolo i-am mulțumit am intrat în casă, și era bunica întinsă în pat, nu avea sicriu, pentru că la sfârșitul săptămânii nici la CAP nu lucrau gaterul și restul, iar curentul era întrerupt. Întrerupeau curentul electric și în București, întrerupeau curentul ore în șir. Atunci am luat-o eu frumușel pe jos de la Săcelul la Târgul-Cărbunești. Acolo am mers la un alt cunoscut care avea un depozit de lemne, care mi-a dat un sicriu care era făcut pentru cineva care încă nu murise, era în spital.
I-am lăsat bani că să facă alt sicriu, și cu un camion care transporta lemne am dus sicriul. Am ajuns la Săcelu și am luat-o pe bunica am pus-o pe o sanie și așa am dus-o la cimitir. Procuror fiind. Cu ce a greșit bunica mea să nu pot să o îngrop creștinește. Lucrurile depășiseră orice limită. Era un regim inuman. Mai mult decât atâta, ce pot să va spun?”, se întreabă fostul procuror militar după atâția ani.

Tot Dan Voinea povestește că bătrânilor nu le era ușor nici să trăiască: “Nu vă spun că pe linie de sănătate, medicii care îndrăzneau o rețetă gratuită mai mare de 100 de lei erau sancționați, dacă erai bătrân și chemai Salvarea în primul rând te întrebau ce vârstă ai și dacă aveai peste 60 de ani nu venea Salvarea.”

Și pentru medici, mai ales cei tineri, viața înainte de Revoluție era o luptă continuă, de pe o zi pe alta, din aproape în aproape. O spune doctorița Alice Grasu, șefa Serviciului de Ambulanță București Ilfov, într-un interviu, care face parte dintr-o producție mai amplă privind viața înainte de Revoluție.
“Eram tânăr medic, salariile erau extrem de mici, eram la început de viață, cu multe probleme cu multe greutăți, cu un copil de patru ani. Încercăm să facem față la tot ce înseamnă provocările vieții. Ne descurcam din aproape în aproape, de la o zi la alta. Astfel încât să nu îi lipsească nimic copilului, iar noi să ne putem asigura un trai decent. În același timp am început să fac gărzi la ambulanță, m-am contaminat de microbul urgenței și din acel moment viața mea a fost dedicată urgenței și pacienților în primul rând, ei ocupau o parte foarte importantă a vieții mele de zi cu zi”, a declarat Alice Grasu.
Nici din punct de vedere profesional lucrurile nu stăteau bine, nici ca mijloace de evoluție în carieră, nici pentru exercitarea profesiei.
“Era o perioadă grea, am prins o perioadă destul de nesigură de câțiva ani buni, de opt ani, nu se scoseseră posturi pentru specialități, deci nu se dăduse rezidențiatul, așa cum este numit astăzi. Se desființase externatul și internatul și a mai fost doar o serie de specialiști poate două după care a urmat un vid de aproape opt ani în care nu s-au scos posturi pentru specialiști. Urma să terminăm stagiatura și după aceea urmă să primim un post, cel mai adesea postul era la un dispensar. Urmând să așteptăm să se scoată posturi la concurs pentru specialități (…) Ne-am fi dorit mai mult în acea vreme. Ne-am fi dorit să avem mai multe mijloace materiale cu care să ne putem face meseria, salarii mai mari, acces la mai multe surse de informații”, mai spune dr. Alice Grasu.

Lupta lui Ceaușescu cu caloriile și obiceiurile nesănătoase ale românilor
Pe de altă parte, Nicolae Ceaușescu “se străduia”să le dea cât mai puțin de lucru medicilor. Așa că a lansat celebrul program național de alimentație științifică a populaţiei.
“O comisie formată din 27 de oficiali de partid şi de stat reprezentând Ministerele Sănătăţii, Învăţământului, Comerţului Interior, Clinica de Nutriţie şi Boli Metabolice, Institutul de Cercetări Biologice, Institutul de Cercetări pentru Industria Alimentară etc. a redactat programul prin care se declanşa lupta împotriva caloriilor şi a obiceiurilor culinare nesănătoase ale românilor. Propusă în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 20 octombrie 1981, varianta finală a programului a fost adoptată un an mai târziu, la 3 iulie 198. Febrilitatea secretarului general pentru a corecta practicile unei alimentaţii defectuoase a dat în cele din urmă rezultate.

Ceauşescu a invocat necesitatea alinierii la recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care preconizau un consum mediu de 2.800 de calorii pentru fiecare persoană. În România anului 1982, statisticile oficiale indicau un consum de 3.300 de calorii, ceea ce însemna că românii mâncau nesănătos, beau prea multă bere şi preferau băuturile răcoritoare. Ceauşescu anunţa că programul era orientativ şi avea un caracter educativ, cetăţenii fiind informaţi asupra pericolelor care le ameninţau sănătatea: <(…) cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar pot să spun că cine mănâncă mai mult, moare mai repede.>

În comunicatul şedinţei se preciza că programul stabilea orientativ ce era normal să se consume – cantitativ şi calitativ – în funcţie de vârstă şi sex, specificul activităţii depuse şi efort, de obiceiuri, tradiţii de consum în diferite zone ale ţării, astfel încât să se asigure o stare de sănătate bună a populaţiei. Programul era însoţit de o anexă în care era indicată greutatea ideală în funcţie de înălţime, vârstă şi sex. Totodată, era stabilit consumul mediu de alimente în funcţie de natura şi intensitatea efortului fizic depus de populaţia adultă. La principalele grupe de produse alimentare, cantităţile prevăzute a fi consumate pentru perioada 1982–1985 se situau pe cap de locuitor la 60–70 kg de carne, 8–10 kg de peşte, 210–230 litri de lapte, 260–280 de ouă, 170–185 kg de legume, 85–95 kg de fructe, 22–26 kg de zahăr, 70–90 kg de cartofi, 120–140 kg de cereale şi produse din cereale 29.

Partidul dorea să se asigure că starea de sănătate a populaţiei era una corespunzătoare: ”, scrie Mioara Anton în volumul , „Cultura penuriei anii 80”.
Nicolae Ceaușescu era preocupat nu numai de sănătatea, ci și de cosmetică și parfumerie. Conform sursei citate, ideile revoluţionare ale secretarului general al PCR au vizat şi domeniile sericiculturii şi ale farmaciei naturiste.
“Plantele medicinale autohtone, din care se puteau obţine medicamente şi esenţe de parfumuri, nu erau cu nimic mai prejos decât cele din import. Prin urmare, constituiau o nouă sursă de economisiri pentru capitolul atât de sensibil al importurilor: <(…) tovarăşi, să nu mai existe în parcuri flori pentru că aşa-i place primarului sau grădinarului de acolo. Trebuie să punem plante medicinale în parcuri şi flori pentru nevoile pe care le avem pentru sectorul nostru de parfumerie şi cosmetică.> Trandafirii şi levănţica urmau să încânte, să răsfeţe şi să vindece, deopotrivă, pe românii mai puţin pretenţioşi şi pe cei obişnuiţi cu luxul produselor occidentale. Era doar o chestiune de gust”, subliniază Mioara Anton.